Cătălin Predoiu s-a înscris în PDL, Papahagi a plecat la Mişcarea Populară

Cătălin Predoiu s-a înscris în PDL, Papahagi a plecat la Mişcarea Populară

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, FOTO Arhiva Adevărul

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a înscris în PDL, urmând să primească un fotoliu de prim-vicepreşedinte. În schimb, Adrian Papahagi a ales să demisioneze din PDL şi să se înscrie în Mişcarea Populară.

Ştiri pe aceeaşi temă


Fostul minsitru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, va primi mâine, în cadrul Colegiului Director de Coordonare al PDL, al cincilea post de prim-vicepreşedinte al partidului. „Mâine Consiliul de Coordonare va aproba această propunere de mărire a numărului de prim-vicepreşedinţi de la 4 la 5. Am aprobat astăzi înfiinţarea unui nou post de prim-vicepreşedinte al PDL, dar veţi vedea mâine cine îl va ocupa“, a declarat Vasile Blaga după şedinţa de astăzi a PDL.

Pe de altă parte, clujeanul Adrian Papahagi a anunţat că se retrage din PDL, pentru a se înscrie în Partidul Mişcarea Populară.

„Am transmis astăzi domnului Daniel Buda, preşedintele PDL Cluj, o scrisoare de demisie din partid. Părăsesc Partidul Democrat Liberal fără resentimente şi păstrez aceeaşi prietenie colegilor alături de care am dus luptele politice ale anului trecut, în special organizaţiei PDL Cluj şi domnului Emil Boc“, scrie Papahagi pe Facebook.

Clujeanul motivează decizia sa prin faptul că Mişcarea Populară se bucură de susţinerea preşedintelui Băsescu, pe care îl consideră singurul om legitim al dreptei.

„Cred, totodată, că singurul lider legitim al dreptei este Traian Băsescu. Am decis aşadar să mă alătur mişcării civice inspirate de Preşedintele României şi am acceptat să fac parte din grupul de iniţiativă al Partidului Mişcarea Populară“, mai menţionează Papahagi.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a comentat succint demisia lui Papahagi: „Orice plecare din PDL este o pierdere. Îmi pare rău, a ales un alt drum, am înţeles că se înscrie în Partidul Mişcarea Populară, este decizia domniei sale, am colaborat bine cu domnia sa, îi urez succes“.

Adrian Papahagi a fost susţinătorul moţiunii „Reformiştii“, ce i-a aparţinut europarlamentarului PDL, Monica Macovei.

Democrat-liberali s-au întrunit vineri, la Palatul Parlamentului, într-o şedinţă a Colegiului Director. Mâine, începând cu ora 11.00, conducerea PDL urmează să se întrunească în Colegiul Director de Coordonare.

Materiale pe aceeaşi temă:

Mişcarea Populară, în cursa pentru europarlamentare

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: