Mircea Geoana declară iar că se va muta din vila de protocol

Mircea Geoana declară iar că se va muta din vila de protocol

Mircea Geoană, un om care se pregăteşte să se mute la casa lui   Foto: Adevărul

Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, spune că s-a săturat de viaţa scumpă de chiriaş. Senatorul PSD anunţă, din nou, că va renunţa la vila din Dorobanţi şi că îşi va cumpăra o casă, acum, la 55 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul ministru de Externe, Mircea Geaoană, a anunţat, din nou, că va renunţa la vila RAAPPS, cu etaj şi mansardă, din zona Dorobanţi. La 55 de ani, senatorul PSD s-a săturat de viaţa de chiriaş şi doreşte să-şi cumpere o casă. „Vreau să stau în casa mea. Nu mai vreau să stau cu chirie. Voi cumpăra o casă şi sper să fac lucrul acesta cât mai curând. Dacă 95% dintre români sunt proprietari în casa lor, şi eu îmi doresc să fiu proprietar în casa mea“, a fost anunţul surpriză a lui Mircea Geoană, care nu a precizat dacă va cumpăra imobilul de la RA-APPS sau va alege altă locuinţă.

Încercare cu multe repetiţii
Nu este pentru prima dată când preşedintele de-o noapte al României „ameninţă“ că se va muta la casa lui. Primele intenţii de a pleca din vila statului le-a avut în iarna anului 2008. „Mă voi muta în cel mai scurt timp, de indată ce pot rezolva problema locativă. Mergem în altă parte, conform legii, fără regrete şi fără mânie“, declara, în februarie 2008, preşedintele PSD de la acea vreme, după ce fusese înştiinţat că va rămâne fără vila din Dorobanţi.

Câteva luni mai târziu, în vară anului 2008, era timpul pentru o nouă promisiune. „O să mă mut, o să mă mut, fiţi fără grijă. Nu o să mă prindă campania în aceeaşi casă, nu vă dau eu plăcerea asta. Mă usucă la buzunar noua chirie“, declara politicianul, la patru luni după ce Guvernul îi mărise chiria de 16 ori, până la 3.150 de euro.

Alegerile au trecut, Geoană a pierdut, iar în 2011, Mircea Geaoană, anunţa că vrea să cumpere casa RAAPPS în care locuieşte. Au mai trecut doi ani, iar Geaonă uitase de gândurile sale de cumpărare. În ianuarie 2013, senatorul s-a plâns în presă ca plăteşte o chirie prea mare pentru locuinţa de la RAAPPS şi că ar prefera să se mute. La acea vreme, politicianul susţinea că se va muta în alt loc „în cel mult 30-40 de zile“. După expirarea acestui termen, Geaonă a mai cerut un răgaz. 

În luna martie 2013, Mircea Geoana a fost întrebat de ziarişti când are de gând, totuşi, să s emute. La auzul întrebărilor Mircea Geoană a intrat grăbit în liftul Parlamentului şi a spus: „Se întâmplă atât de curând că nici nu vă daţi seama. Vă anunţ când se întâmplă“. Geoană a pus atunci întârzierea pe seama faptului că locul în care dorea să se mute nu era încă pregătit.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările