Mircea Drăghici, propunerea PSD pentru AEP. Trezorierul partidului a fost refuzat de Iohannis la Transporturi. 13 organizaţii solicită retragerea propunerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Drăghici, trezorierul PSD, propunerea PSD pentru AEP. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Mircea Drăghici, trezorierul PSD, propunerea PSD pentru AEP. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul Mircea Drăghici, cel care deţine şi funcţia de trezorier al PSD, va fi numit la conducerea Autorităţii Electorale Permanente. Decizia ar fi fost luată în şedinţa de marţi a CEx. 13 organziaţii civice solicită retragerea propunerii,  invocând faptul că e cercetat penal pentru utilizarea ilegală a subvenţiilor primite de partide.

Anunţul privind propunerea lui Mircea Drăghici la AEP a fost făcută joi seară, de Codrin Ştefănescu, secretarul general al PSD, într-o declaraţie pentru Mediafax. Pentru numirea lui Mircea Drăghici la Autoritatea Electorală Permanentă va fi nevoie ca acesta să meargă la audieri în Parlament, apoi să fie votat de plenul reunit. Şefia Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a rămas vacantă după ce Daniel Barbu (ALDE) şi-a anunţat demisia din motive personale, surse politice din ALDE susţinând că fostul ministru al Culturii urmând să fie pe un loc eligibil pentru europarlamentare,  

După ce a fost refuzat de trei ori de preşedintele Klaus Iohannis pentru preluarea Ministerului Transporturilor, Mircea Drăghici a anunţat săptămâna trecută că renunţă la candidatură.

Cine este Mircea Drăghici

Mircea Drăghici, deputat aflat la al treilea mandat, este cercetat  într-un dosar deschis de Parchetul General, cu privire la modul în care au fost cheltuiţi banii primiţi de PSD cu titlul de subvenţie de la stat, potrivit Newsweek România.

Pe de altă parte, trezorierul PSD a punctat într-un mesaj pe Facebook faptul că nu e vorba de „o anchetă penală, ci doar o verificare“. „Pentru că ancheta nu a început şi nu era un dosar pe numele meu, ci doar un dosar în care ar apărea şi numele meu“, a continuat Drăghici 

La câteva zile de la apariţia informaţiei despre faptul că numele lui Mircea Drghici apare în două dosare, trezorierul PSD a precizat că a sesizat Inspecţia Judiciară. „Astăzi am sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la abaterile disciplinare săvârşite de procurorii care au dispus informare publică în cauzele în care aş fi vizat. Printre alte aspecte incluse în sesizare, amintesc aici doar faptul că încă nu am primit un răspuns la întrebările legate de aceste dosare ce m-ar viza în mod direct. În schimb, Parchetul a răspuns în mai puţin de 24 de ore unor întrebări adresate de jurnalişti pe acelaşi subiect. S-a mizat deci pe o mediatizare intensă care să inducă percepţia unei false vinovăţii, fără ca eu să mă pot apăra“, scria Drăghici pe Facebook. 

Contestat de ONG-uri

Un număr de 13 organizaţii civice, printre care Expert Forum, Funky Citizens şi Freedom House, solicită retragerea propunerii lui Mircea Drăghici pentru postul de preşedinte al AEP, arătând că numirea unei persoane care este cercetată penal pentru fapte care au legătură cu utilizarea ilegală a fondurilor pentru subvenţii primite de partide constituie un derapaj major şi poate conduce la pierderea credibilităţii instituţiei.

„Organizaţiile semnatare îşi exprimă îngrijorarea şi indignarea faţă de propunerea pentru numirea la conducerea Autorităţii Electorale Permanente a domnului Mircea Drăghici, după vacantarea postului în urma demisiei preşedintelui Daniel Barbu. Numirea unei persoane care este cercetată penal pentru fapte care au legătură cu utilizarea ilegală a fondurilor pentru subvenţii primite de partide constituie un derapaj major şi poate conduce la pierderea credibilităţii instituţiei“, se arată într-un comunicat de presă. 

De asemenea, acestea invocă şi un posibil conflict de interese. „Totodată trebuie observat că poziţia ocupată de domnul Mircea Drăghici până în momentul de faţă, aceea de trezorier al Partidului Social Democrat, îl plasează într-un potenţial conflict de interese dacă va fi numit în funcţia de preşedinte AEP. Domnia sa va fi chemat să coordoneze operaţiuni de transparentizare pentru fondurile publice pe care tot dânsul le-a gestionat în anii anteriori“, se mai arată în comunicat

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite