Mircea Diaconu spune că ziariştii au înţeles greşit că el se retrage din politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Senatorul PNL Mircea Diaconu, cercetat pentru conflict de interese, a declarat, vineri, la Piteşti, că ziariştii au înţeles greşit că el se retrage din politică, susţinând că el doar a spus atunci că nu va mai candida pentru Senat.

„Nu mă retrag din politică, nu mai vorbiţi prostii, scuzaţi-mă. Că sunt nişte fete reporteriţe pe colo, pe colo şi nu înţeleg ce spui, pentru că trebuie să ştii limba română exact ca să pricepi. Dar la dumneavoastră nu admit chestia asta. N-am zis niciodată că mă retrag din politică, am spus că nu mai candidez, e o mare diferenţă. Pot face politică foarte bine şi obligatoriu ca simplu cetăţean. Şi chiar mai bine. (...) Încă ceva ce trebuie să precizez, am spus o dată, mai zic o dată, nu mă retrag din politică, rămân vicepreşedinte PNL şi cu gura cât şura, cum am fost şi până acuma. (...) Pe de altă parte mai zic o dată nu mă retrag din politică. Asta ca să n-aibă bucuria unii că m-am retras", a afirmat Mircea Diaconu.

Întrebat de jurnalişti dacă va mai candida în 2016 pentru Parlament, Mircea Diaconu a răspuns: "Nu, nu, nu, nu, nicidecum! Deci acest lucru nu-l mai fac, vorbesc de Parlamentul României, nu mă mai interesează pur şi simplu fiincă e o zonă în mare măsură pasivă. Pentru mine, care am alt ritm, eu sunt aşa mai vioi, mai iute, mai aşa... îmi place să iau o treabă să depindă de mine şi să o fac până la capăt, oricare ar fi ea, de orice fel, inclusiv... Orice."

De asemenea, întrebat dacă vrea să candideze pentru un post de europarlamentar, Diaconu a spus că deocamdată nu este interesat de acest lucru.

"Nu ştiu, vedem. Cert e că nu mai vreau să candidez la parlamentare. Deocamdată, nu mă mai interesează lucrul ăsta cred că voi sau pot fi mai folositor în alte părţi, sunt chiar sigur", a spus Mircea Diaconu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite