Lasciate ogni speranza, voi ch'intrate, expresie italiană care se traduce prin Lăsaţi orice speranţă, voi care intraţi”... reprezintă cuvintele pe care titanul poeziei Renaşterii, Dante Alighieri susţine că erau scrise deasupra porţilor Infernului. Adică, oamenii ajunşi acolo erau fără speranţă.

Cu toţii ştiţi că nu am fost şi nu sunt o ”fană” a PSD, însă nici PNL nu mă încântă. Iar despre USR şi PMP, chiar că nu pot avea nici măcar un singur cuvânt de apreciere. Recenta moţiune de cenzură a adus guvernul PSD către ieşirea din scena politică, asigurând interimatul până când o posibilă nouă majoritate parlamentară va genera altă formulă guvernamentală.

Am postat ultimul meu articol pe acest blog în data de 26 mai 2019, înaintea încheierii procesului electoral, în care am arătat, când nici liberalii nu credeau, că ei vor câştiga alegerile europarlamentare. Evident, de atunci, s-au schimbat multe. Opoziţia, lipsită de unitate a încercat să înlăture PSD. A reuşit, cu ajutorul dizidenţilor plecaţi din PSD şi adunaţi în jurul domnului Victor Ponta, dar şi cu ajutorul celor rămaşi fideli domnului Călin Popescu Tăriceanu, care a părăsit alianţa guvernamentală. Evident, la formarea noului Guvern, e nevoie de o majoritate mult mai solidă decât aceea de la moţiune. Şi acea majoritate este greu de conturat fără foştii membri ai PSD, refugiaţi la Pro România, partidul domnului Victor Ponta, a cărui unică ideologie este să se certe cu PSD.

Evident că PSD a căzut datorită greşelilor făcute, însă, apare tot mai evident că nici în Opoziţia care vrea să se metamorfozeze în Putere  nu stă prea bine. Ieri, au fost audierile în Comisii. Mi-a atras atenţia audierea domnului Florin Cîţu, nominalizat de către domnul Ludovic Orban la portofoliul Finanţelor Publice. În cursul acestei proceduri, pretendentul liberal la portofoliul Finanţelor României a făcut o declaraţie surprinzătoare, pe care o redau, aşa cum a apărut ea în presă:

"Îmi iau un angajament, voi face tot ce îmi stă în putinţă să revigorez împreună cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu comisia comună româno-rusă pentru repatrierea aurului de la Moscova" (...)"Acesta este un angajament care depăşeste funcţia de ministru, dar pe care eu mi-l iau în faţa dumneavoastră. Miniştrii de Finanţe de până acum nu au făcut destul în această speţă, iar pentru mine e o chestiune de mândrie naţională.”

Recunosc că am fost surprinsă de această declaraţie. În primul rând, chestiunea Tezaurului României aflat începând din iarna anului 1916 în Rusia este de competenţa Ministerului Afacerilor Externe, alături de competenţa Băncii Naţionale a României. Este la modă peste tot, în rândul studenţilor, când nu ştii materia, la un examen oral, să întrebi colegii care ies, pentru a afla ”ce le-a căzut”. O fi citit ceva legat de Ministerul de Externe şi a zis să ”intre la plezneală”. Domnul Florin Cîţu nu e la prima ”ieşire” în decor. Cu mult timp înainte de victoria PNL prin moţiunea de cenzură, domnul aspirant la fotoliul ministerial de la Finanţe a mai spus ceva de tăierea salariilor, de concedierile din sectorul bugetar, declaraţii care au fost rostogolite în spaţiul public şi au necesitat inclusiv declaraţia publică a domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele în exerciţiu al României şi candidat din partea PNL la un al doilea mandat. Domnul Ludovic Orban, preşedintele PNL a spus şi domnia sa, imediat cum au devenit publice acele declaraţii,  ceva de genul  ”ştiţi, declaraţiile domnului Câţu nu reprezintă poziţia oficială a PNL”, fără a fi prea convingător. 

Domnul Cîţu pare a fi asemeni nemuritorilor Fănică Patraulea (Jean Constantin) şi Trandafir (Puiu Călinescu), care se tot lovesc de Gogu Steriade (Dem Rădulescu) în curtea închisorii, când îl întrebau pe gardian ”când e ora de educaţie fizică sau cetăţenească”, în filmul ”BD în alertă-minutele 1.34.07-1.34.15”. Dem Rădulescu a zis ”sunt cu mine dumnealor” şi a cerut ”bibliografia”.  Practic domnii Klaus Werner Iohannis şi Ludovic Orban au spus despre domnul Florin Cîţu că ”e cu noi dumnealui... ştiţi...”.

Una este să vorbeşti despre ce faci pe plan intern la Finanţe şi alta e să amesteci în treaba asta o chestiune sensibilă cum este cea a Tezaurului. În orice democraţie consacrată, un politician se gândeşte de o mie de ori până să deschidă gura. E clar că domnul Florin Cîţu a îmbrăcat haina demagogiei şi a recitat şi el ceea ce a avut în minte. Dacă PSD în ”Era Dragnea” abera cu ”vom aduce aurul de la Londra”, PNL prin domnul Florin Cîţu aberează cu ”vom aduce aurul de la ruşi”.

Sincer, l-aş întreba eu pe domnul Florin Cîţu cât ştie dumnealui despre ”chestiunea Tezaurului” dacă tot vorbeşte de ”mândria naţională”.

Citind ”Orizonturi Roşii” a lui Pacepa, am văzut cum, acolo, diplomatul şi fostul Ministru de Externe Ştefan Andrei cunoscut că avea iniţiative (multe foarte bune de altfel) în faţa Elenei Ceauşescu fusese sfătuit să aibă în buzunar o cutiuţă cu rahat (acel deliciu dulce din bucătăria otomană) şi să pună pe limbă, de fiecare dată când avea intenţia să o contrazică pe ”tovarăşa”. Domnul Florin Cîţu e pe lângă linia oficială a PNL, dar el o ţine pe a lui. ”A greşi e omeneşte”, spuneau latinii, ”A persevera în greşeală e diabolic”, continua celebrul proverb. Dar, mai era o vorbă: ”din greşeală în greşeală, spre victoria finală!”, care cred că se potriveşte PNL, în momentul de faţă.

În primul rând, nu ar trebui să ne întrebăm dacă valorile din acel Tezaur mai există? Se ştie că după ”Revoluţia din Octombrie”, Rusia Sovietică a fost zguduită de un sângeros război civil, între comuniştii bolşevici conduşi de Vladimir Ilici Lenin, Lev Davidovici Troţki pe de o parte şi  menşevici, eseri pe de altă parte. Contra bolşevicilor luptau, fiecare conform propriilor viziuni şi generali faimoşi (Denikin, Iudenici, Vranghel), amirali renumiţi (Kolceak) din defuncta Armată ţaristă, plus ajutoarele venite din Europa (bani şi oameni, plus armament şi tehnică). Bolşevicii aveau nevoie de arme, iar armele, într-un război nu se dau ”pe caiet”, aşa că Lenin putea folosi Tezaurul românesc (aurul) să cumpere arme, muniţii, echipamente, fiindcă tot îl confiscase în 1918, când a controlat puterea la Petrograd şi Moscova. Lev Davidovici Troţki venise în 1917 cu bani de la americani, Lenin, de la germani (5 milioane mărci aur). Rasputin, călugărul misterios de la curtea Ţarului fusese cumpărat cu 5 milioane de ruble de spionajul imperial german, să provoace disfuncţionalităţi în Armata ţaristă. Oare nu cumva o parte din acel aur e posibil să fi ajuns şi la Berlin? Lenin trebuia să plătească datoria la nemţii care îl ajutaseră. Cedase teritorii în Ucraina, scosese Rusia din război, prin pace separată, dar nu era de ajuns.

Apoi, se mai naşte o întrebare: cum Ionel Brătianu şeful PNL a trimis aurul în Rusia, în iarna lui 1916, în condiţiile în care se ştia că acolo Revoluţia era gata să izbucnească? Dezastrul românesc de la Turtucaia a fost cauzat de  insuficienta informare a lui Brătianu de către serviciile militare româneşti care afirmau că ”Bulgaria nu va ataca România”. Revenind la primăvara şi vara anului 1917, ţarul era deja arestat în Siberia, socialiştii lui Kerenski se confruntau cu bolşevicii, Vladimir Ilici Lenin venise la Petrograd în aprilie 1917, iar în iulie 1917, în Rusia ajungeau ultimele vagoane cu Tezaurul românesc. Regele Ferdinand era german de origine, Regina Maria, pe jumătate rusoaică. Oare istoricii au cercetat îndeajuns arhivele să vadă ce însemna asta în logica lucrurilor? Dacă nemţii câştigau, aurul românesc ajungea la ei, din Rusia, iar Ferdinand îşi ţinea tronul. Câştigau ruşii, Regina Maria îi păstra tronul soţului ei. Aşa, au pierdut ruşii şi nemţii războiul, iar românii Tezaurul, în 1918. România a devenit România Mare şi în euforia Unirii cine să se mai gândească la Tezaur? Oare nu cumva Ferdinand şi Maria să fi avut o înţelegere cu Vladimir Ilici Lenin? Să nu uităm că încercarea agentului bolşevic Simion Rosal (revoluţionar bolşevic intrat clandestin la Iaşi, dorind să îl asasineze pe Ferdinand) de a înlătura dinastia română nu a avut acordul lui Lenin, fiindcă un eventual ordin al lui Lenin nu a fost niciodată descoperit.  Vladimir Ilici Lenin a murit în 1924 şi abia atunci liberalii lui Ionel Brătianu au scos în afara legii Partidul Comunist din România, înfiinţat în 1921. Să fi fost şi asta legată de aurul românesc?

În plus, se ştie că Iosif Vissarionovici Stalin îl admira cumva pe Carol al II-lea, întronat rege în 1930, complet ilegal, fiindcă acesta, într-o democraţie începea să impună un regim personal. Carol al II-lea a împrumutat şi el ceva din metodele interbelice ale lui Stalin. Că era o simpatie a lui Stalin pentru Carol al II-lea se poate vedea şi din menţiunile din Jurnalul lui Carol al II-lea, potrivit cărora, după 1947, Stalin voia să îl repună rege la Bucureşti, fiindcă luase atitudine contra legionarilor în anii interbelici. Evident, Stalin îşi permitea să glumească, iar Carol al II-lea era liber să spere. Oare nu cumva mai era şi nişte aur românesc la mijloc?

Deunăzi, oficiali militari de rang înalt din Ucraina au declarat public că se aşteaptă la atacuri ale Rusiei inclusiv în Regiunea Odessa, adică şi în Basarabia de Sud, aflată la graniţa dobrogeană a României dar şi în vecinătatea Transnistriei.

Oare ştiu strategii PNL acest lucru? Ştie oare Preşedintele Iohannis, aflat în campanie electorală despre aceste declaraţii venite din Ucraina? 

Evident, tot ce am expus aici despre ce rol putea juca Tezaurul românesc,  sunt situaţii ipotetice, dar în istorie, ca să pleci în căutarea adevărului, îţi creezi ipoteze de lucru. Aceste rânduri nu reprezintă un articol de istorie, dar se referă la momente destul de puţin discutate din istoria noastră. Întâmplător şi matematica are ”metoda falsei ipoteze”. Iar literatura, istoria şi matematica au multe în comun, chiar dacă acest fapt e mai greu de înţeles la prima vedere. Nu ştiu amănunte despre câtă matematică ştie domnul Florin Cîţu, deşi această ştiinţă i-ar fi mult mai utilă decât falsa ”mândrie naţională” despre care ne tot vorbea ieri.

Chestiunea Tezaurului este mult prea delicată ca să fie amestecată în demagogia ieftină a domnului Florin Cîţu. Cred că, azi mâine, domnii Orban şi Iohannis iar or să iasă la televizor să spună : ”e cu noi domnul Cîţu, nu-l luaţi în seamă, băiat tânăr, inimos, cam vorbeşte mult, dar băiatul promite”.

Mai bine, domnul Florin Cîţu şi-ar fi arătat măiestria în ale finanţelor pe care votanţii PNL din 26 mai 2019 o presupuneau când au adus PNL pe primul loc.  Votanţii PNL încă mai speră ca PNL să vină cu soluţii eficiente.

Domnul Preşedinte Klaus Werner Iohannis este jucător de tenis şi ştie că poţi pierde un set, un meci, pe serviciul tău. Ori, dacă mai iese domnul Florin Cîţu de câteva ori şi face declaraţii controversate, e clar că nici Guvernul PNL nu va putea trece de votul Parlamentului pe 4 noiembrie 2019 ceea ce distruge piesele de bază ale strategiei de campanie a domnului Klaus Iohannis: înlăturarea Guvernului PSD şi aducerea la putere a PNL. Prima a reuşit cu greu, a doua are şansele să nu se producă. Adică a fost trântit Guvernul PSD şi în locul lui, până acum nu a venit niciun guvern viabil, astfel încât interimatul este asigurat de guvernul demis prin moţiunea de cenzură. În plus, există posibilitatea ca până la anul să rămână tot guvernul interimar PSD, ori PSD să adune o altă majoritate. Ori, în acest caz, eşecul se va cuantifica în imposibilitatea câştigării unui al doilea mandat de către domnul Iohannis.

Am decis, ca în încheiere să fac apel tot la un text literar, de data asta, unul antic. Poetul Virgilius, în ”Eneida”, II, 354, spunea: ”Una salus victis, nullam sperare salutem”, expresie tradusă prin ”singura salvare a celor învinşi este să nu o mai aştepte”, citând încercarea miticului Eneas de a-şi convinge compatrioţii troieni că apărarea Troiei devenise inutilă.

Oare va ajunge electoratul PNL fără speranţă până pe 10 noiembrie 2019, data primului tur al Alegerilor Prezidenţiale din România? Şi Virgilius şi Dante au portretizat în sublima artă a poeziei imaginea dezastrului total.

Nu ştiu cât înţeleg strategii din PNL semnificaţia acestor vorbe.