Ministrul Transporturilor nu a circulat niciodată cu metroul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, nu ştie cât costă un bilet la metrou
Noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, nu ştie cât costă un bilet la metrou

Proaspătul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, astăzi, la preluarea oficială a portofoliului, că nu a mers niciodată cu metroul. Aceasta a justificat acest lucru prin faptul că nu exista metrou pe ruta pe care circula atunci când era studentă.

„Nu am călătorit cu metroul, cred că decât cât eram studentă, şi asta pentru că rutele pe care călătoream eu nu aveau metrou şi călătoream cu tramvaiul sau cu troleibuzul, până să am maşină. Nu ştiu cât costă un bilet la metrou“, a răspuns Mănescu ziariştilor.

În schimb, proaspătul ministru al Transporturilor nu este străin de mersul cu trenul, deşi recunoaşte că ultima călătorie cu acest mijloc de transport a fost în urmă cu zece ani.

„Ultima oară am călătorit cu trenul în 2002 sau 2003. Nu ştiu când au început lucrările la acel tronson (Bucureşti-Constanţa, n.red). Atunci am renunţat, călătoriile durau 6-7 ore“, a mai spus Mănescu, evitând să formuleze o opinie cu privire la starea trenurilor. 

Ramona Mănescu a cerut ziariştilor un răgaz de câteva zile, maximum două săptămâni, pentru a evalua situaţia şi a răspunde la toate problemele.

Deşi ministrul Transporturilor nu a coborât niciodată în subteran pentru a călători cu metroul, Victor Ponta este încrezător că Ramona Mănescu se va descurca în fruntea acestui minister: „Se pune rapid la punct doamna ministru şi are sprijinul meu total. Am încredere că se va descurca într-unul din ministerele cele mai dificile ale Guvernului. Priorităţile le-am stabilit împreună: desfăşurarea în cât mai bune condiţii a POS-T – cel puţin în acest domeniu are şi experienţa şi pregătirea necesară -, privarizarea CFR Marfă, al treilea lucru, ştiu foarte bine care sunt problmele la CFR Infrastructură, CFR Călători. La fel Tarom cred că va fi o prioritate, e o companie care poate şi merită să fie salvată“.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru numirea Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor.

Pe aceeaşi temă:

Criteriul PNL pentru funcţia de ministru: influenţa în partid. Cine este Ramona Mănescu

Ce avere are Ramona Mănescu, propusă de PNL pentru preluarea Transporturilor

Ramona Mănescu, propusă la Transporturi: „Mă onorează încrederea acordată de premierul Victor Ponta“

Antonescu s-a debarasat de Roşca Stănescu: „Când un om politic greşeşte înseamnă că are consilieri proşti“

PNL îi prezintă premierului propunerea „2 în 1“: Ramona Mănescu şi Nini Săpunaru. Ponta o alege pe Mănescu

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite