Ministrul Sănătăţii, despre situaţia din Guvern: Nici gând să existe tensiune între mine şi premier sau între mine şi Valeriu Gheorghiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Minsitrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a negat faptul că ar exista tensiuni între el şi coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, însă a recunoscut faptul că ar fi existat discuţii în contradictoriu, dar doar pentru scopul final de a rezolva toate problemele.

„Nu există absolut nicio tensiune. Există discuţii şi există un grup de oameni care au încredere unii în alţii şi care discută cât se poate de deschis despre probleme şi există probleme şi problemele acestea trebuie rezolvate. (…) Evident că sunt discuţii, evident că încercăm să îmbunătăţim lucrurile şi, da, nu este nimic secret, dar nici gând să existe tensiune între mine şi premier sau între mine şi Valeriu Gheorghiţă”, a declarat Voiculescu, potrivit Agerpres. Precizarea vine după ce „Adevărul” a scris faptul că între ministrul Sănătăţii şi Valeriu Gheorghiţă sunt tensiuni legate de încercarea primului de a muta din atribuţiile legate de campania de vaccinare celor din echipa sa, coordonatorul CNCAV rămândând cu rol decorativ. 

„Medicul Valeriu Gheorghiţă este cel care a pus pe picioare această echipă şi într-un timp record a reuşit să facă un mecanism să funcţioneze. Nu perfect, sigur că poate fi îmbunătăţit, dar e un merit pe care i-l recunosc şi nu se pune problema în niciun fel de vreo tensiune”, a completat ministrul Sănătăţii.

La rândul său, prim-ministrul Florin Cîţu a recunoscut faptul că în interiorul Guvernului au fost discuţii în contradictoriu între Vlad Voiculescu şi Valeriu Gheorghiţă, dar că decizia privind plecarea celui din urmă ţine de şeful Guvernului, în subordinea căruia se află coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID 19.

Citeşte şi: 

Surse: Tensiuni între Valeriu Gheorghiţă şi noul ministru al Sănătăţii. Atribuţiile coordonatorului campaniei de vaccinare, golite de conţinut

Florin Cîţu, despre tensiunile din Guvern: Nu are nicio atribuţie Vlad Voiculescu în ceea ce priveşte decizia dacă pleacă sau nu Valeriu Gheorghiţă

Vlad Voiculescu începe epurările la Ministerul Sănătăţii. Cine sunt primele persoane vizate

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite