Ministrul Mediului, acuzat că unchiul său ar fi organizat partida de vânătoare în care a fost ucis ursul Arthur: „Cea mai mare minciună. Nu este unchiul meu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tanczos Barna, ministrul Mediului. FOTO: Arhivă
Tanczos Barna, ministrul Mediului. FOTO: Arhivă

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat,  după ce a fost acuzat că unchiul său ar fi organizat partida de vânătoare în care a fost ucis ursul Arthur, că „este cea mai mare minciună” pe care a auzit-o. Acesta a transmis că face parte din familia Tanczos, nu din familia Barna, respingând informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora şeful Asociaţiei Vânătorilor „Botos” Ojdula, unde a fost ucis ursul brun, este unchiul său.

„Am constatat cu surprindere că mai multe portaluri web au publicat, în cursul zilei de ieri (joi - n.r.) şi astăzi (vineri - n.r), informaţia conform căreia un cetăţean din judeţul Covasna, preşedintele unei asociaţii de vânătoare, ar fi rudă cu mine, mai exact unchiul meu. În susţinerea acestei afirmaţii, semnatarii articolelor îşi fundamentează speculaţia astfel: eu şi acest domn avem acelaşi prenume. E ca şi când am spune (mergând pe acelaşi raţionament) că toţi cei care se numesc Ion în ţara aceasta sunt rude de gradul unu, doi sau trei doar pentru că prin botez au primit acest prenume. Este cea mai mare minciună pe care am auzit-o! Fac parte din familia Tánczos, în niciun caz din familia Barna, iar unchii mei se numesc Tánczos Imre, Tánczos István(†), Tánczos Gábor(†) şi Tánczos Ágoston(†)”, a transmis Tánczos Barna într-o postare pe Facebook.

Ministrul Mediului cataloghează situaţia ca fiind „inadmisibilă”.

„Înţeleg că aceste publicaţii online au făcut o confuzie între nume şi prenume, însă este absolut inadmisibil ca o speculaţie subiectivă a unor persoane să fie prezentată în spaţiul public ca adevăr absolut. Le solicit autorilor acestor articole să-şi asume şi să corecteze această dezinformare”, a conchis acesta.

În spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „Botos” Ojdula unde a fost ucis ursul Arthur este Markos Barna, unchiul ministrului Tanczos Barna.

Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein este acuzat de organizaţiile Agent Green din România şi VGT din Austria că a ucis ilegal cel mai mare urs din România. Reprezentanţii Agent Green susţin că ursul uriaş Arthur a fost împuşcat de prinţul austriac la Ojdula, Covasna, într-o arie naturală protejată. Ei spun că prinţul şi-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, judeţul Covasna.

Dar în realitate, prinţul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii şi care nu venise niciodată în apropierea localităţilor, mai spun ecologiştii care monitorizau ursul, despre care spun că era unul de trofeu. Dintr-un maxim de 600, marele urs brun ucis avea 593 de puncte.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite