Ministrul Energiei, după scandalul de la dezbaterea Legii offshore în comisiile parlamentare: AUR nu pierde nicio ocazie să puncteze pe agenda lui Putin

Ministrul Energiei, după scandalul de la dezbaterea Legii offshore în comisiile parlamentare: AUR nu pierde nicio ocazie să puncteze pe agenda lui Putin

Virgil Popescu FOTO Facebook

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis, după votul din comisii pentru legea offshore, că partidul AUR „nu pierde nicio ocazie să puncteze pe agenda lui Putin, cu atât mai mult astăzi, când Parlamentul grăbeşte aprobarea Legii offshore, cea care va reda independenţa energetică României”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, care a fost iniţiată de mine alături de colegii din Parlament Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor şi Varujan Pambuccian, a fost dezbătută astăzi în cadrul comisiilor reunite de Industrii şi Servicii şi Buget Finanţe”, a scris pe Facebook ministrul Energiei, mulţumind colegilor săi din comsiile Camerei Deputaţilor. 
 
Potrivit ministrului, Legea va intra la vot miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. 
 
Ministrul a explicat că proiectul „va debloca investiţiile din Marea Neagră, asigură stabilitate şi predictibilitate cadrului legislativ, elimină un prag de impozitare de sub 85 de lei în condiţiile în care probabil preţul de cost, din estimări, se apropie de această cifră şi nu este normal să impozităm ceea ce este preţ de cost. Totodată asigură, pe de altă parte, un mecanism al statului român ca, în caz de criză, să asigure cu prioritate aprovizionarea României şi, de asemenea, o verificare a contractelor bilaterale, tocmai pentru a preîntâmpina posibile probleme în aprovizionarea cu gaze naturale a ţării noastre”. 
 
„Din păcate, am constatat cu regret că unii parlamentari, pe care îi bănuiesc că reprezintă cu ardoare interesele Rusiei, au încercat să provoace diversiuni, să propage minciuni şi neadevăruri. Condamn, din nou, cu fermitate acest tip de comportament pasiv - agresiv, neadecvat şi am încredere că românii vor sancţiona asta”, a completat ministrul, punctând că „AUR nu pierde nicio ocazie să puncteze pe agenda lui Putin, cu atât mai mult astăzi, când Parlamentul grăbeşte aprobarea Legii offshore, cea care va reda independenţa energetică României”. 
 
Virgil Popescu a argumentat că liberalii nu pot tolera comportamentul membrilor AUR, care au „urmărit intimidarea celor prezenţi” la dezbateri. „Nici eu, nici colegii din PNL, nu putem tolera comportamentul AUR care a urmărit intimidarea celor prezenţi. Condamnăm violenţa în toate formele ei, cu atât mai mult cu cât astăzi AUR a atacat inclusiv reprezentanţii companiilor private prezente la dezbateri”, a mai transmis ministrul, explicând că, „aşa cum au anunţat şi colegii deputaţi liberali, grupul PNL din Camera Deputaţilor va depune sesizare pentru sancţionarea parlamentarilor AUR care au avut un comportament inacceptabil”.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările