Ministrul Culturii, despre Roşia Montană: Includerea sau neincluderea în patrimoniul mondial UNESCO nu îi schimbă cu absolut nimic statutul juridic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii
Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a declarat, legat de situaţia dosarului Roşia Montană în procedura de includere în lista UNESCO, că instituţia pe care o conduce pledează pentru patrimoniu, însă decizia va fi luată la nivel de Guvern şi la nivel de coaliţie. El a anunţat că dosarul va fi discutat pe 25 iulie în Comisia UNESCO.

„Situaţia, în ansamblu, stă în felul următor: Roşia Montană a fost inclusă în patrimoniul imperiului Austro-Ungar în anul 1906. Încă de atunci s-a considerat că e ceva foarte valoros din punct de vedere patrimonial. Odată cu reactualizarea listei monumentelor istorice, după anii 1990, Roşia Montană a rămas acolo şi inclusiv la momentul la care s-a dat acel acord pentru minerit în zonă ea era inclusă în patrimoniul naţional românesc. Aşadar, când s-a semnat contractul, se ştia foarte bine că acolo e o zonă de interes patrimonial”, a spus ministrul la TVR1.

El a continuat: „Dacă la momentul semnării contractului ţi-ai asumat că ulterior vei prezenta un proiect care va respecta legislaţia statului român şi vei obţine avize în primul rând de la Mediu. Nu patrimoniul e principala problemă. Acolo niciodată nu a fost obţinut aviz pentru mediu. Asta rămâne o problemă deschisă, despre care se vorbeşte mult mai puţin”.

Ministrul a subliniat că zona este deja protejată de Legea patrimoniului naţional. „Includerea sa sau declanşarea procedurii pentru includerea în patrimoniul mondial UNESCO are drept primă condiţie să fie inclus în patrimoniul naţional al ţării respective. Aşadar, includerea sau neincluderea în patrimoniul mondial UNESCO nu îi schimbă cu absolut nimic statutul juridic. Ministerul Culturii este partea Guvernului României. Vom merge cu un mandat al Guvernului. Va fi o decizie la nivel de Guvern şi, mai mult de atât, va fi o decizie politică la nivel de coaliţie. Noi, ca minister al Culturii, nu putem pleda decât pentru patrimoniu, pentru ceea ce înseamnă binele patrimoniului. Noi nu putem avea altă poziţie decât cea prin care pledăm pentru continuarea procedurii, pentru că UNESCO nu va veni cu bani, nici cu alte legi de protecţie asupra acestui obiectiv, dar înseamnă o zonă de consultanţă şi de expertiză care ajută în ceea ce înseamnă salvarea patrimoniului de acolo”.

Citeşte şi:

Confederaţia Sindicală MERIDIAN atrage atenţia asupra problemelor dosarului înscrierii Roşiei Montană în UNESCO: „Regimul juridic, incorect descris”

Protest la Palatul Cotroceni: Participanţii cer intervenţia preşedintelui pentru a salva Roşia Montană FOTO VIDEO

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite