Ministrul Apărării: Primele TAB-uri destinate înzestrării Forţelor Terestre ar urma să vină în ţară începând cu 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a afirmat, vineri, că primele transportoare blindate de trupe TBT 8x8 destinate dotării Forţelor Terestre ar urma să vină în ţară anul viitor, urmând să se identifice modalitatea prin care vor fi integrate în industria naţională.

„Este foarte posibil ca primele TAB-uri să vină începând cu anul viitor. Vedem care va fi modalitatea prin care le vom putea integra în industria naţională. Cel puţin în prima fază să fie asamblate la noi, printr-o linie de asamblare a acestor produse. Vă spuneam şi cu altă ocazie, pentru noi este foarte important să obţinem această tehnică, cât se poate de repede", a declarat vineri ministrul Apărării.

Gabriel Leş a adăugat că, pe de altă parte, potrivit programului de guvernare există „dorinţa clară” de a ajuta şi integra industria naţională de apărare. Referitor la modelul de TAB care ar urma să fie realizat, ministrul Apărării a spus că acesta este în concordanţă cu cerinţele operaţionale stabilite de Forţele Terestre, corespunzătoare cerinţelor NATO actuale. „Vorbim de un nivel de protecţie de cel puţin trei plus tunuri care să fie de cel puţin 30 de milimetri şi alte chestiuni care ţin, până la urmă de înzestrarea Armatei", a mai spus Leş.

De asemenea, ministrul Economiei, Mihai Tudose, a declarat că există cel puţin două firme mari producătoare de armament interesate de dezvoltarea unui parteneriat cu partea română pentru implementarea proiectului privind construcţia transportorului blindat de trupe TBT 8x8.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite