Miniştrii unei sănătăţi în moarte clinică

Preşedintele României a semnat decretul de revocare a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Decizia de revocarea fusese transmisă la Cotroceni azi dimineaţă de premierul Florin Cîţu.

Douăzeci şi cinci de miniştri a avut Sănătatea din România, de la căderea regimului Ceauşescu, fără să-i socotească pe interimarii care au deţinut portofoliul dar poate nici măcar nu au ajuns pe la minister. Au fost în medie, anul şi ministrul. Unii au prins mai multe mandate, alţii au plecat după câteva săptămâni. Dar, indiferent de timpul petrecut în fruntea ministerului, mulţi şi-au găsit timp să facă ceva rău pentru sistemul medical din România şi prea puţin să îl îmbunătăţească.

La vremuri noi, tot ei

Totul a pornit cu stângul, aşa cum a pornit România în decembrie 1989. Cel dintâi ministru adus de gaşca Ion Iliescu - Petre Roman a fost unul de-al lor. Dan Enăchescu mai fusese ministru, în anii cei mai ciudaţi ai lui Nicolae Ceauşescu, între 1969 şi 1972. Vreme de şase luni, înainte de primele alegeri, cele din 1990, nu a făcut mai nimic pentru a desprăfui ministerul şi instituţiile din subordine. S-a plâns unor colegi că nu poate înfrunta politicul şi încrengăturile din sistemul sanitar, aşa că, după alegeri, noua putere fesenistă l-a instalat pe ginecologul Bogdan Marinescu, fiu al unui influent medic din perioada comunistă şi activist sovietic de origini bulgare, stabilit în România după o specializare la Leningrad, Voinov-Marinoff (rebotezat Voinea Marinescu). Pe Bogdan Marinescu nu l-a schimbat de la conducerea Maternităţii Giuleşti (din 1983 până în 2010) nici cutremurul ideologic din 1989, nici schimbările politice ulterioare, ci doar acel incendiu din anul 2010, când au murit mai mulţi bebeluşi. Din Guvern a plecat odată cu Petre Roman, după Mineriada din toamna lui 1991.

A urmat anul primului premier tehnocrat al României, Teodor Stolojan, perioadă în care la Ministerul Sănătăţii a stat în fotoliu un pediatru, Mircea Maiorescu. Cele trei mandate s-au încheiat fără nici un demers concret pentru a scoate medicina românească din starea de cavou moştenită de la dictatura ceauşistă. În schimb, odată cu alegerile din 1992, domeniul a fost dăruit diabetologului personal al lui Ceauşescu, Iulian Mincu, părintele înfometării românilor prin aşa-zisa politică a „alimentaţiei raţionale”. Moştenirea sa ministerială a fost prima lege a sănătăţii, reducerea numărului de paturi din spitale fără suplimentarea spitalelor, introducerea experimentală a conceptului de medic de familie şi baza sistemului de medicină de urgenţă în Bucureşti, rămas subfinanţat. 

Mincu nu termină mandatul, fiind înlocuit de o altă apropiată a lui Ion Iliescu, Daniela Bartoş, care, în afara celor trei luni şi jumătate în Cabinetul Văcăroiu, va mai conduce Sănătatea şi trei ani în vremea guvernării Năstase. A considerat că România are prea multe paturi de spital şi a încercat comasarea spitalelor. În schimb, a muşamalizat nereguli din spitalele conduse de protejaţii tutror partidelor, cum ar fi medicul Şerban Brădişteanu, directorul Institutului de Cardiologie C.C. Iliescu. Unul din subiectele fierbinţi ale acelor vremuri a fost asigurarea necesarului de medicamente - problemă care nici în 2021 nu este complet rezolvată. Şi tot în mandatul Bartoş s-au dus bătălii grele pentru a bloca trimiterea în străinătate a pacienţilor care aveau nevoie de tratamente speciale.

Mai multe schimbări, aceleaşi eşecuri

Între cele două mandate Bartoş a existat guvernarea CDR - PD, cu mai mulţi miniştri, dintre care relevanţi au fost Ştefan Drăgulescu de la PNŢCD, independentul Ioan Bruckner şi Gabor Hajdu (UDMR). Anchetele din presa vremii leagă numele primilor doi de o serie de contracte cu dedicaţie în care obiectivul principal nu era dotarea spitalelor cu tehnică medicală ci împărţirea comisioanelor. Anul 1999 găseşte bugetul sufocat de datorii către diverşi furnizori la plăţi niciodată riguros verificate. Când Convenţia Democrată pierde alegerile din 2000 iar ţărăniştii se trezesc şterşi de pe scena politică, sistemul sanitar era în colaps.

După ce nu a reuşit mare lucru, nici măcar să instaleze la casele judeţene de sănătate şefi care nu au afaceri, de cele mai multe ori chiar cu bugetul sănătăţii, Daniela Bartoş pleacă din Guvernul Năstase în urma mai multor proteste, împreună cu coplata pe care o propusese dar a fost nevoită să o retragă. O urmează Mircea Beuran, pe care-l demite unul din primele scandaluri de plagiat din recenta istorie bogată a acestui tip de fraude intelectuale din România. Daniela Bartoş nu a fost nici ea străină de plagiatul din ghidurile medicale care i-a fracturat cariera lui Beuran. Ani de zile mai apoi, Beuran este apărat de toată protipendada PSD într-un scandal de malpraxis.

Ultimul ministru din epoca Năstase este Ovidiu Brânzan. Cam atât despre el. De fapt, ar mai fi şi nişte granturi americane pentru combaterea corupţiei în sistemul medical, pe care, spunea ambasadorul din epocă al Statelor Unite, Michael Guest, că Brânzan nu s-ar fi grăbit să le primească, deşi chiar premierul Adrian „Însuşi” Năstase a vorbit despre o mafie a distribuitorilor de medicamente, în colaborare cu directorii de spitale.

PSD a pierdut prezidenţialele şi parlamentarele din 2004. Mircea Cinteză a stat un an la minister şi a avut ghinionul unui buget inexistent, pentru că tocmai se treziseră firmele de medicamente să-şi ceară banii. S-a complăcut însă în fotoliul deţinut, deşi recunoştea că, în lipsa banilor, rezolvarea problemelor complexe ale sistemului nu mai ţine de ministru. A fost remaniat într-o şedinţă condusă de preşedintele Traian Băsescu la celebrul restaurant Golden Blitz.

Liberalii l-au dat, în aceeaşi zi cu plecarea lui Cinteză, pe unul dintre cei mai siniştri miniştri ai Sănătăţii: juristul Eugen Nicolăescu. Reforma promisă de-a lungul celor trei ani cât a durat primul lui mandat s-a împotmolit în certuri nesfârşite cu industria farmaceutică în vreme ce în spitale continua să se moară de nosocomiale nedeclarate, în aşteptarea unor tratamente care întârziau să vină pentru că medicaţiile livrate erau cele ale firmelor de casă, indiferent dacă era nevoie de ele sau dacă erau depăşite ştiinţific. A avut „ghinionul” să fie ministru în momentul intrării României în UE, astfel că a fost şi martor neputincios al unui val masiv de migraţie spre vest a personalului medical. Nici Nicolăescu nu a reuşit să debaraseze sistemul de birocraţia rezistentă la schimbare. Nici nu s-a străduit foarte tare.

Multe căpuşe, prea puţină onoare

Coplata Danielei Bartoş a revenit, în 2009, şi pe agenda ministrului miliardar Ion Bazac, fost fundraiser pentru campaniile PSD, secretar de stat de profesie în partid şi nu în ultimul rând fiu al unui fost ministru ceauşist reconvertit după 90 în om de afaceri în relaţii antreprenoriale cu marele combinator pesedist Viorel Hrebenciuc şi tovarăşul iordanian al acestuia, Fathi Taher. A propus 1200 de euro salariu pentru medicii primari şi a sugerat ca şpaga pretinsă în spitale să devină coplată. În ultima zi de muncă la minister, după aproape un an de mandat, a dispus o plată în beneficiul unei firme controlate de o subordonată a Mihaelei Geoană la Fundaţia Renaşterea. Ca detaliu - Bazac fusese propunerea lui Mircea Geoană pentru portofoliul Sănătăţii în primul Guvern Boc. În cel de-al doilea, format fără PSD dar cu "interesul naţional" UNPR, ministerul revine UDMR, prin Attila Cseke.

Statisticile spun că a închis cele mai multe spitale iar apoi a demisionat când a cerut un miliard de euro buget şi a primit sub 10%, adică 800 de mii. Sindicatele din sănătate au apreciat demisia lui Cseke drept „primul gest de onoare din istoria recentă a României motivat de un interes colectiv”. 

După un an şi aproape jumătate cu mai multe mandate irelevante şi o degradare accelerată a sistemului de sănătate, între care şi un interimat din partea premierului Victor Ponta, revine la minister Eugen Nicolăescu şi propune reducerea bugetelor pentru spitale pentru că „aveţi exces de personal”. După cinci ani de ministeriat, Nicolăescu spunea, într-un interviu, că a află în premieră despre medici aflaţi în conflicte de interese între meseria din spitalele publice şi clinici private pe care le patronează: „Mi-aţi mai dat o temă. N-aveam suficiente”. La jumătatea ultimului mandat de ministru, promite că în doi ani se vor vedea rezultatele reformei din Sănătate. Nu mai apucă cei doi ani în funcţie pentru că USL se rupe iar PSD face o altă majoritate pentru Guvernul Victor Ponta 3.

Bănicioiu şi opoziţia la reformă

Pe Nicolae Bănicioiu, lumea şi-l aminteşte mai puţin ca fiind pupilul de suflet al lui Ion Iliescu ci mai ales prin declaraţiile făcute în contextul tragediei de la Colectiv, o măsură revoltătoare a aroganţei politicienilor şi a nivelului şocant al dispreţului acestora faţă de viaţa cetăţenilor. Incendiul din 30 octombrie 2015 a devoalat dimensiunea apocaliptică a dezastrului din spitale şi din sistemul românesc de sănătate. De numele lui Bănicioiu se mai leagă, însă, şi o serie de afaceri scandaloase cu banii publici, anchetate de procurori, cum ar fi mita încasată de la firmele de afaceri medicale ale pe atunci familiei Udrea-Cocoş în schimbul contractelor preferenţiale cu - de multe ori - aparatură inutilă.

Imediat după tragedie, un cabinet tehnocrat are misiunea de a gestiona afacerile publice fără o susţinere parlamentară, deci, fără puterea de a reforma real ceva în ţara aflată încă sub şoc. La Sănătate vine Patriciu Achimaş-Cadariu care demisionează după şase luni în contextul scandalului dezinfectanţilor contrafăcuţi. Locul lui este luat de Vlad Voiculescu, economistul care şi-a pus nucleul dur al sistemului în cap atunci când a propus măsuri de reprofesionalizare, depolitizare şi decăpuşare a serviciilor medicale.

Alegerile câştigate de PSD îl aduc la minister pe Florian Bodog, a cărui misiune principală este să îngroape toate iniţiativele lui Voiculescu care ar fi lezat interesele caracatiţei comerciale din jurul bugetului sănătăţii. În prezent, Bodog, care a stat în fotoliul ministerial aproape 13 luni, este în vizorul DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în înscrisuri, toate în formă continuată, într-o cauză asemănătoare celei care l-a trimis în spatele gratiilor pe fostul său şef de partid, Liviu Dragnea. Sorina Pintea, care i-a urmat, a reuşit să-şi anuleze toate iniţiativele constructive când a încercat să-i intimideze pe cei care construiesc din donaţii primul spital public ridicat de la zero în România după 1990 şi, mai apoi, când a cerut şi primit mită, în calitate de manager de spital, pentru un contract de achiziţii publice.

Pandemia care a explodat toate bolile

Guvernul PSD al Vioricăi Dăncilă a căzut în urma unei moţiuni de cenzură, făcând locul unui Executiv minoritar condus de liberalul Ludovic Orban. Iar apoi a venit pandemia. Care l-a prins la minister pe chirurgul Victor Costache, pregătit mai degrabă să aranjeze anumite legi în beneficiul medicinei private decât să administreze o situaţie de criză. A trebuit să plece în mai puţin de cinci luni, depăşit de situaţie şi îngenunchiat de propria îngâmfare şi inadaptare la statutul de ministru în serviciu public. Dacă pe Costache l-a interesat prea puţin şi nici nu a avut când să dea seamă pentru indiferenţa cu care a tratat starea sistemului de sănătate publică, Nelu Tătaru şi, mai nou, după alegerile parlamentare din iarna trecută, din nou Vlad Voiculescu s-au trezit că unităţile medicale ard la propriu iar dotările, chiar şi cele noi şi performante, intră în colaps pentru că sunt racordate la infrastructura spitalicească periculos de învechită. Şi că nici măcar nu are cine să se îngrijească de pacienţi pentru că oamenii calificaţi au plecat în străinătate iar cei rămaşi, poate la fel de buni, nu fac faţă numeric şi au capitulat deopotrivă fizic şi psihic, în acest an.

Cât despre proaspăta demisie a lui Vlad Voiculescu, indiferent de cauzele concrete, în spate stă şi o maree de erori de poziţionare politică ale alianţei care l-a propus ministru. Dar despre asta se va mai vorbi.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle