Astăzi nu aveam această furtună într-un pahar cu apă, pe fundalul unei pandemii fără sfârşit apropiat în România, dimpotrivă, ne îndreptăm spre un scenariu de adevărat coşmar, cu atâtea forţe obscure şi periculoase, lansate rapid în spaţiul public şi care aduc, fără ruşine, plecăciuni Rusiei lui Putin.

Vlad Voiculescu, ca orice personaj mesianic, era destinat unei cariere de victimă sacrificată pe cruce, chiar în preajma Paştilor, cum a spus partenera sa de viaţă, în timp ce Barabas-ii tuturor partidelor agită spiritele în piaţa publică. Însă având pilda lui Mesia câteva secole înaintea lui, Vlad Voiculescu putea învăţa ceva esenţial din istoria celorlalţi Mesia: înalţii farsei trebuie atraşi de partea Binelui. Fiind ei farisei, o misiune greu de împlinit, pentru un Mesia arogant, care ca şi înaintaşul său răstoarnă tarabele şi publică legi de capul lui în Monitorul Oficial. Atât aşteptau Înaltele Capete, mai ales cele din umbră, care stau în obscuritatea templului bunei guvernări, aranjorii din culise, care dau telefoane unui premier şi el orbit de propriul orgoliu. Această înfruntare a „titanilor” putea fi, repet, uşor evitată, cu puţină chibzuinţă de ambele părţi. În timp ce Mesia de la Sănătate anunţa măsuri pe Facebook şi se certa de dimineaţa până seara pe mize mici, un alt ministru, mai puţin vocal, dar mai raţional, se ciocnea frontal cu ceea ce contează pentru noi, cetăţenii: mafia. Cătălin Drulă a luat câteva măsuri cheie şi a comunicat cu parcimonie, atât cât trebuie, atunci când trebuie, pe Facebook câte o poză pentru fane, în rest strict ceea ce deja a realizat, nu ce urmează să facă, într-un viitor incert, cândva. La fel procedează câţiva alţi miniştri, mai puţin îmbătaţi de statutul de ministru, care trăiesc din lumina reflectoarelor. Narcisismul costă. În cazul de faţă, cariera de ministru şi o tinichea atârnată de coadă, întrucât nimeni nu o să mai dorească să lucreze cu o persoană percepută ca dificilă şi individualistă, indiferent dacă percepţia este reală sau fabricată de persoane interesate. Spun asta chiar din proprie experienţă.

După escaladarea conflictului, prin decizia – justificată – a premierului de a-l revoca din funcţie pe ministrul sănătăţii, imediat iese purtătorul de cuvânt al Alianţei, Ionuţ Moşteanu, un anti-talent în comunicare, care efectiv aruncă complet în aer orice şansă de remediere a conflictului, spunând fără echivoc, şi fără consultare cu partenerii de coaliţie că Vlad Voiculescu nu va pleca din funcţie, iar ulterior demiterii lui, că se vrea capul lui Moţoc-Florin Cîţu la schimb. Un tip de bullying clasic al echipei Barna în USR, când se merge 100% pe bluff, pentru intimidarea adversarilor. Mai mult decât atât, pentru a stârni discordie şi în PNL, Moşteanu dă interviuri şi declaraţii în care îl laudă, fals, pe Ludovic Orban, după ce acum patru luni i-au cerut capul pe tavă direct lui Klaus Iohannis. Acum, dorind pe tavă capul lui Florin Cîţu, procedează cu aceeaşi tactică, întrucât a funcţionat prima oară. Vi se pare o tactică de oameni inteligenţi şi responsabili sau o confruntare de orgolii, foarte familiară lui Ionuţ Moşteanu, faimos pentru confruntări de tipul „cap în gură” şi în Parlament, fie cu PSD-ul, fie, mai nou cu AUR. Fără îndoială, deşi nu pare, Ionuţ Moşteanu este un gladiator al arenelor romane, un adevărat Spartacus. Pe unde trece el, praful se alege, întrucât nimeni nu are loc să respire lângă un ego atât de grandios.

Astăzi, cu spiritele un pic mai temperate, după înfoiala cocoşilor din curţile partidelor, echipa Barna a înţeles că nu poate – şi de altfel – nici nu vrea să iasă de la guvernare, din motive lesne de înţeles. Cristi Ghinea, la fondurile europene, tace şi face, dar mai şi promite, şi are de livrat şi el prietenilor şi colaboratorilor, nu degeaba a pus buget pentru promovare şi acces la fonduri pentru ONG-uri, că acolo sunt mulţi prieteni experţi în proiecte pe bani mulţi. În plus, dacă eşuează atât de lamentabil, strict pe orgolii supradimensionate, toată aura de partid reformist a USR dispare. Însă aici intervine şi bullying-ul PLUS, partid care se vede marginalizat şi care, de facto, încasează singur acest eşec. Cum în politică totul e permis, dar nimic nu se uită, Dacian Cioloş, care i-a cerut demisia ministrului Vlad Alexandrescu pentru „trădare”, îl critică dur acum pe Florin Cîţu, care l-a revocat pe ministrul Vlad Voiculescu, din motive mult mai solide. Evident că Cioloş trebuie să îşi apere partidul cu orice preţ, însă şantajul la preşedinte şi jocul de glezne între Florin Cîţu şi Ludovic Orban denotă un singur lucru: aceşti oameni nu au valori şi principii, ci doar oportunism. Din păcate. Cu excepţiile de tipul lui Drulă şi cine o mai munci în mod real prin ministere nu se face reforma statului, iar noi, cetăţenii, asta vrem. Dincolo de simpatii şi antipatii, românilor a ajuns să le fie indiferent cine e ministru, cum îl cheamă pe Cutărel, dacă e frumos sau dacă e Mesia, ci strict dacă livrează pe bună guvernare şi interes public. Atât. Până acum, foarte puţini livrează şi foarte mulţi vorbesc. Stelian Ion, cu pachete legislative de reformă la cheie, finalizate de predecesorii săi Cătălin Predoiu şi Ana Birchall, nu a fost în stare, până acum, să finalizeze nimic şi şi-a ostilizat şi un partener strategic, Consiliul Superior al Magistraturii. În fapte se vede valoare şi capacitatea unui ministru, pentru că altfel orgolii avem toţi, însă atunci când ele sunt supradimensionate devin toxice şi nu înlocuiesc lipsa de disciplină, de profesionalism şi de bun simţ politic. Un model de bun simţ politic era, printre altele, şi respectul pentru un expert, Andreea Moldovan, chemată în acest guvern de bărbaţi, printre puţinele femei, toate cu rang doi, că doar bărbaţii pot guverna în România, nu?!, să ia nişte decizii strategice ca expert în epidemii şi virusologie. A fost înlăturată, brutal, pentru că nu a avut tact politic, însă nu este treaba experţilor să facă jocuri politice şi să meargă pe sârmă pentru a nu supăra băieţii cu orgolii narcisiace, ci a lor, a miniştrilor să asigure sprijinul pentru măsurile decise de experţi, iar aici Vlad Voiculescu a eşuat cu un răsunător succes, implicit sacrificându-şi oamenii pentru orgoliul său personal. În subsidiar, sacrificând interesul public pentru orgoliul lui personal, întrucât noi avem nevoie de măsuri strategice gândite rece, de experţi, nu de PR şi exerciţii de imagine publică pentru un guvern sau altul, cu costul vieţilor a zeci de mii de oameni.

Când România nu va mai alege ca miniştri Narcis, fiecare cu oglinda lui în poşetă, în care să-şi reflecte măreţia şi ego-ul, pe bani publici, abia atunci societatea noastră se va însănătoşi. Nu văd semne. Pleacă un Narcis şi un altul abia aşteaptă să îi ia locul, să ne uităm puţin la partidul de tulburaţi, AUR şi ne putem face bagajele pentru emigrare. Când vor ajunge ei la putere nu vom avea doar nişte Narcis-Mesia, ci un întreg azil cu tulburări de personalitate, în care empatia, compasiunea şi preocuparea pentru binele oamenilor au fost de mult abolite. Aşa că, putem face de pe acum acest exerciţiu de psihologie minimală şi să identificăm grandomanii egomaniaci printre politicieni şi să ne asigurăm că niciodată nu vor deţine funcţii publice, din care îi vom vedea zilnic cum se machiază şi pudrează public, să fie cât mai frumoşi, mai înalţi şi mai voinici.