Slabului procent de promovabilitate i se mai asociază faptul că sunt nenumărate licee în care de abia 10-20% dintre cei care au ajuns să absolve cele 12 clase au dobândit la Examenul de maturitate, aşa cum i se spunea odinioară, o notă care să certifice absolvirea cu acte în regulă, dar şi masivul absenteism. Semn că ceva e putred, dar putred rău în Danemarca. Adică în şcoala românească, păstorită din ianuarie 2017, adică de când a început coşmarul guvernării PSD-ALDE, de d-nii Liviu Pop, zis şi Genunche, Valentin Popa, cunoscut îndeosebi graţie poreclei Pamblică, şi de doamna Ecaterina Andronescu, singura pe care nu am prins-o (încă) maltratând flagrant limba română. Ceea ce nu înseamnă că dumneaei ar fi cu totul absolvită de păcate.

Indubitabil, procentul de promovabilitate ar fi fost încă şi mai prost dacă la respectivul examen ar fi fost obligaţi să se prezinte componenţii Cabinetului Dăncilă. În frunte cu premierul însuşi. Doamna Dăncilă, doamna Dan, domnul Breaz de la Cultură şi Identitate Naţională, domnul Cuc de la Transporturi, insipizii titulari de la Tineret şi Sport şi de la Turism care nu merită nici măcar efortul de a le fi reţinute numele sigur s-ar fi aflat pe lista celor care ar fi trebuit să se mai prezinte o dată.

L-am văzut marţi seara la Realitatea tv pe ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale. Un anume Valer Daniel Breaz. Un veritabil obiect de patrimoniu, un adevărat Napoleon de vreme ce este şi ministru, şi parlamentar, şi rector la celebrissima Universitate 1 Decembrie din Alba Iulia. Poate că cei de la ITM vor avea amabilitatea de a verifica dacă nu se extenuează prea din cale afară domnul în cauză, dar şi cum îşi justifică prin ore de muncă efectivă cele trei salarii. Că tot s-a prezentat dl. Breaz drept personificarea fără cusur a spiritului de legalitate.

Domnul Valer Daniel Breaz este, carevasăzică, din Alba Iulia, Albanez cum l-a numit aşa, dintr-un spirit de glumă, moderatorul Claudiu Popa. Fără să îşi dea seama cât de mare este adevărul pe care îl rosteşte. Fiindcă dl. Breaz s-a manifestat pe post nu aşa cum ar fi trebuit să se arate un înalt demnitar din România europeană a anului 2019, ci de parcă ar fi făcut parte dintre cei care au exercitat puterea în Albania în vremea dictatorului Enver Hodja. Sau, ca să revenim pe meleagurile noastre, dl. Breaz s-a comportat de parcă ar fi fost Constanţa Crăciun, Tamara Dobrin şi Susănica Gâdea (aceeaşi formulă trei în unul) după o foarte reuşită operaţie de sex. Mentalitatea, comportamentul, duritatea, habarnamismul, neînţelegerea flagrantă a domeniului/domeniilor pe care dl. Breaz ar trebui să le păstorească fiind identice celor care compuneau identitatea sus-numitului triumvirat.

Dl. Breaz a profitat de invitaţie, de faptul că a fost singur şi moderatorul cam molâu aşa că a pus toate tunurile posibile pe directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, actorul Ion Caramitru. Pare-se că după ce a aflat că nu are prea multe şanse de reuşită cu recursul la soluţia controlului financiar, dl. Breaz, enervat din cale afară că cineva a îndrăznit să îi ceară lui demisia, va recurge la modificarea legii managementului instituţiilor de cultură, astfel încât să dispună de formulele legale pentru a scăpa de dl. Caramitru.

Carevasăzică, după logica de albanez, adică de politruc, a d-lui Breaz poţi să fii la 78 de ani ministrul de Externe al României, aşa cum este comunisto-securistul Teodor Meleşcanu (aceştia sunt demnitari numiţi politic, au regim special, cum au şi pensii sociale al căror fan este breazul de la Cultură, a argumentat culturnicul nostru), dar nu poţi fi directorul TNB. Dl. Breaz a ajuns la această concluzie nu singur, ci şi dând ascultare unor voci de la instituţia condusă de dl. Caramitru. Pe care demnitarul pesedist cu demnitatea cam ştirbită îl acuză şi că nu ar încuraja reforma de vreme ce insistă ca noile contracte de angajare să fie încheiate toate pe durată determinată. Aşa cum stau lucrurile peste tot în Europa. E clar. E clar. Se vede de la o poştă. Dl. Breaz habar nu are despre ce vorbeşte. Cu toate acestea, dă voiniceşte şi complet aiurea din gură.

Mai grav. Dl. Daniel Breaz habar nu are nici cum vorbeşte. Pe parcursul orei petrecute în studiourile Realitatea tv sus-numitul a comis sumedenie de greşeli de limba română. Prima în top, repetată cu obstinaţie: Eu ca şi ministru. Nu mai vorbim despre dezacorduri, incapacitatea de a construi corect acuzativul cu ajutorul lui pe care (la acest capitol dl. Breaz s-a dovedit un concurent redutabil al d-lui Călin Popescu-Tăriceanu), şi alte asemenea grozăvii care i-ar asigura d-lui ministru un loc de frunte pe lista celor care ar îngroşa lista respinşilor la Examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie 2019.

Show-ul jalnic al d-lui Breaz a fost precedat de cel al d-lui Florian Bodog la Digi 24 şi de cel al d-lui Petre Daea la TVR1. Toţi din PSD, toţi foşti ori actuali miniştri. Toţi ar promova cu greu în zilele noastre Bacalaureatul. Oare astăzi care dintre pesedeii cu funcţii au primit sarcina să ne distreze?

Atâta doar că analfabetismul funcţional al figurilor emblematice din PSD nu doar că ne face de râs, ne mânjeşte identitatea naţională, dar ne şi costă.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro