Minciunile lui Ponta capătă dimensiune geopolitică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a susţinut că, pentru operaţia soţiei ambasadorului Olandei, a fost blocat un întreg etaj din Spitalul Universitar din Bucureşti. Medici şi pacienţi spun că nici vorbă de aşa ceva. Cum Olanda este unul dintre statele care critică obstrucţionarea Justiţiei şi se opun, din acest motiv, intrării României în Schengen, vorbele aruncate de premier pot aduce din nou efecte negative pentru România pe plan extern.

Din clinica din Turcia în care se recuperează după operaţia la genunchi, premierul Victor Ponta a intrat, telefonic, la Antena 3, pentru a explica de ce nu s-a lăsat pe mâinile unor chirurgi români şi a preferat să apeleze la serviciile unui spital privat din Istanbul. 

„Nu am avut camere de luat vederi la intrarea în spital şi nici un tratament special pe care, inevitabil, l-aş fi avut în ţară. Medicii de aici ştiu cine sunt, dar şi la noi dacă se operează un prim-ministru din altă ţară nu este acelaşi lucru. Mi-a spus Nicu Bănicioiu (n.r.- ministrul Sănătăţii) că pentru doamna ambasador a Olandei s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar. Bănuiesc că pentru mine se blocau două etaje la Spitalul  Militar, ori nu am vrut să se întâmple acest lucru“, a afirmat Ponta. 

Într-adevăr, soţia ambasadorului Olandei la Bucureşti, Cristina van Bonzel, a fost operată la genunchi, săptămâna trecută, de către medicul Cătălin Cîrstoiu de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Numai că nu s-a blocat niciun etaj, ba din contră, soţia ambasadorului olandez a fost tratată ca orice pacient. Mărturii în acest sens au depus medici de la Spitalul Universitar, dar şi pacienţi care au împărţit salonul chiar cu Cristina van Bonzel. 

Spre exemplu, jurnalistul Ovidiu Marincea, realizator al emisiunii „Oameni şi fapte“ de la Realitatea TV, a fost operat la ligamente de medicii de la Spitalul Universitar la scurt timp după ce soţia ambasadorului olandez fusese dată jos de pe masa de operaţie. 

Într-un text intitluat, sugestiv, „Nu mai pot să tac, Victore, are şi nesimţirea bunul ei simţ“, Ovidiu Marincea povesteşte cum a fost coleg de suferinţă cu Cristina van Bozel. „Victore, mi s-a blocat genunchiul. De tot, dureros… Am chemat un vecin să mă ducă cu maşina la Spitalul Universitar din Bucureşti. M-am operat. A durat trei ore. M-am holbat într-un ecran să văd cum îmi umblă prin genunchi. Mi-au reconstruit ligamentul din două tendoane. Artă, Victore! Am aflat că în post-operator era şi soţia ambasadorului Olandei la Bucureşti. A intrat o asistentă în sala de operaţii şi a zis că ea şi-a terminat toată engleza cu olandeza, că îi face un «Tramal» şi că o mută în salon. «Mai ţine-o în post-operator, s-o văd şi eu», a spus medicul care îmi umbla prin genunchi. În post-operator am ajuns şi eu. Ştii cum arată? E un salon cu vreo 5 paturi, poate 8, habar n-am, în care sunt aduşi toţi cei care au fost operaţi. Doi brancardieri mici de statură m-au luat pe sus, Victore, a fost amuzant. Unul zicea că sunt uriaş şi că îi rup coloana“, a scris Ovidiu Marincea pe site-ul jurnaliştii.ro.  

„Olandeza e bine, dar are dureri“

Ovidiu Marincea a continuat: „Olandeza apăsa pe buton. Asistenta Alina a intrat iarăşi în post-operator şi a zis aşa: am băgat olandeza în 20 cu 1. E bine, dar are dureri! Victore, în salonul 20, patul 1 am stat şi eu. Tot Alina s-a ocupat de mine. Cum să spui la Antena 3 că pentru doamna ambasador s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar şi că pentru tine s-ar fi blocat două, când eu am stat acolo, Victore, la acelaşi etaj, lângă rezerva ei? Nu ţi-e ruşine să minţi în halul ăsta?! Doamna ambasador a fost tratată fix ca oricare pacient. Şi eu la fel. Şi doamna Dinca, bătrâna care a făcut nopţi albe şi a stat lângă mine. Şi «Colonelul», care de la Tramal şi Morfină credea că e acasă. Medicii care au operat-o pe olandeză au mai operat încă cinci oameni în aceeaşi zi în care tu, Victore, şi cu mine ne-am operat. Cinci români care s-au operat la Ortopedie la Universitar“.

Jurnalistul încheie: „Au stat lângă olandeza, Victore, cât de mincinos să fii să spui că s-a blocat etajul?! Minţi ca un ticălos, e OK, dar nu-ţi bate joc de medici, de asistente, de infirmiere. Doamna ambasador nu şi-a bătut joc de ei“.

„A stat în rezervă de două paturi“

Oficiali din Spitalul Universitar au explicat, pentru „Adevărul“, că soţia ambasadorului Olandei nu a beneficiat de tratament preferenţial pe durata internării sale în spital. Cristina van Bonzel a stat internată într-un salon cu două paturi, care este la capătul coridorului pe secţia de Ortopedie. „Nici nu ai cum să blochezi activitatea de pe un întreg etaj. Pe un ambasador îl tratezi ca pe oricare alt pacient. Aveau posibilitatea să ceară unul dintre saloanele de VIP, care sunt la un etaj superior din spital, adică sunt izolate de secţie, dar au preferat să nu o facă“, a declarat un medic ortoped de la Spitalul Universitar, cu condiţia anonimatului. De asemenea, medicul ortoped a precizat că soţia demnitarului olandez a trecut printr-o intervenţie numită, în termeni medicali, osteotomie scarf.

Alte surse medicale au explicat pentru „Adevărul“ că în condiţiile în care pacientul este ministru sau preşedintele ţării, există un protocol special. „Aceşti pacienţi au pază, au protecţie, stau în rezerve separate, dar în niciun caz nu se blochează activitatea de pe un întreg etaj“, au spus oficiali din sistemul sanitar.

 „Nu dau detalii despre discuţiile private“

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a evitat cât a putut să răspundă dacă i-a spus sau nu premierului că a fost blocat un etaj al spitalului pentru operaţia Cristinei van Bonzel. Bănicioiu a organizat ieri o conferinţă de presă la Guvern, în care a anunţat că medicamentele se ieftinesc cu 20%. După ce şi-a terminat discursul, a fost întrebat dacă ce spune premierul Ponta este adevărat sau nu. 

„Nu vreţi să rămânem la tema conferinţei? Prefer să nu comentez lucrurile acestea (n.r.- declaraţiile premierului despre Cristina van Bonzel). Sunt chestiuni care ţin de confidenţialitatea unui tratament. Nu vreţi să afle românii ce facem pentru ei?“, a încercat Bănicioiu să evite întrebarea. 

Însă jurnaliştii i-au repetat cuvintele premierului. „Nu cred că trebuie să vă dau eu mai multe explicaţii şi nu vreau să intru într-o discuţie care tinde să se ducă pe partea politică. Nu pot să dau detalii despre discuţiile private“, a răspuns ministrul, încercând să încheie discuţia. Însă jurnaliştii l-au întrebat dacă medicii români sunt inferiori celor din Turcia, spre exemplu. „Apreciez foarte mult ce fac medicii români. Nu vreţi să discutăm despre medicamente?“, a încheiat Bănicioiu. 

O minciună mai mică

„Am trei ani şi mai bine de când sunt premier şi nu am petrecut nici măcar o singură zi în care să lipsesc de la serviciu sau să stau în pat, nu am avut o răceală. Tot timpul am fost în activitate, cred că s-au strâns lucrurile astea, şi oboseală şi stres“, a spus Ponta la Antena 3. Monitorul Oficial îl contrazice pe premier. Din decembrie 2013 până astăzi, Ponta şi-a delegat atribuţiile de opt ori către alţi membri ai Guvernului, cel mai adesea către Gabriel Oprea.

Ponta, în şuruburi. Oprea, premier

Klaus Iohannis l-a convocat ieri pe Gabriel Oprea , omul pe care Ponta l-a propus premier interimar, pentru o discuţie care a durat aproximativ 30 de minute. Iniţial, surse din Administraţia Prezidenţială au anunţat că şeful statului a refuzat să-l numească pe liderul UNPR în fruntea Guvernului. Aceleaşi surse au susţinut că şeful statului a cerut acte medicale care să ateste incapacitatea temporară a premierului Victor Ponta de a-şi exercita funcţia. 

Imediat după ce a apărut ştirea că Iohannis a cerut acte medicale, premierul Ponta a postat pe Facebook fişa medicală, în care este descrisă intervenţia chirurgicală. Spre seară, după ce Ponta şi-a postat diagnosticul pe Facebook, Iohannis a semnat decretul de numire a lui Gabriel Oprea ca premier interimar. Acesta va avea puteri depline, inclusiv pe cea de a conduce şedinţele de Guvern şi de a semna ordonanţe, hotărâri sau memorandumuri.

Operaţia, în termeni medicali

În fişa pe care Victor Ponta a publicat-o este descrisă operaţia. „S-a făcut o incizie lungă de 3 cm pe 1 cm medial pe tuberozitatea tibială. S-au prelevat tendon semitendionos şi gracilis pentru autogrefă. S-a efectuat corecţia externă. S-au deschis tunelele anatomice. S-a inserat grefa cu endoguton de 20 mm şi s-a fixat cu bioşurub 10*25mm şi o capsă U-Staple de tibie în unghi înclinat“, se arată în fişa medicală. Diagnosticul final este rupură de menisc.

Este pentru prima dată în istoria României când un oficial de rang înalt anunţă că nu-şi va putea exercita atribuţiile pentru o perioadă atât de lungă (28 de zile). Comparativ, în 2006, înainte de a fi operat de hernie la Viena, preşedintele Traian Băsescu i-a delegat atribuţiile lui Nicolae Văcăroiu, preşedintele de atunci al Senatului, timp de numai două ore, atât cât a fost sub anestezie. 

Presa străină, indignată

Cele mai mari agenţii de presă internaţionale au relatat despre incapacitatea lui Victor Ponta, aflat la recuperare în Turcia, de a-şi exercita funcţia de prim-ministru. 

„Premierul României, aflat în centrul atenţiei din cauza unei investigaţii de corupţie, şi-a luat concediu medical după o operaţie la genunchi efectuată în Turcia. Criticii au denunţat un act de laşitate al lui Victor Ponta, care se foloseşte de o problemă medicală de rutină pentru evitarea anchetei“, comentează agenţia Associated Press. Reuters relatează că premierul Victor Ponta a cedat temporar atribuţiile de premier. 

„Parlamentul României a blocat solicitarea procurorilor de a-l investiga pe premierul Victor Ponta pentru conflict de interese în calitatea de prim-ministru. Ponta a respins apelurile de a-şi prezenta demisia“, scrie agenţia Reuters. 

„Şeful Guvernului român, aflat de o săptămână în Turcia unde a suferit o intervenţie chirurgicală la un genunchi, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis privind desemnarea viceprim-ministrului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar. Problemele lui Victor Ponta cu justiţia au generat o criză politică în România, una dintre cele mai sărace ţări din cadrul Uniunii Europene“, notează şi AFP.

fisa medicala ponta

   

fisa medicala ponta
fisa medicala ponta
fisa medicala ponta
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite