Mihail Neamţu, preşedinte Noua Republică: „Stânga patronată de Mazăre și de Dragnea este o sfidare la adresa Europei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihail Neamţu are 34 de ani şi este de profesie teolog. S-a desprins de convingerile ţărăniste din adolescenţă pentru a forma propriul său partid, avându-i drept reper pe conservatorii britanici. S-a întros, temporar, în PNCŢD pentru a obţine un loc de parlamentar, după ce statul a rezufat să-i recunoască partidul. S-a remarcat în peisajul politic după ce i-a oferit sfaturi biblice lui Mihai Răzvan Ungureanu şi i-a cerut

„Adevărul": Aţi afirmat public că aţi avut un post călduţ la ICCMER. De ce aţi renunţat şi aţi intrat în politică?

Mihail Neamţu: Nu era neapărat un post călduţ.Oricine îşi poate asuma într-un mod călduţ sau aspru orice funcţie. În 2009, când mi-am asumat acest post, era o soluţie avantajoasă pentru orice tânăr care se zbătea pe piaţa muncii. Retrospectiv, mă felicit nu neapărat pentru că am refuzat în 2010-2011 o locuință RAPPS sau o mașină cu șofer la scară, ci mai degrabă pentru curajul de-a porni un proiect la firul ierbii.

De ce aţi dorit să formaţi un nou partid politic?

Ar fi simplu să spun că prin decizia de a face un partid am renunţat la un post călduţ sau la un nivel constant de o salarizare. Însă a fost o mare provocare să cobor printre oameni, ca intelectual, şi să descopăr că sunt limitat. Astfel am trecut de la luxul unei lecturi jurnalistice, la riscul unei asumări politice.

Nu era mai simplu să vă înscrieţi într-un partid deja existent? Nu rezonaţi cu doctrina partidelor de dreapta actuale?

Una e să rezonezi, alta e să coincizi. În plus, partidele nu prea țin la doctrină. Evident, știu că multe partide de dreapta, de la PNL și PNȚCD până la actualul PDL, au contribuit la europenizarea societăţii româneşti. Totuși, există o filiaţie fesenistă care atinge toate partidele de astăzi.

Fesenism chiar şi în PNL?


Da, chiar şi în PNL. Prin linia lui Teodor Meleşcanu, astăzi infinit mai decent și mai orientat decât Crin Antonescu. Niciunul dintre aceste partide nu satisfac nevoia unei tinere generaţii, formată după 1989, de a se întâlni cu ceva nou. Această noutate se întâlneşte la Noua Republică.

Dar partiul dvs încă nu există din punct de vedere juridic, a fost contestat. Sunteţi o miză politică?

Cred că da, câtă vreme unii dintre cei care ne-au contestat lucrează la instituţiile statului care au cu totul altă funcţie. Noua Republică a apărut ca o forță proaspătă, creativă, energică. Am fost una dintre săgețile de străpungere a sistemului ticăloșit.

Cine v-a contestat?

O persoană care lucrează la AVAS, instituţie care se ocupă de privatizări, nu de plângeri la Tribunal a unei mișcări cetățenești. Nu ştiam că oameni care lucrează în cadrul Guvernului Ponta fac intervenţii în interes propriu pentru a pune piedică unui nou partid.

De ce v-ar pune piedică?

Pentru că suntem un element clar de noutate și prospețime la dreapta. Contestaţia reflectă atitudinea partidului-stat numit PSD faţă de competiţia liberă. Totul ţine de obiceiul cartelizării care domină Parlamentul de 13 ani.

Neamţu, ţărănistul

Pentru că PNR nu a fost înregistrat ca partid, aţi fost nevoit să candidaţi pe listele altei formaţiuni. De ce aţi ales PNŢCD, şi nu PDL, de pildă?

Înainte de a lansa proiectul republican, eu am fost membrul unui singur partid: PNŢCD. Fiind un om care s-a format la şcoala lui Corneliu Coposu şi Ion Raţiu, fiind membru al acestui partid din 1993 până astăzi, nu am comis păcatul traseismului.

Nu e o formă de traseism şi candidatura pe listele unui alt partid?

Cum să fie traseism politic câtă vreme eu n-am părăsit niciun partid până acum? Statul român întârzâie să-mi ofere tăbliţele de înmatriculare pentru noul vehicul numit Noua Republică. Fără aceste tăbliţe nu pot circula pe strada României politice şi am rămas în partidul care mi-a fost drag din tinereţe.

Nu aţi părăsit corabia doar pentru a ajunge în Parlament?

Dar ce ar fi trebui să fac? Sunt membru PNŢCD din 1993. Vreau să fac un partid, dar statul mă împiedică. Rămân ceea ce statul mă obligă să fiu, membru PNŢCD. Nu-mi dau demisia din PNŢCD până nu primesc dreptul natural de a-mi face un partid. Nu este vina mea, este vina statului gândit de Ion Iliescu şi de Antonie Iorgovan.

Cum au reacţionat membrii PNR?

Toţi au înţeles că suntem victima unui sabotaj instituţional din partea puterii de stânga. Toţi prietenii cu care am strâns semnături într-o iarnă grea, prin zăpezi și sub ploi, ştiau că am fost membru PNŢCD înainte de proiectul republican. Suntem toți oameni rezonabili și știm că dacă unii te dau afară pe ușă trebuie să intri pe fereastră. Asta e lupta politică.

Aţi criticat dur traseismul politic, oferind chiar exemple din ARD.

Traseismul poate fi înţeles într-un mod restrâns. Faptul că ai plecat de la un partid la altul, într-un moment de rătăcire a partidului, şi nu a ta, este perfect de înţeles. Dar, dacă ai trecut de la stânga la dreapta, că ai fost şi social-democrat, şi conservator, şi liberal, mi se pare că probează o totală lipsă de vocaţie.

Neamţu, Ungureanu şi pasajele biblice

Aţi intrat în conflict şi cu MRU, condamnând traseismul.

E mult prea aspru spus. Ca să ai un conflict cu cineva trebuie să epuizezi câteva cartuşe. A fost o simplă poziţionare faţă de apariţia partidului Forţa Civică, care, pot spune cu sinceritate, are oameni foarte valoroşi.

Dar are şi oameni ca Marian Săniuţă şi Dănuţ Liga, „embleme" ale traseismului.

Nu mai ştiu care este soarta acestor domni şi tind să nu mai comentez viaţa din alte partide. Mă interesează doar activitatea mea şi a colegilor mei.

Despre MRU aţi spus că este o dezamăgire pentru electoratul de dreapta.

Nu eu am spus asta, ci colegul meu Augustin Ofițeru. Tot timpul mi se pune asta în spate. Au existat mici supărări plecând de la anumite declarații acide lansate în vară la adresa Noii Republici. În ce mă privește, da, am invocat un faimos pasaj nou-testamentar despre vinul nou și burduful vechi.

Nu v-a reproşat domnul Ungureanu acel pasaj biblic?

Nu. În interiorul dreptei, există loc de mai multe opinii. În ARD nu se fac epurări după modelul Crin Antonescu. E loc pentru dezbatere și construcție.

În ce relaţii sunteţi acum cu MRU?

În relaţii foarte bune, de cooperare, de parteneriat. Luptăm împreună la Arad și asta este pentru mine o șansă să sprijin un lider național al ARD pentru un post de senator.

Doar pentru a poza într-o echipă unită?

Nu este vorba despre o imagine de faţadă. Suntem colegi într-o luptă politică esenţială. Împărţim chiar şi acelaşi cartier în lupta electorală. Ne întâlnim, discutăm, avem şi o strategie comună pentru 9 decembrie.

Cei 13 candidaţi PNR sunt „curaţi"?

Da. Niciunul dintre ei nu au avut probleme la comisia de etică.

„Sunt un om politic şi un bărbat politicos"

Elena Udrea şi Roberta Anastase au primit, şi ele, girul comisiei. Nu este o problemă de credibilitate?

Atitudinea mea faţă de Elena Udrea nu a fost de ostilitate personală. S-a înţeles greşit. Eu am făcut apel la conştiinţa unor oameni politici, să facă pasul în spate. Dincolo de politicieni și de partide, însă, decizia finală e a cetățenilor. Cred că problema nu este la ARD, ci la USL. Au defilat pe Stadionul Naţional zeci de personaje cu doasare penale. Stânga reprezentată simbolic de Mazăre și controlată financiar de Dragnea e o sfidare la adresa Europei.

Cu domana Udrea v-aţi mai întâlnit?

Strict ocazional. Deși am opinii tranșante, rămân în orice împrejurare un om politic şi un bărbat politicos. Întâmplător, la Arad, am fost elev al Școlii Generale nr. 5 de pe Strada Udrea. Cu soarta nu ne putem pune, nu-i așa?

Ar vrea să-şi pună ideile în Executiv

Vizaţi un post în Executiv, dacă ARD va ajunge la Guvernare?

Dacă va fi numit un premier de dreapta, sunt deschis unei asemenea opțiuni. Interesat nu înseamnă, însă, ahtiat.

Este un obiectiv pentru dvs să ajungeţi ministru?

Sigur că da. Este absolut normal. De ce ai face politică, dacă nu vrei să-ţi pui în execuţie, adică în Executiv, ideile?

Ce minister vizaţi?

Sunt mai multe. Nu pot să le dezvălui acum. Deocamdată, vreau să-mi câştig colegiul şi să ajung în Parlament.

Politica „narcisistului" Crin

Se apropie campania, nu vă suprapuneţi cu electoratul liberal, sau , mai nou, cu cel al Forţei Civice?

PNL, acum, este într-o degringoladă sub raport doctrinar, este în plin picaj, din cauza stilului narcisic şi autist asumat de Crin Antonescu. PNL este astăzi un partid în derivă şi un partid suferind, ceea ce mă face să cred că Noua Republică va avea printre votanţi actuali membri liberali.

Cum vi se pare cel mai nou liberal, Gigi Becali?

Cum oare se va putea acomoda publicul liberal - Neagu Djuvara, să spunem - cu un personaj comic și extravagant precum Gigi Becali, dar şi cu aerul cosmopolit sau dandy al fostulului premier Călin Popescu-Tăriceanu? Este trist. Pe de altă parte, bine au făcut. Au arătat că nimeni, astăzi, în PNL, nu se mai interesează de moştenirea Brătienilor şi de liberalismul clasic.

În discursul public vorbiţi, de multe ori, despre bine. Dar pare, mai degrabă, un bine filosofic.

Înclinaţia mea spre abstractizare ţine de un reflex profesional. Dar binele comun despre care vorbim este o realitate absolut cotidiană. De exemplu, accesul la servicii comune decente sau absenţa traficului infernal dintr-o Capitală pe care Sorin Oprescu a distrus-o. Binele public ține de absența flegmei, de penalizarea drastică a furtului, de triumful civilizației și al politeței, de o tot mai necesară diminuare a violenței din școli.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite