Mihai Tudose: „M**e PSD” e un pistol cu apă pe lânga ura care se adună faţă de PNL. Afişele cu Ponta şi Tăriceanu îmi dau impresia unui omagiu Walt Disney

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a vorbit miercuri la Adevărul Live despre erodarea PNL la guvernare, afirmând că „partea aia cu puncte puncte PSD e ca un pistol cu apă pe lângă ura ce se acumulează acum pentru PNL”. Totodată, acesta a comentat şi alianţa dintre Ponta şi Tăriceanu, fiind sigur că aceştia nu vor intra în Parlament. „Dacă fac 4% e bine, dar nu cumva să facă 3 şi să piardă şi banii de campanie, ceea ce n-ar fi rău”, a spus Tudose.

Întrebat de unde vine războiul declaraţiilor dintre Florin Cîţu şi PSD, Mihai Tudose a explicat că „acesta minte cel mai tare”, acuzându-l că vine cu procente în locul unor cifre concrete. De asemenea, fostul premier e de părere că ura care se acumulează pentru PNL va fi mult mai mare faţă de cea pentru PSD, care a culminat anul trecut în proteste de stradă.

În loc să facă ceva, din ce cifre mai ştim şi noi de acolo, tot ce înseamnă parte de stimulare, pus în pământ, împrumuturi cu dobânzi fabuloase, fonduri europene nici gând. Uitaţi-vă la cifrele pe care le-au fluturat în educaţie. Nu funcţionează nimic. Bani aruncaţi pe geam. Plus că vine iarna, reforma în sănătate, se adună. 

Partea aia cu puncte puncte PSD e ca un pistol cu apă pe lângă ura ce se acumulează acum pentru PNL. Nu poţi să închizi pieţele şi să spui că s-au închis şi prin Europa. Am înţeles, dar eu nu am văzut belgieni să ia trei saci de varză să facă varză acră să aibă pentru Crăciun. Bun, probabil e în corelaţie cu ce au spus că să uităm că avem Crăciun. Bun ai nişte bune practici cu ce au făcut alţii şi să nu repetăm greşelile, dar nu ai vrea să le adaptezi la stilul şi la tradiţiile românilor? Acum să iau cartofi, varză, murături. Acum câteva zile, un reprezentant al PNL îmi spunea că e bine în supermarket că acolo e aer condiţionat. Au scăpat din vedere că în aprilie a fost dat un ordin de ministru să se oprească aerul condiţionat din magazine că acela propagă virusul. Acum spun că e mai bine în mall-uri că acolo e aer condiţionat. Nişte oameni care nu au fost în viaţa lor într-o piaţă”, a afirmat Mihai Tudose.

Mai departe, chestionat dacă fostul partid din care a făcut parte ProRomânia va reuşi să intre în Parlament, Mihai Tudose, a subliniat că „dacă fac 4% sunt şmecheri”, şi că acesta ar fi un scor optimist. În ce privesc locomotivele electorale Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier a dezvăluit că afişele cu cei doi îi amintesc de Walt Disney.

„Am înţeles. Lângă Gara de Nord este Muzeul Locomotivelor. Şi acolo sunt nişte locomotive, care nu prea se mişcă. Nu sunt ironic. Când văd afişele cu ei doi, am impresia că e un omagiu la Walt Disney. Pe cuvânt dacă nu. Unu a luat 1%, Călin Popescu Tăriceanu, iar Ponta unde a candidat el? El e deputat de Gorj. A luat 5% la Gorj. Atât a luat partidul lui la locale la Gorj. Punct. Când a fost cap de listă la europarlamentare a luat 9%. Eu vă spun că nu intră”, a conchis Tudose.

Interviul integral cu fostul premier. Mihai Tudose: Un Guvern de uniune naţională este o soluţie dacă votul de la parlamentare e fragmentat. S-ar putea ca PNL să iasă pe locul trei

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite