Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit consilier onorific al preşedintelui Klaus Iohannis. MRU rămâne şi senator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit consilier personal al preşedintelui Klaus Iohannis. Anunţul a fost publicat pe Facebook de către purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Tatiana Niculescu Bran. Funcţia lui Mihai Răzvan Ungureanu în cadrul Administraţiei Prezidenţiale este una onorifică, nefiind retribuită de la bugetul de stat.

UPDATE Mihai Răzvan Ungureanu a confirmat pe facebook numirea sa. „Prin decizia Preşedintelui României, Klaus Iohannis, am fost astăzi numit în funcţia de consilier personal al Preşedintelui. Funcţia este neretribuită. Îmi voi continua activitatea politică în calitate de senator de Arad în Parlamentul României şi ca Prim-vicepreşedinte al PNL“, a scris Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu devine  primul om din vechiul PDL care îl urmează pe Iohannis la Cotroceni, după ce noul şef al statului şi-a ales sfetnici numai din rândul liberalilor sau oameni care au venit direct din societatea civilă. Săptămâna trecută, Iohannis i-a numit, pe posturi de consilieri, pe membrii PNL Dan Mihalache, George Scutaru şi Andrei Muraru, precum şi pe Tatiana Niculescu Bran, Cosmin Marinescu şi Simina Tănăsescu, neafiliaţi politic.

Numirea lui Ungureanu doar într-o funcţie onorifică este oarecum surprinzătoare, din moment ce numelefostului premier era vehiculat pentru şefia Cancelariei Prezidenţiale. La sfârşitul lunii noiembrie, întrebat dacă ar putea prelua şefia Cancelariei prezidenţiale, MRU spunea: „Nu confirm, dar nici nu infirm. Preşedintele Klaus Iohannis îşi va prezenta singur echipa. Voi fi aproape de el, indiferent de poziţia mea“. Mihai Răzvan Ungureanu a fost unul dintre cei mai activi oameni din PDL în campania prezidenţială. Apoi, după ce Iohannis a fost ales şef al statului, l-a însoţit pe acesta în prima vizită privată, în Republica Moldova.

Mihai Răzvan Ungureanu este prim-vicepreşedinte în noul PNL, format din fuziunea dintre PDL şi PNL şi a deţinut funcţiile de ministru de externe al României între anii 2004-2007, director al Serviciului de Informaţii Externe al României între anii 2007-2012 şi a fost prim-ministru al Guvernului României între 9 februarie 2012 şi 7 mai 2012.

În 2004, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, de unde a demisionat în 2007, când a devenit director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). După această funcţie, Mihai Răzvan Ungureanu a fondat Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, o organizaţie non-guvernamentală, care îşi propunea unirea tuturor forţelor de dreapta.

În septembrie 2012, Ungureanu s-a înscris în partidul Forţa Civică, unde a candidat la preşedinţia partidului. Mai apoi, a alipit partidul la Alianţa România Dreaptă (ARD), formată din PDL şi PNŢCD. După alegerile parlamentare din 2012, ARD s-a dizolvat. În martie 2013, Forţa Civică şi PNŢCD au reînfiinţat Alianţa Dreptate şi Adevăr.

După fuziunea PNL şi PDL, Mihai Răzvan Ungureanu a devenit prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni. Mihai Răzvan Ungureanu este senator de Arad, din partea ARD, mandat obţinut, prin redistribuire, la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite