Mihai Fifor se retrage din cursa pentru alegerea prezidenţiabilului PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Fifor FOTO Mediafax Eduard Vînătoru
Mihai Fifor FOTO Mediafax Eduard Vînătoru

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, s-a retras din cursa pentru alegerea candidatului social-democrat la alegerile prezidenţiale din iarnă, anunţă Digi24. Acesta l-a urmat pe Eugen Teodorovici, care cu o zi în urmă a făcut acelaşi anunţ.

Potrivitse croieşte cale liberă pentru desemnarea Vioricăi Dăncilă pentru acest rol.

În prezent, ceilalţi candidaţi PSD înscrişi oficial în cursă sunt Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu şi Gabriela Firea. Aceasta din urmă a declarat sâmbătă că „lucrurile nu merg în direcţia bună” în PSD şi există riscul să fie pierdute toate alegerile care urmează, motiv pentru care a decis să intre în cursa internă pentru desemnarea candidatului PSD pentru alegerile prezidenţiale. Primarul general susţine că PSD are nevoie de luptă, nu de un candidat neconflictual, făcând aluzie la premierul Viorica Dăncilă, care s-a declarat de mai multe ori ca fiind „neconflictuală”.

Preşedintele PSD urmează să se întâlnească azi cu liderii Pro România şi ALDE, respectiv Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale.  „Am vorbit la telefon, nu am reuşit să avem o discuţie care să vizeze alegerile prezidenţiale. Cu siguranţă voi avea o discuţie atât cu domnul Tăriceanu, sper că şi cu domnul Victor Ponta. Cred că dialogul este foarte important. Îmi doresc o coaliţie a celor trei partide pentru a susţine candidatul la prezidenţiale”, a anunţat Viorica Dăncilă, la Bistriţa.

Fifor este al doilea social-democrat care se retrage din cursă, după ce, ieri, întrebat dacă îşi menţine candidatura, Eugen Teodorovici a răspuns: „nu”, adăugând că marţi îşi va exprima votul în CEX.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite