Toţi se tem să nu ajungă primii şi de aceea întârzie toţi (într-un fel, manierele balului sunt nerozii politice adaptate). Sunt oameni care rămân permanent tineri, în vreme ce alţii nu au fost tineri niciodată. Aceştia din urmă au întârziat la lucrurile primare, la firescul naturii lor, şi au trecut direct la cumpătare şi conştiinţă. Cei dintâi, veşnicii copii, sunt cei care îşi alocă prea multă îngăduinţă şi prea puţină ruşine.

 

Adunaţi la un loc, actorii aceştia servesc şotronului politic, jocului de-o şchioapă al societăţii. Psihologic, copiii se despart de clişee când vine vorba de stadiile formării conştiinţei morale. Pentru adulţii veşnic infanţi, cred că procesul a înlemnit undeva între bine şi rău, rost pentru întreaga gâlceavă politică.

 

Uneori, imaginaţia e un patos politic, iar cei mici nu duc lipsă de asta. Trist este că prin cei mici se înţeleg doar oamenii mici, prin trufia şi obedienţa lor, prin partizanatele prelungi şi gândirea amorţită în tipare. Citeam deunăzi jurnalul lui Tolstoi. De bună seamă, e o slovă de viaţă plină de dionisiac şi apolinic, dar nu această observaţie este menirea amendamentului de mai devreme. Într-o notă de subsol, găsesc scris:

Mi-e lene să gândesc şi să mă mai conving de ceva. În aceeaşi măsură, mă simt obosit pentru a-mi alătura alte convingeri aşa încât păstrez tot ce am (Lev Tolstoi, Jurnalul, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, p. 110).

 

Acesta este un Tolstoi de tinereţe, de la 20 martie 1852. Să am pardon, dar decupat din context, francul discurs, odată aruncat în conştiinţa unui politician de secol XXI, e mai mult decât nimerit. E o boală morală cu orgolii virulente şi tremur, iar într-un fel, meschină.

Pariez că cel puţin la începutul carierei, jumătate dintre politicieni se amăgesc cu gândul că nu s-au născut să fie aidoma altora. Nu-i nimic, himere materializate pozitiv, în sensul acesta, hrănesc şi artiştii, scriitorii, oamenii de cultură. Numai că rareori particularitatea este creativă în dimensiunea politică, cel puţin în spiritul contemporaneităţii.

 

Dincolo de capitalismul care a suplinit tehnologic „osteneala” oamenilor şi prea puţin „suferinţa lor”, noua epocă a consimţit şi creativitatea „adăugată”, cu precădere în plan politic. S-au creat oameni, tipologii cioplite neuniform, chipurile- caractere, prea puţin ivite astăzi decât în pretinsele parade morale cu iz de sensibilizare socială:

„1. Tipul savantului, 2. Tipul orgoliosului, 3. Al profitorului, 4. Al conservatorului credincios, 5. Tipul chefliului, 6. Al banditului în limitele admise, 7. Dincolo de limitele admise, 8. Al omului drept, dar înşelat, 9. Al scriitorului iubitor de glorie, 10. Al socialistului revoluţionar, 11. Al curajosului hazliu, 12. Al creştinului total, 13. Al lupătorului, 14. ...”- toate, a la Tolstoi.

 

Adevărul e că dacă politica ar fi un tolstoism, toţi am fi izbăviţi, de vreme ce pe măsură ce s-a îngroşa rivalitatea dintre dorinţă şi putinţă, dintre cele bune şi cele pieritoare moral, tot atât ar creşte conştiinţa. Politic, creaţia şi conformismul sunt, deopotrivă, probleme de conştiinţă.

 

De aceea, „dimineaţa m-am plimbat şi m-am gândit că e timpul să mă las de scris pentru „surzii” culţi. Trebuie scris pentru grande monde- pentru popor”.