Mestecătorii de covrigi

De-alde Ghiţă sau Oprea au pus umărul la pierderile colosale pe care România le are ca urmare a faptelor de corupţie - circa 15% din PIB. SURSA FOTO: hotnews.ro.

Este de-a dreptul frustrant să îi vezi pe ei, jecmănitorii ţării, cum îi sfidează pe cei care au contribuit fără voie la îndestularea pântecelor, sesiunile de clubbing, adunările populare de tip nord-coreean şi mai ştiu eu ce sindrofii de prost gust. Scena cu Sebastian Ghiţă molfăind hulpav un covrig în faţa unui sediu DNA este simptomatică pentru înhăitarea corupţilor într-o mişcare contestatară care se vrea inspirată de justiţiarii lui Wallace.

Toţi cei patru corifei ai dreptăţii care mârâie toată ziulica la lupta anticorupţie şi efectele ei perverse pentru societate – Oprea, Tăriceanu, Ponta & Ghiţă – ar fi în stare să răstoarne legile pe dos şi să secere capete de procurori ca să nu îşi predea mânuşiţele în strânsoarea cătuşelor. Aceleaşi mânuşiţe cu care Victor Ponta a semnat o ordonanţă dată pentru el (cea care permitea doctorilor să renunţe la titlu), Sebi Ghiţă a semnat contracte babane cu statul, Oprea a împărţit doctorate în stânga şi-n dreapta, iar Tăriceanu a votat NU pentru nici-el-nu-mai-ştie-câte cereri DNA de începere a urmăririi penale pentru diverşi.

Personajele astea de-a dreptul odioase au deţinut funcţii mult prea înalte în stat pentru statura domniilor lor, ale caror ”institutii formatoare” au fost fie şcolile de partid, fie aciuarea în spatele unor mentori de rit vechi, pentru care meritocraţia era apanajul idealiştilor. Vedem că în fiecare dintre aceştia se ascunde vidul. Dacă Tăriceanu a fost unul dintre vlăstarii tinerilor liberali în anii 90, un rol iconic care avea să îl consacre drept o figură istorică a liberalismului, a pactizat apoi cu PSD-ul, din postura unui preşedinte de partid autoproclamat liberal – făcut de fapt să care voturi cu căruţa în contul PSD. Oprea a fost împăiat cu excel  de zel, fiindcă nu a rămas titlu la care să nu fi râvnit, inclusiv şef de partid, o construcţie de tip balama care s-a pulverizat fără mari dificultăţi atunci cand liderul ei a fost dezumflat public. Despre Victor Ponta nu ar fi multe de zis, decât că toate funcţiile pe care le-a avut au plecat de la prezumţia doctorandului care şi-a făcut teza corect. În fine, Sebastian Ghiţă este iarăşi un mit, care a fabricat un întreg imperiu IT bazat pe fraudă (tot el a fabricat şi sistemele IT de care statul ar fi avut, chipurile, nevoie). Aceste patru figuri nu sunt altceva decât coloşi cu picioare de lut, care s-au legitimat public prin falsuri, care ne-au sorcovit ani la rândul cu ”it’s the economy, stupid”, noi apărăm interesul naţional, suntem antreprenori cinstiţi, iar acum s-au coalizat în faţa justiţiei care mătură adevăraţii oameni de stat din spaţiul public şi ne lasă pradă contropitorilor – bruxellezii şi nemţii iohannişti. Sigur, o parte a electoratului e (încă) receptivă la mesajele acestor impostori. De altfel, faptul că ei au reuşit să se cocoaţe pe funcţii mari în stat pe baza unor falsuri arată că au practicat cu succes ceea ce în relaţiile internaţionale se numeşte ”policy of prestige”, o demonstraţie de forţă a cărui scop este afişarea puterii. Prestigiul puterii este uneori mai important decât puterea în sine, care nu are foarte des ocazia de a se manifesta.

Chiar dacă am fi tentaţi să îi privim ca pe victimele unei ofensive anti-corupţie prezentată uneori ca fiind prea dură, nu trebuie să uităm totuşi că aşa arată piesele corupţiei generalizate care au făcut ca România să fie una dintre ţările cele mai corupte din UE. Să nu uităm nici că de-alde Ghiţă sau Oprea au pus umărul la pierderile colosale pe care România le are ca urmare a faptelor de corupţie – circa 15% din PIB, arătau unele estimări. Deci da, it really is the economy, stupid! Să nu cădem însă în extrema autoflagelării: subteranele corupţiei s-au extins cu succes la nivelul întregii UE. Prin 2014 Comisia Europeană avertiza că pierderile generate de corupţie la nivel european echivalează cu bugetul anual al uniunii. Corupţia e de mult în Schengen.

Demascările făcute de DNA & Co. nu privesc doar corupţia ca fenomen, ci un întreg sistem găunos şi o gravă criză de valori în societatea asta în care oameni care au conturile doldora de bani şi au avut frâiele puterii ani la rândul sunt doar un kitsch funambulesc demascat printr-o simplă ieşire la declaraţii de presă. 

Prin demascarea tuturor capilor de reţele mafiote făcute să stoarcă bani de la stat, procurorii – cu Laura Codruţa Kovesi pe post de role model – au devenit fără să vrea părinţii adoptivi ai unei Românii orfane de lideri. Sigur, formal avem lideri, dar neîncrederea generată în rândul votanţilor nu poate fi restaurată doar prin promisiunile unui mai bine care pare că nu mai vine, pentru că ritmul condamnărilor este acelaşi. Sistemul are anticorpi puternici la schimbare şi nu o să devenim o ţară curată peste noapte. Să ne uităm puţin la situaţia Braziliei, care a dormit – la fel ca şi noi – pe un munte de corupţie vreme lungă. Eroul lor este tot un procuror, Sergio Moro, numit în presa occidentală ”tocilarul”. Un singur om nu poate schimba un sistem, însă, iar asta nu o să se întâmple nici la noi. L-am aştepta pe Godot dacă am crede că doar arestările de care auzim în mass media pot imacula ţara de corupţie.

Însă demascările făcute de DNA & Co. nu privesc doar corupţia ca fenomen, ci un întreg sistem găunos şi o gravă criză de valori în societatea asta în care oameni care au conturile doldora de bani şi au avut frâiele puterii ani la rândul sunt doar un kitsch funambulesc demascat printr-o simplă ieşire la declaraţii de presă. De fapt, asta a fost şi declaraţia lui Sebi Ghiţă, dovada nimicului şi a vidului. Ştiţi, noi de fapt am fost conduşi de molfăitori de covrigi.