Mesaj în forţă din PNL: Nu avem un premier de paie. Nu cred că USR-PLUS o să părăsească guvernarea. Ar da posibilitatea intrării în joc a PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu alături de Dan Vîlceanu Foto Inquam Photos
Florin Cîţu alături de Dan Vîlceanu Foto Inquam Photos

Liberalul Dan Vîlceanu, unul dintre oamenii de încredere ai premierului Florin Cîţu, a precziat că decizia privind ieşirea de la guvernare a USR-PLUS ţine doar de acest partid, însă dacă face acest lucru ar da posibilitatea „intrării în joc a PSD”.

Coaliţia o să funcţioneze. Sunt convins că este momentul ca şi partidele mai noi îşi vor da seama că există momente în care trebuie să ai o atitudine înţeleaptă şi să dai un examen de maturitate politică. Cred că acesta e un moment în care partidele din coaliţie dau un examen de maturitate politică.  Altfel partidul care consideră că un astfel de gest normal din partea unui premier este unul de agresiune nu face decât să aducă PSD la Guvernare după trei-patru luni. Alături de noi este exclus ca PSD să ajungă la guvernare. Sunt lucruri care se pot întâmpla în Parlament. Nu cred că este cazul. Nu avem un premier de paie, de formă... Florin CÎţu are maturitatea să conducă Guvernul”, a precizat Dan Vîlceanu, într-o intervenţie la Digi24.

„Este exclusă o colaborare între PNL şi PSD pentru că ar fi un moment în care, sau partidul politic care-l face acum, este şi partidul care îşi va pierde probabil credibilitatea în faţa electoratului. Nu cred că cineva ar mai putea să facă o asemenea greşeală după experimentul USL. Eu cred că USR-PLUS nu o să părăsească guvernarea. Dacă părăsesc guvernarea ar ceda majoritatea şi posibilitatea PSD de a forma un Guvern. Eu nu cred că USR-PLUS vrea aşa ceva”, a completat liderul PNL Gorj. 

Dan Vîlceanu a atras atenţia că dacă miniştrii USR-PLUS se retrag de la guvernare va fi nevoie de un nou vot în Parlament. „Prin retragerea miniştrilor USR-PLUS se schimbă structura politică a Guvernului. Deci trebuie să treacă prin Parlament şi PNL să colaboreze cu PSD în Parlament. Sau cei de la USR să înţeleagă că e decizia lor să părăsescă guvernarea şi tot decizia lor este să ofere posibilitatea PSD de a intra în joc”, a conchis Dan Vîlceanu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite