Este adevărat că ştiinţa a anihilat ucigaşi în masă din secolele trecute precum ciuma sau rubeola, dar există încă boli incurabile şi situaţii cu risc vital care nu mai pot fi  în controlul medicinei. Percepţia generală este însă că, prin medicină, moartea poate fi prevenită sau amânată, întreţinută de corpul medical, media şi industria de film care produce blockbustere precum ER sau Dr House.

Moartea a fost expulzată din spaţiul public şi când apare este prezentată mai degrabă ca un eşec al medicinei decât ca evenimentul firesc de la sfârşitul vieţii. Nu mai este destin, aşa a fost să fie. Într-o litografie din secolul XIX muribundul este înfăţişat pe patul său de suferinţă înconjurat de apropiaţii care-şi urmează rutinele zilnice. Unul citeşte ziarul, altul soarbe dintr-o ceaşcă, iar o femeie face curăţenie în încăpere: moartea face parte din viaţă. Astăzi muribundul apare pe patul de spital conectat prin fire şi tuburi la aparate de menţinere artificială a vieţii ca un cyborg. Moartea în cele mai multe cazuri nu mai survine acasă cu muribundul înconjurat de familie şi prieteni care îşi iau bun rămas de la cel care urmează să plece dintre cei vii. Moartea în spital, medicina paleativă dar şi sinuciderea asistată fac parte din fenomenul medicalizării morţii, numit de fillosoful vienez Ivan Ilich, cel care a a inventat conceptul pentru a-l critica în anii 70, arta occidentală de a muri. Percepţia că poţi rezista morţii şi că moartea e un accident nefericit datorat incapacităţii sistemului medical de a se ridica la îmălţimea acestor aşteptări face ca, în cazul decesului pacientului, familia să se îndrepte împotriva corpului medical.

"Există acest mit la nivelul societăţii şi sunt şi medici care-l întreţin. Eu nu fac parte dintre ei. Care e sorgintea acestei opinii? Are şi presa o vină şi filmele au o vină.  Pentru că în filmele americane totul se termină cu happy end aflăm numai de cazurile care se termină cu happy end. Pentru cetăţeanul standard, telefonul e mai important decât sănătatea, modul în care iese în lume e mai important decât sănătatea. Iar atunci când se îmbolnăveşte se raportează la percepţia generală că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, că totul se poate rezolva. Putem să facem transplanturi, să facem articulaţii, dar există şi eşecuri", spune Florin Chirculescu, medic la Spitalul Universitar din Bucureşti speciclaist în chirugie toracică. 

Ivan Ilich scrie în eseul Moartea de neînvins, publicat în 1995 în British Medical Journal, explicându-şi critica adusă medicalizării morţii: "Am analizat medicina ca pe o liturghie post-creştină care inoculează în credincioşii ei frica de durere, de dizabilitate şi de moarte. (...) Din propria mea experienţă, ştiu ce aşteptări nerealiste crează ritualurile şi rutinele medicale inutile şi cât de dificilă a făcut medicalizarea misiunea familiilor, prietenilor şi preoţilor de a trezi în muribund dorinţa de a accepta inevitabilul, de a găsi tăria în frumuseţea amintirilor şi de a părăsi această lume. (...) În timp ce doctorii sunt concentraţi pe lupta împotriva morţii, pacientul devine un obiect rezidual, un construct tehnologic. Astăzi întrebarea este: mai există acel sine autonom capabil să îndeplinească actul morţii?"(Articolul Cât costă viaţa unui român. Despre malpraxis a fost publicat pe observsanatate.ro)