Mata Hari de România?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Mi s-a spus că în lumea agenţiilor de informaţii ameninţările sunt caracterizate acum ca fiind „asimetrice” sau „multi-direcţionale”, ceea ce înseamnă de fapt că ei nu sunt prea siguri nici ceea ce ele reprezintă sau de unde provin” - Field Marshal Peter Inge, Chief of the General Staff, 1994

De la o posibilă idila la nivel înalt, cazul Colin Powell - Corina Creţu tinde să evolueze, după recentele afirmaţii făcute de Ion Mihai Pacepa, fostul şef al temutei Securităţi a lui Ceauşescu, într-o afacere majoră de spionaj.

Complicată poveste. Din mai multe puncte de vedere. Avem mai multe scenarii posibile, toate la fel sau nu de credibile. Cum ar fi posibil şi una şi alta? Se poate? Sigur că da, deoarece marea artă a dezinformării şi manipulării profesioniste constă, la nivelul fiecăruia dintre marile servicii de informaţii, să fie construite legende cât mai credibile pentru fiecare personaj sau fiecare eveniment, amestecând elemente reale şi care pot fi oricând probate cu sugestia unor cauze sau finalităţi, logice în sine, dar urmând să devină convingătoare în conştiinţa colectivă a publicului ţintă. Manipularea profestionista are ca scop final formarea unor asemenea convingeri puternice, definitive, promovarea unor "etichete" irevocabile, toate răspunzând unor matrice preexistente de uri, intolerante, convingeri, imagini colective şi urmând să genereze tot atâtea argumente defensive/ofensive în funcţie de folosirea lor internă sau pentru derutarea inamicului.

 „Războiul umbrelor” este vechi de când lumea, tehnicile respective sunt folosite dintotdeauna, numai că acum sunt consemnate în manuale specializate şi beneficiind din plin de avantajul transmisiei simultane a informaţiei, proprie civilizaţiei comunicaţiei în care trăim. Argument uluitor de interesant pentru profesioniştii care au descoperit, cu fascinaţie, cât de mult le-a fost uşurată munca prin posibilitatea de a difuza asemenea "legendari" simultan pe piaţa proprie şi pe piaţa inamică, pe canalul acum mereu deschis al unei prese dornice de senzaţie. Astfel se face că bătălii care, chiar şi acum câteva decenii erau purtate aproape exclusiv în zona invizibilă, se mută în spaţiul public, făcând victime directe şi colaterale multiple şi creează, în paralel, un spectacol public de o asemenea amploare încât, cel mai adesea, poate ascunde perfect commedia dell'arte ce se petrece în fundal. Cea în care evolueză foarte puţini actori, fiecare doar cu nume de scenă, câteodată purtând identităţi multiple în cadrul aceluiaşi spectacol, dar reducând progresiv zona celor rămaşi în viaţă pînă la victoria finală a eroului pe care şi l-a dorit scenaristul.

Până ieri povestea care ne interesează părea să repete scenariul unui alt scandal, cel care a dus la demisia deloc onorabilă, pe 9 noiembrie 2012, a directorului CIA, David Petreus. Elemente de similaritate: fost general de patru stele, fost comandant în teatru major de război (Irak), poveste de amor dezvăluită în urma unei anchete FBI ca urmare a informaţiilor date de o prietenă a familiei Petreus, dovezile incriminatoare fiind email-urile schimbate între general şi biografa sa, Paula Broadwell.

Scenariul Powell-Creţu a evoluat pe aceeaşi linie, dar cu un adaos interesant şi esenţial: afirmaţiile dlui Pacepa adaugă un element nou, acela al unei posibile operaţiuni de infiltrare a unei spion pe lîngă persoana celui care fusese rând pe rând, unul dintre comandanţii militari de cel mai înalt rang din armata SUA, fost şef al Statului major interarme, comandatul operaţiunilor din Irak şi apoi Secretar de stat, una dintre personalităţile care participau direct la luarea oricărei decizii strategice în Biroul Oval, deţinător de informaţii clasificate de importanţă naţională.

Dacă aşa stau lucrurile, dacă vreun moment dăm crezare acuzaţiilor directe aduse de Pacepa, atunci se ridică unele întrebări logice dintre care cea mai importantă este de a se şti cine a coordonat acţiunea respectivă:

1. SIE, caz în care România s-ar face vinovată de spionarea unui aliat NATO şi partener strategic al României;

2. FSB care a recrutat un politician român pentru a-l "plasa" în anturajul imediat al lui Powell, caz în care serviciile româneşti s-ar face vinovate de incompetenţă dar şi, exact în aceeaşi măsură, ar fi profund incompetente şi serviciile americane de profil. În plus, acuzaţiile lui Pacepa par să fie întărite de propria experienţă profesională directă a personajului, fost coordonator al Securităţii lui Ceauşescu, posibil ordonator el însuşi de asemenea acţiuni, fie din iniţiativă naţională, fie la comanda centralei de la Moscova.

Ciudat este însă că nu avem un răpuns la şirul de întrebari clasice în asemenea cazuri:

a) de ce în acest moment izbucneşte povestea, nu ieri, nu acum o lună, nu acum un an, nu peste o lună sau un an;

b) de ce ţinta principală, în orice caz cea scoasă deocamdată în faţă este Colin Powell, un personaj care este adevărat că a deţinut funcţiile respective, dar acum nu mai este decât ceea ce serviciile de informaţii denumesc a very retired army general, fără o conexiune puternică, imediată şi directă cu lumea puterii;

c) de ce la capătul celălalt al firului se află un personaj absolut debalansat ca nivel de reprezentativitate politică naţională şi internaţională şi care nu a îndeplinit niciodată vreo funcţie guvernamentală, dar este europarlamentar, vicepreşedinte de grup politic, provenind dintr-una din ţările fostului bloc comunist?

Întrebări care trebuie plasate în contextul în care "criza Snowden" a provocat o tensiune reală între Washington şi Moscova tocmai pe teme legate de spionaj, interceptări de corespondenţa electronică, etc...moment în care scenariul rostit de dl Pacepa vine ca turnat pentru a răspunde temerilor străvechi implantate în subconştientul decidentilor de peste ocean, foarte preocupaţi de încercările de infiltrare în rândul propriilor agenţii de informaţii (cazuri recente, multe de mare răsunet) dar şi de proprii lor agenţi sau subcontractori deveniţi pericole naţionale de securitate (Manning şi Snowden, printre alţii). Iar povestea dlui Pacepa vine să le confirme din nou că "ceilalţi" nu dorm, atacă în mod continuu şi agenţii pot veni chiar din ţări care se proclamă alianţe şi parteneriate strategice.

Dacă povestea este adevărată, trebuie confirmată printr-o anchetă rapidă ale cărei rezultate să fie făcute publice de instituţiile româneşti specializate. Dacă este o invenţie, atunci este încă o lovitură dată credibilităţii internaţionale a României ca aliat NATO, ca partener euro-atlantic şi poate destabiliza foarte grav relaţii diplomatice şi nu numai.

Oricum, în acest moment, România pare să fie nu numai exportatoare de orfani, de rromi, de criminali de toate felurile, ci şi de spioni acţionând după scenarii pe care fostul securist şef al României le identifică cu marcă KGB.

Se poate să mă înşel foarte tare, dar mutările de pînă acum în acest caz par să indice că jocul nu este închis ci că, dimpotrivă, se mai ţin opţiuni de rezervă deschise. Oricum, ai noştri sunt acum obligaţi să replice, foarte clar, cu date, fapte, dosare deschise. Altfel orice poate fi posibil. Ce înseamnă "orice"? Exact asta trebuie să ne spună cei care au în grijă securitatea noastră naţională din care face parte de acum, din păcate, şi acest caz.  Sau nu. Demonstraţi!  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite