Măsuri în caz de cutremur: Firea vrea înfiinţarea unei noi instituţii. Care este situaţia clădirilor din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Capitalei, Gabriela Furea, va pune pe masa primei şedinţe a Consiliului General un proiect prin care să se înfiinţeze o nouă instituţie care să se ocupe de reconsolidarea imobilelor cu grad seismic.

,,Am decis înfiinţarea unei entităţi care să se ocupe exclusiv de toate etapele procesului de consolidare. Aceasta se va numi «Administraţia Municipală pentru Consolidarea Imobilelor cu Risc Seismic», instituţie publică aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. De săptămâna viitoare, angajaţii care s-au ocupat de acest proces, dar nu au făcut-o în mod coordonat pentru că au avut şi alte atribuţii, vor trece la renotificarea proprietarilor care locuiesc în clădiri care prezintă pericol public“, a anunţat Gabriela Firea, într-o declaraţie de presă.

Edilul Capitalei a mai spus că locuitorii vor avea, de asemenea, obligaţii „Din păcate, trebuie să apelăm şi la câteva măsuri prin care să îi conştientizăm pe proprietari că îşi pun viaţa în pericol, iar dacă ei nu locuiesc acolo şi au închiriat acele locuinţe, au obligaţia să îi informeze pe chiriaşi şi să pună capăt acelor contracte. Se va merge şi la amendarea, conform legii, a proprietarilor pentru neprezentarea cadastrului apartamentului în 60 de zile de la notificare, acţionarea în instanţă a proprietarilor care nu permit accesul în locuinţe în fază de proiectare şi/sau execuţie şi obţinerea unei ordonaţe preşedinţiale“, a mai arătat primarul general al Capitalei.

Gabriela Firea a prezentat o situaţie a clădirilor din Bucureşti: 774 de clădiri cu risc seismic, dintre care 183 reprezintă pericol public, 173 de imobile sunt încadrate la clasa I de risc seismic, 318 în clasa a doua, 94 de imobile sunt în clasa a treia de risc în caz de cutremur, iar şase clădiri în clasa a patra de risc seismic. Edilul a mai precizat că din anul 2001 au fost reconsolidate 75 de clădiri, dintre care 18 pe banii municipalităţii, iar restul pe cheltuiala proprietarilor.

,,Beneficiază de finanţare de la bugetul de stat imobilele încadrate în clasa întâi de risc seismic şi care prezintă pericol public. Restituirea sumelor aferente consolidării se face de către proprietari în rate lunare egale în lei, fără dobândă, pe o durată de cel mult 25 de ani de la data recepţiei", a mai spus Firea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite