Schimbările trebuie să ţină cont de aceste lucruri, să nu destabilizeze şi gripeze funcţionarea acestor sisteme. De aceea trebuie introduse treptat, şi abia după ce au fost explicate şi lămurite de către  comunicatorii din sistem.

Sunt măsuri care pot fi luate imediat, altele abia după o largă consultare a specialiştilor şi salariaţilor din domeniu. Dacă nu sunt înţelese şi acceptate de către cei care lucrează în sistemul de educaţie, măsurile vor rămâne literă moartă, nu vor fi puse în operă, cum s-a întâmplat de atâtea ori în trecut. Iată cele mai importante măsuri ce trebuie  avute în vedere.

  1. O nouă schemă de personal la ministerul Educaţiei. Acum ministerul are 560 de salariaţi, dar a funcţionat şi cu 250. Trebuie curăţat ministerul printr-o nouă HG de funcţionare şi organizare, mai ales că este foarte probabil ca ministerul Educaţiei va prelua şi ministerul Cercetării. În acest caz, al schimbării denumirii ministerului şi prerogativelor sale, contractele de muncă ale persoanelor angajate în minister încetează.  Importante sunt şi instituţiile subordonate ministerului, de exemplu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, responsabil de actuala curricula de la clasa a VII-a, cu 34-36 ore pe săptămână.
  2. Creşterea finanţării în bugetul pe 2020, simultan cu măsuri de verificare a eficienţei cheltuirii fondurilor alocate. Problema în finanţarea educaţiei nu este doar procentul din PIB alocat, ci şi modul în care ne asigurăm că banii sunt cheltuiţi cu eficienţa scontată. Altfel, dispar ca apa în nisip. Sunt obligatoriu de stabilit obiective şi ţinte precise, funcţie de care se alocă sau nu banii din bugetul de stat. Un astfel de obiectiv ar putea fi dat de progresul şcolar al elevilor, măsurat în mod obiectiv. Altul ar fi numărul de elevi/profesor, după verificarea numărului de elevi care vin la şcoală, nu a celor trecuţi în cataloage. În România avem 12 elevi pe profesor, în timp ce altă ţări au 18-22 elevi/profesor. Rezultatele la examenele naţionale reprezintă de asemenea o ţintă importantă de luat în calcul. Obiectivele şi ţintele sunt mai multe şi trebuie stabilit un cadru de 8-10 obiective fără de care nu se alocă finanţarea per căpiţă.
  3. Depolitizarea managementului şcolar la nivel de Inspectorate şi conduceri de şcoli. Scoaterea la concurs a funcţiilor de Inspectori Generali şi directori de şcoli care au delegaţie pe post. Actualizarea Consiliilor de Administraţie din şcoli, cu majoritate formată din părinţi. Dacă este posibil juridic, ar trebui scoase la concurs toate posturile de management din învăţământ, pentru a înlocui politrucii de partid cu oameni capabili şi dedicaţi sistemului.
  4. Măsuri pentru reducerea abandonului şcolar. Dincolo de sărăcia din unele familii, elevii abandonează şcoală şi pentru că nu le oferă competenţele cerute pe piaţa muncii. Trebuie elaborat un parcurs clar în acest sens, mărit numărul de trasee educaţionale, orientarea şcolară şi profesională gratuită şi oferită de cadre specializate. Mai multe avantaje materiale, burse, manuale şi rechizite gratuite, oferite copiilor cu probleme materiale în familie.
  5. Rezolvarea problemei toaletelor în curte din şcoli. Un organism al statului care să se ocupe exclusiv de această problemă, cu finanţarea adecvată. Trebuie analizată situaţia bazei materiale a şcolilor, în special din rural, şi aduse la un minim de confort şi igienă, prin alocarea de fonduri importante.
  6. Evaluarea şcolilor cu puţini elevi, comasarea mai multor unităţi sau transferul elevilor în şcoli mai mari, cu condiţii materiale mai bune.
  7. Descentralizarea în favoarea conducerilor de şcoli. Schimbarea prin HG a ROF (regulamentul de organizare şi funcţionare a şcolilor). Descentralizarea angajării cadrelor didactice şi a directorilor către Consiliile de Administraţie ale şcolilor. Consiliile de Administraţie să fie formate din 40% profesori, 40% profesori şi 20% reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
  8. O serie de măsuri care să ducă la o mai mare siguranţă a elevilor şi profesorilor în şcoli.
  9. Organizarea unor grupuri de lucru, formate şi  din specialişti independenţi, care să propună, în patru luni,  soluţii aplicabile din anul şcolar următor:
  • Reforma arhitecturii curriculare, inclusiv a planurilor de învăţământ
  • Reforma arhitecturii instituţionale, inclusiv separarea filierei teoretice de aceea profesională începând cu clasa a V-a. Introducerea traseului „liceu profesional”, fără diplomă de bacalaureat, cu acces la postliceale, cu curricula teoretică generală redusă,  cu instruire practică 60-70%,  şi curricula teoretică tehnică. Nu se mai acordă plan de şcolarizare pentru clasa a IX-a, la liceele tehnice cu sub 20% promovare la Bacalaureat. Se acordă doar clase de profesională şi liceu profesional.
  • Măsuri pentru relansarea învăţământului profesional.  Iniţierea unor măsuri financiar-fiscale care să facă atractivă intrarea agenţilor economici în susţinerea  învăţământului profesional dual.
  • Construcţia unui sistem de evaluare sumativă, standardizat, uniform la nivel de ţară, bazat pe aplicaţii informatice, pentru măsurarea progresului şcolar al elevilor. Salarizarea şi acordarea de fonduri bugetare să ţină cont şi de acest indicator, alături de indicatori proveniţi din situaţia specifică a comunităţilor şcolare.
  • Digitalizarea administraţie centrale şi locale din educaţie.
  • Mai multe grade de libertate acordate profesorilor şi învăţătorilor, astfel încât aceştia să decidă ce pot face şi ce nu pot face la clasele unde predau. Se acceptă trei variante de curricula: minimă, medie şi de aprofundare. Profesorii decid pe care o utilizează, funcţie de comunităţile de elevi cu care lucrează.
  1. Revenirea la Legea Educaţiei Miclea-Funeriu, şi completarea acesteia cu prevederi de actualizare. Anularea tuturor prevederilor adăugate la lege prin OUG-uri de către regimul PSD.
  2. Refacerea cadrului legislativ destinat manualelor şcolare.
  3. Reducerea schemei de personal din Inspectoratele Şcolare, simultan cu descentralizarea managementului şcolar. Reducerea numărului de Inspectorate Şcolare la 8, câte unul pe fiecare regiune importantă a ţării.
  4. Reorganizarea departamentului de comunicare din cadrul ministerului, având în vedere necesitatea explicării măsurilor de reformă plecate din minister.
  5. Refacerea metodologiei şi concepţiei de formare continuă a profesorilor.

 

Acestea sunt doar câteva măsuri importante ce ar trebui avute în vedere de către noul ministru al Edcuatiei. Consultarea specialiştilor şi dezbaterea publică, tranparenţa decizională, trebuie să însoţească toate măsurile adoptate de minister, în caz contrar vor fi respinse de către salariaţii din sistem.
Într-un an de zile nu pot fi luate măsuri care să schimbe radical sistemul, cum spuneam un sistem inerţial şi conservativ. Dar pot fi puse bazele schimbării şi demonstrat că se poate mult mai bine şi mai eficient.