Am ales să petrec mai bine de două ore în Parcul din Piaţa Unirii şi apoi pe traseul marşului. M-au însoţit aparatul de fotografiat şi telefonul mobil, nu am avut vreun banner care să introducă în peisaj şi drepturile femeilor. Alegerea mea poate părea curioasă, însă am ţinut să fac o muncă de documentare pentru că mă interesează mesajele scrise pe pancarte, politicienii care participă la astfel de acţiuni, organizaţiile care li se alătură, mai ales cele din zona medicală.

Spre deosebire de o întâlnire organizată acum aproximativ doi ani de Marius Dugulescu (parlamentar PDL pe atunci) la Palatul Parlamentului pentru a „discuta” despre un proiect legislativ iniţiat împreună cu Sulfina Barbu, care reglementa consilierea obligatorie înainte de întreruperea de sarcină, sâmbătă nu am văzut şi imaginile cu fetuşi desfăşurate în acea zi cu care ne-au întâmpinat mai multe femei la dezbatere. Aici puteţi citi mai multe despre proiect şi reacţiile organizaţiilor nonguvernamentale.

Politicienii

Revenind la ziua de sâmbătă, mi-au atras atenţia 5-6 bărbaţi care pozau în faţa camerelor de filmat şi a aparatelor de fotografiat cu pancarte pe care scria: pro tradiţie, pro viaţă, pro adopţie. O triadă în mijlocul căreia se afla Mihail Neamţu, un fel de etern teolog protestatar pe care l-am văzut cap de afiş şi la acţiunea de solidarizare cu Andrei Pleşu.  Mărturisesc faptul că mi-a trecut prin minte un gând ne-cuminte: „ce frumos, 5-6 bărbaţi în centrul atenţiei alături de organizaţiile care se opun întreruperii de sarcină, bărbaţi deveniţi militanţi în front-line de parcă în ultimii mai bine de 2000 de ani şi dintotdeauna, de altfel,  nu femeile ar fi fost cele care să poarte sarcina şi să dea naştere copiilor şi să-i îngrijiească apoi”.

Mihail Neamţu nu a fost singurul viitor posibil „catindat”, în fruntea marşului se afla Iulian Capsali susţinător al familiei creştine, ne-susţinător al drepturilor femeilor de a decide asupra propriului corp ori al drepturilor persoanelor gay, desemnat şi susţinut de organizaţii creştine în alegerile europarlamentare. Se înmulţesc, aşadar, „catindaţii” dreptei religioase în politica naţională şi europeană, iar domnul Neamţu pare din nou să fi pierdut un tren preţios.             

Temerea mea este că politicienii români se vor avânta în bătălia electorală cu mesaje care să atragă înspre urne dreapta creştină unde găsim şi Biserica, susţinătoare a marşului de sâmbătă. Extrem de mulţi politicieni sunt populişti de felul lor ori „asezonează” cu populism ideologii precum liberalismul şi social democraţia, totodată nu sunt foarte responsabili şi sunt incapabili să-şi gândească deciziile şi consecinţele lor pe termen mediu ori lung. Tocmai aceşti politicieni îşi vor integra în acţiuni şi discursuri elemente pe placul acestor organizaţii şi persoane.

Ce nu face omul pentru un vot imediat care să-i asigure un culcuş cald timp de 4 sau 5 ani?!

Cu atât mai mult cu cât instituţiile statului (prin, de pildă, Ministerul Educaţiei) au crescut în şcolile publice din România viitori votanţi ai acestei drepte religioase nu foarte apropiată de drepturile femeilor, de drepturile omului în general. Sunt multe parteneriate dezvoltate între Inspectoratele Şcolare şi aceste organizaţii care derulează proiecte în şcoli încurajând, de exemplu, abstinenţa ca mijloc de contracepţie într-o lume în care a scăzut vârsta primului contact sexual.

Mesagerii dreptăţii din uter nu simpatizează defel introducerea educaţiei sexuale în şcoli care să includă şi noţiuni despre mijloace contraceptive care pot preveni sarcina în condiţiile în care tot educaţia sexuală este un bun drum înspre reducerea avorturilor.     

Cazi pe gânduri când înţelegi că dreptatea în afara uterului nu este de interes pentru aceste persoane. Nu i-am văzut pe cei de la organizaţii religioase alăturându-se protestelor multor părinţi de la Ministerul Muncii ori de la Guvern când s-au tăiat indemnizaţiile pentru creşterea copiilor ca măsură anti-criză, nu îi văd să fie defel vocali în cazul creşelor şi grădiniţelor publice pe cale de dispariţie.

Televiziunile

Am văzut destui tineri la acest marş şi pentru că şcolile publice şi-au făcut „datoria” în aceşti ani, dar şi pentru că nu există în „memoria” lor Decretul 770 din 1966, pentru că nu ştiu ce a însemnat acesta şi ce consecinţe a avut deoarece nu învaţă despre politica pronatalistă din perioada lui Ceauşescu în urma căreia au murit cumplit de multe femei. Vă invit să urmăriţi filmul documentar regizat de Florin Iepan: „Născuţi la comandă”:

Ar fi remarcabil dacă televiziunea publică ar difuza acest documentar. Însă ar fi şi mai remarcabil dacă televiziunile care au transmis imagini de la acţiunea de sâmbătă ar şi informa. Manualele de jurnalism au mai păstrat această misiune a mass-mediei: cea de informare. Iar informarea se face prin transmiterea tuturor opiniilor şi pro şi contra. Mă întreb dacă în redacţiile de ştiri de la TVR şi Realitatea TV a informa „traduce” vreo acţiune ori abordare care să includă şi pluralitatea punctelor de vedere. ProTV-ul este excepţia care confirmă regula, respectiv că împreună cu misiunea de educare, a dispărut şi cea de informare. Materialul realizat de ProTV, vă invit să-l urmăriţi pentru că răspunsurile participanţilor la marş sunt de reţinut:

Am mai spus pentru că aşa găsim în analize şi cercetări, interzicerea avortului nu duce la creşterea natalităţii ori la diminuarea numărului întreruperilor de sarcină. Interzicerea avortului este, însă, o cale sigură înspre creşterea numărului de femei care vor muri pentru că vor face întreruperi ilegale de sarcină în condiţii care nu au nicio legătura cu siguranţa medicală.          

Exerciţiu amar de imaginaţie

Vă propun să ne imaginăm că avortul va fi interzis. Va înfiinţa statul român o instituţie specială de monitorizare a implementării legii? Va fi un fel de Securitate a acestor ani care va urma întocmai procedurile din anii 1966-1989 când sufla câte un reprezentant în ceafa medicilor ginecologi care încercau să salveze vieţile femeilor. Cum vor fi sancţionate femeile care vor fi găsite vinovate de întrerupere de sarcină? Cu închisoarea? Ori prin condamnare la locul de muncă aşa cum se mai proceda  înainte de 1989 pentru că nu-i aşa, munceşti, nu primeşti salariu, dar poţi şi să mergi acasă ca să faci copii. Puţin probabil pentru că statul român nu mai este unicul angajator acum. Ori va dezvolta parteneriate cu mediul privat pentru urmărirea şi sancţionarea femeilor vinovate de avort?!

Să susţii dreptul femeilor de a decide asupra propriului corp nu înseamnă să militezi pentru avort. Este o mare aberaţie să afirmi că între dreptul femeilor de a decide şi „militantismul pentru avort” (ce-o fi el?!) este un semn de egalitate. Să susţii că nu trebuie să ia statul ori diferite organizaţii ori Biserica decizii privind viaţa reproductivă nu însemnă prozelitism pentru avort. Protecţia avortului ca drept legal nu înseamnă susţinerea avortului ca mijloc de control al fertilităţii.

Le-aş recomanda celor care au participat la marş să îşi întrebe mamele despre perioada 1966-1989. Să le întrebe câte rude ori câte prietene şi colege le-au murit atunci, câţi copii nu şi-au pierdut mamele în urma unor avorturi efectuate pe masa din bucătărie ori să încerce să afle câţi copii s-au născut cu malformaţii şi câţi au fost instituţionalizaţi pentru că venirea lor pe lume nu a fost alegerea femeilor şi a bărbaţilor, ci a statului.  

Personal, nu-mi doresc defel o reîntoarcere în acel trecut despre care ştiu, din fericire, din cărţi, din filme documentare, de la mama mea şi de la alte femei din generaţia ei care cunosc ce a însemnat interzicerea avortului. Dar, îmi doresc să trăiesc într-o Românie care să nu îşi fi uitat trecutul pentru că politicienii galopează după voturi, iar şcoala publică vorbeşte prea puţin ori deloc despre politica pronatalistă. Îmi doresc să trăiesc într-o Românie în care şcoala publică să-i pregătească pe copii pentru cetăţenie, pentru viaţa alături de alţi oameni cu drepturi care trebuie respectate. Femei, romi, gay, persoane cu dizabilităţi...  Altfel, plecam de aici de multişor.