Într-o zi de mai 2007, Marian Munteanu a venit şi a vorbit mai mult de o oră despre el, despre familia sa, despre anii studenţiei, despre Piaţa Universităţii, despre politicienii acelor vremuri, despre Regele Carol al II-lea şi Mihai I, despre relaţia cu Ion Iliescu, cu politicienii care au fost uniţi până la prima mineriadă, după care s-au reorientat spre noile partide apărute. A povestit şi despre bunicul său care a fost deţinut în lagăr, unde a şi murit, sau despre unchiul său care a stat 36 de ani în puşcărie până a revenit acasă. 

Marian Munteanu s-a remarcat în timpul evenimentelor anilor 90. De atunci a devenit cunoscut opiniei publice atât prin poziţia clară anti Ion Iliescu cât şi datorită suferinţelor psihice şi fizice la care a fost supus.

Norocul său, aşa cum declara, a fost că cel care l-a lovit cu toporul în timpul mineriadei l-a băgat în moarte clinică: ”Pe mine voiau să mă omoare. Noroc că eram în moarte clinică, nu mai aveam puls. Pe cel care mi-a dat cu toporul în cap l-au arestat vreo 6 ani. Noroc că ăla care mi-a dat cu toporul în cap m-a salvat. Nu mai aveam puls, şi aşa m-au lăsat.”

Azi, la 26 de ani de la acele evenimente, avem de ales la conducerea Primăriei Bucureştiului dintre cunoscuţii acelor timpuri tulburi. Aşa cum declara atunci Marian Munteanu, ”în alegeri un rol foarte important îl joacă emoţiile”. În alegerile de azi, este de departe omul care antagonizează sau atrage masele. Este omul care cunoaşte trecutul recent, este pasionat de istorie, cunoaşte majoritatea clasei politice, cunoaşte atât dedesubturile acesteia cât şi slăbiciunile principalilor actori politici. Este o persoană controversată care poate folosi trecutul pentru a reuşi în această campanie sau trecutul îl poate trage în jos dacă nu ştie să-l gestioneze.

Despre implicarea sa în alegerile din 2000 redau mai jos câteva idei exprimate acum nouă ani:

Cum aţi fost convins să candidaţi la Preşedinţie?

Nu am candidat.

În fapt, Marian Munteanu va intra în PNL şi va părăsi draga societate civilă pentru a intra în rândul huliţilor politicieni. Alături de ei. Cei care nu se ţin de cuvânt!

În 2000 nu aţi candidat?

Au venit unii de la PUNR, era un Partid care nu mai există, acum (2007) face parte din PD. Este unul Valeriu Tabără, acum deputat PD...şi să candidez. Zic, domn’e, ideea este interesantă, oricum este o onoare, vine cineva şi, era un Partid în Parlament, aveau parlamentari.

Eu aveam un proiect de promovare a tinerilor, de schimbare a instituţiilor etc. Am avut o discuţie cu ei, de principiu am fost de acord şi, când urma să candidez, se făceau listele pentru Parlament şi zic, domn’e, eu dacă candidez la Preşedinţie pe listele astea, puneţi şi voi măcar vreo 10-15 candidaţi din cei 500, să fie nişte oameni mai tineri. Cel mai tânăr eram eu. Eu aveam 38 de ani şi eram cel mai tânăr de pe liste.

Şi zic, domn’e, cum pot eu să vin să zic că vreau să promovez o generaţie nouă când voi nu puneţi nici măcar doi sau trei tineri. Şi nu m-am înţeles cu ei şi n-am mai candidat. Am zis, domn’e, nu mai are rost. Ce rost are, să candidez doar să intru eu în Parlament… şi ce rezolv?

A fost o chestie de vreo săptămână. De regulă, politicienii nu se ţin de cuvânt.

Eu sunt un om de cuvânt. M-am dus, oamenii m-au invitat. Când s-au făcut listele nu le venea să creadă. Domn’e, nu înţelegeţi că eu nu mai candidez? Păi nu se poate, că am anunţat! Să fiţi sănătoşi!

Acest episod poate fi interpretat în diferite feluri. Trecutul nu se poate schimba, iar Marian Munteanu va avea de dat foarte multe explicaţii. Că ne convine sau nu, Marian Munteanu, ca orice alt cetăţean are dreptul de a candida. Bucureştenii vor arăta pe 5 iunie dacă îl vor sau nu. În fapt, Marian Munteanu va intra în PNL şi va părăsi draga societate civilă pentru a intra în rândul huliţilor politicieni. Alături de ei. Cei care nu se ţin de cuvânt!