Pentu mulţi lideri din Occident, Rusia a devenit un partener de încredere care a înţeles că în loc de confruntare este mai benefic să fie parte ”din lumea liberă”.

Încet-încet interesul s-a mutat spre noile zone ale planetei intrate într-o spirală de dezvoltare fără precedent. La începutul mandatului său, Barack Obama a anunţat pivotarea interesului strategic al SUA spre Pacific, de fapt spre China, puterea economică globală în plină ascensiune. Europa urma să-şi vadă liniştită de problemele ei fără importanţă geostrategică din moment ce marea confruntare cu Rusia fusese lăsată în domeniul de studiu al istoricilor.

Plecarea Americii sau anunţarea intenţiei de a face pivotarea strategică spre Asia a lăsat un mare spaţiu gol. Pe care Moscova s-a grăbit să-l acopere. În foarte scurtă vreme au izbucnit conflictele, iar Ucraina şi anexarea Crimeei au arătat cât de departede realitate  au fost strategii occidentali în analiza geopolitică a situaţiei din Europa.

În 2014, NATO a constatat că nu are mijloacele de a face faţă din punct de vedere militar unei agresiuni împotriva unui stat membru, situaţie care ar fi reclamat activarea articolului 5 al Tratatului. O situaţie de criză ar fi fost extrem de dificil de contracarat în statele baltice, foarte vulnerabile în situaţia unei agresiuni de tip război hibrid.

Sub presiunea evenimentelor, NATO făcut ceea ce se putea face pe termen scurt, a reasigurat statele membre că Alianţa nu va lăsa pe nimeni în urmă. A fost declaraţia politică de întărire a garanţiile de securitate pe care Tratatul Nord-Atlantic le prevede. După care a fost nevoie să se treacă rapid la creşterea capacităţii de apărare, la deplasarea de trupe, prepoziţionare de armament greu, exerciţii, crearea de noi comandamente în ţările din Est şi la tot complexul de măsuri care înseamnă descurajare, un concept atât de bine cunoscut din perioada Războiului Rece.

În ultimele luni ale mandatului său la Casa Albă, preşedintele Obama încearcă să repare greşeala strategică de la început. Pentagonul a triplat bugetul pentru securitatea Europei de Est, soldaţii americani se mută prin rotaţie în ţările din prima linie, o brigadă complet echipată urmând să se poziţioneze pe flancul estic. Decizii cruciale sunt aşteptate la summitul NATO de la Varşovia, în luna iulie.

Problema este că securitatea costă, iar mulţi membri ai Alianţei nu îşi îndeplinesc obligaţiade a acorda 2% din PIB pentru Apărare. Ameninţarea nu se vede la fel la Varşovia sau Bucureşti cum se vede la Paris sau la Budapesta. Contează mai puţin în Vest că Rusia are două bastioane înarmate până la dinţi, la Kalinigrad şi în Crimeea de unde poate institui zone de interdicţie şi poate să-şi proiecteze forţa militară.

Generalul James Jones, fost consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Obama, declara recent la Bucureşti că măsurile de întărire a prezenţei militare nu pot fi efective dacă nu sunt dublate de asumarea de către SUA a rolului de conducere a NATO. Un leadership puternic, clasic, aşa cum a făcut-o America pentru a apăra Europa după 1945.

Dar să nu uităm că şi în America vin alegeri în acest an, iar votul fiecărui american se va dovedi decisiv şi pentru ce se va întâmpla cu securitatea ţărilor noastre din îndepărtata Europă de Est.