Mara Mareş: Normal că Dragnea îşi bate joc de angajaţii din IT. Majoritatea sunt tineri independenţi, pe picioarele lor, nu ar vota nici în ruptul capului cu PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mara Mareş FOTO Eduard Enea
Mara Mareş FOTO Eduard Enea

Preşedintele TNL, Mara Mareş, crede că lui Liviu Dragnea nu îi pasă de angajaţii din domeniul IT pentru că nu sunt votanţi PSD. Mara Mareş a solicitat guvernului Dăncilă să nu mai amâne rezolvarea problemei salariilor scăzute din această zonă, urmare a trecerii contribuţiilor în sarcina angajatului.

“Guvernarea PSDragnea a servit o minciună revoltătoare angajaţilor din domeniul IT. Pe 23 noiembrie, ca să calmeze apele, fostul premier Tudose anunţa că va da o ordonanţă de urgenţă pentru a evita scăderea salariilor după trecerea contribuţiilor la angajat. Trecând peste faptul că singura soluţie pe care a găsit-o PSD este aceea de a-i face şi pe cei din domeniul IT să  devină dependenţi de o schemă de ajutor de stat, la mai bine de 2 luni de la   promisiunile făcute, se pare că totul a fost doar o altă minciună, în condiţiile în care angajaţii din domeniul IT s-au trezit cu salariile diminuate chiar şi cu 7%. Încep să cred că, în fiecare zi, Liviu Dragnea are un singur gând: cum să distrugă definitiv mediul privat. Bătaia de joc la adresa sectorului IT şi formularul 600 se înscriu în această logică, susţine Mara Mareş. 

Deputatul PNL a solicitat  ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, să vină cu o soluţie rapidă pentru această problemă şi a solicitat noului guvern să vină în sprijinul angajaţilor IT în această săptămână.

“Industria IT se află printre puţinele domenii care funcţionau cum trebuie în România. Iar  Tineretul Naţional Liberal a avertizat despre diminuarea veniturilor din IT încă de la începutul ţopăielii fiscale. Dar iată că astăzi constatăm că mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat a reprezentat, în fapt, o metodă indirectă de taxare a angajaţilor din sectorul IT.  Se pare că obiectivul PSD este acela de a distruge, sistematic, orice îndrăzneşte să facă performanţă în această ţară. Adevărul este că majoritatea celor care lucrează în această zonă sunt tineri independenţi, pe picioarele lor, greu de manipulat şi nu reprezintă absolut niciun interes pentru PSD. Aştept de la ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, să vină cu o soluţie urgentă pentru această problemă, nu doar cu declaraţii publice şi solicit guvernului Dăncilă să îşi îndeplinească promisiunea în această săptămână. Altfel, dacă tot au apărut informaţii publice legate de faptul că deja se pregăteşte o remaniere guvernamentală, solicit premierului Viorica Dăncilă să ia în calcul schimbarea lui Eugen Teodorovici de la Finanţe. Este clar că nu poate gestiona acest domeniu dacă nu rezolvă urgent situaţia angajaţilor din domeniul IT, respectiv problema generată de Formularul 600 pentru care înţeleg că vom avea o nouă ordonanţă de urgenţă”, arată liderul TNL. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite