Majoritatea PSD-ALDE începe să scârţâie. Cum a ajuns Dragnea la mâna minorităţilor

Majoritatea PSD-ALDE începe să scârţâie. Cum a ajuns
Dragnea la mâna minorităţilor

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea. FOTO Mediafax

Voturile date pe proiectul de lege privind statutul magistraţilor şi pe iniţiativa de schimbare a Legii de modificare a ANI a arătat că majoritatea PSD-ALDE a devenit foarte fragilă, cele două partide ajungând la mâna UDMR şi a Grupului minorităţilor, adică grupurile care au înclinat balanţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Coaliţia PSD-ALDE nu mai are forţa pe care o arăta în urmă cu un an. Iar acest lucru s-a văzut clar la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor unde social-democraţii şi colegii lor din ALDE au încercat să strângă cât mai mult rândurile pentru a reuşi să treacă prima iniţiativă din pachetul de legi pe Justiţie, dar şi „Legea Iordache“, adică iniţiativa prin care mai mulţi parlamentari scapă de decizia definitivă privind incompatibilitatea lor.

Explicăm. În mod normal, PSD şi ALDE au 167 de deputaţi, adică cu doi mai mulţi faţă de numărul necesar pentru a avea majoritatea la Camera Deputaţilor. Însă de cele mai multe ori o parte dintre aceştia lipsesc. Iar acest lucru s-a văzut luni. PSD şi ALDE au reuşit să strângă luni d-abia 157 de persoane din proprii oameni pentru un vot, şi 154 pentru altul. Voturile necesare pentru a trece cele două proiecte de lege au fost furnizate de UDMR şi câţiva aleşi din Grupul minorităţilor.

La votul pe Legea privind statutul magistraţilor au fost înregistrate 179 de voturi „pentru“. Cele 17 voturi ale UDMR, patru de la minorităţi (unde trei deputaţi votează constant alături de PSD, aceştia fiind Daniel Vasile, Miron Ignat şi Ibram Iusein) şi unul venit de la un deputat neafiliat, au fost decisive pentru adoptarea proiectului.

Emoţii pentru „Legea Iordache“

Pe de altă parte, situaţia a fost pe muchie de cuţit la „Legea Iordache“. Aceasta a trecut de Camera Deputaţilor cu 167 de voturi „pentru“. PSD şi ALDE au avut împreună doar 152 de voturi. Completarea a venit de la UDMR, care a dat opt voturi „pentru“, şase de la minorităţi şi un vot a fost cel al lui Remus Borza, deputat neafiliat (fost ALDE).

De altfel, la sesiunea de vot au fost prezenţi până şi premierul Mihai Tudose, dar şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ultimul fiind de multe ori absent de la şedinţele din plen. Nu în ultimul rând, pentru a asigura un număr cât mai mare de aleşi, PSD nici nu a trimis vreun deputat la Forumul Transatlantic al NATO, desfăşurat la Washington în aceste zile şi unde a mers, până la urmă, doar un reprezentant al PNL, Pavel Popescu. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările