Majoritatea parlamentară, arma disidenţilor din PSD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se părea că s-au liniştit apele în PSD după puciul eşuat din ultimul CEx. Doar 10 disidenţi şi-au menţinut opţiunea, personalităţi de vârf din conducerea partidului. După eşecul lamentabil al referendumului, lupta se reaprinde. Cum majoritatea în CEx îi este, încă, favorabilă lui Dragnea, lupta se mută în parlament, în asigurarea majorităţii parlamentare.

Adrian Ţuţuianu a lansat dezbaterea pe această temă

„50 de parlamentari PSD au semnat scrisoarea anti-Dragnea, toţi de la organizaţii PSD extrem de puternice, iar numărul acestora continuă să crească.“

Ţuţuianu a mai avertizat că, dacă Liviu Dragnea nu pleacă de la şefia partidului, e posibil ca unii dintre aceşti parlamentari să plece din PSD, urmând că partidul să piardă majoritatea în Parlament şi, prin urmare, guvernarea.

„Dacă pleacă 10 inşi de la Camera Deputaţilor, da, Camera Deputaţilor s-a închis. Dar, atenţie, Camera Deputaţilor e cameră decizională în majoritatea legislaţiei. Doar pe administraţie, politică externă şi învăţământ şi apărare, Senatul e camera decizională. Deci, practic, blocăm tot dacă lucrurile nu se schimbă“, a conchis Adrian Ţuţuianu.

Răzvan Rotaru (deputat de Botoşani) lămureşte ce s-ar întâmpla în cazul excluderii lui Ţuţuianu din partid.

Eu sper că actuala conducere şi viitorul CEx nu vor propune o excludere a liderului PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, în urma înregistrărilor audio care au apărut în presă. Aşa ceva nu ar fi deloc normal. Să nu uităm că Ţuţuianu este vicepreşedinte al PSD şi unul dintre oamenii de bază ai partidului.“

„Actuala conducere a PSD trebuie să ţină cont de faptul că liderul de la Dâmboviţa se bazează pe mulţi parlamentari, are o serie de aliaţi puternici şi nu cred că este în interesul cuiva ca actualele nemulţumiri să degenereze. Nimeni n-ar avea de câştigat din aşa ceva. Menţinerea majorităţii este o miză esenţială pentru PSD.“

Miza este păstrarea guvernării, simultan cu plecarea liderilor Dragnea şi Dăncilă

Acesta este obiectivul disidenţilor. Mai ales că se apropie şi depunerea unei moţiuni de cenzură din partea opoziţiei şi există negocieri intense între liderii opoziţiei şi parlamentarii disidenţi. Problema este ca trecerea unei moţiuni de cenzură ar însemna scoaterea coaliţiei PSD-ALDE de la guvernare, cu rezultate incerte la nominalizarea viitorului premier de către preşedintele Iohannis. Mii de psd-isti de frunte si-ar pierde sinecurile grase si accesul la fondurile bugetare. Aşa că, cel mai probabil, nu moţiunea de cenzură va pune capăt actualului tandem Dragnea-Dăncilă, ci blocarea legilor importante în parlament.

Am văzut că legea offshore a fost amânată de la vot, şi alte iniţiative legislative bat pasul pe loc. Presiunea din partea UE este formidabilă, ilustrată de ieşirea furibundă a comisarului Corina Creţu, de ultimatumul dat de Frans Timmermans premierului Dăncilă, să rezolve problemele cu legislaţia anticorupţie până la 1 noiembrie. Toate sursele spun că România nu va primi presedintia UE, dacă nu rezolvă problema legislaţiei pe justiţie. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, se întâlneşte în mod repetat cu Comisia de la Ventia, pe acelaşi obiectiv. La mijlocul lui octombrie ar trebui să apară raportul final al Comisiei de la Veneţia, după ce în vară a fost publicat un raport preliminar, cu critici aspre asupra politicilor pe justiţie promovate de autorităţile române.

După rezultatul de la referendum, care poate fi interpretat şi ca o opţiune fermă pro UE a românilor, Dragnea nu-şi va permite luxul să „dea cu flit“ Comisiei Europene. Ar fi o curată sinucidere politică, în perspectiva anului electoral 2019.

Şi colaborarea PSD cu ALDE scârţâie din mai toate încheieturile. Cei doi lideri, Dragnea şi Tăriceanu, nu se înţeleg pe legea offshore, pe OUG-urile privind amnistia şi graţierea şi pe cele privind schimbări în legislaţia pe justiţie.

Concluzii

Tăcerea dnei Firea şi a celorlalţi disidenţi nu înseamnă că ei stau cu mâinile în sân. Lucrează din interior, iar rezultatul de la referendum le-a venit mănuşă în acţiunea de demolare a lui Dragnea. În momentul în care se vor găsi soluţii ca actuala coaliţie să nu piardă guvernarea, chiar după înlăturarea cuplului Dragnea-Dăncilă, atunci lucrurile se vor clarifica. Rămâne ca preşedintele Iohannis şi liderii opoziţiei să înţeleagă aceste lucruri şi să găsească soluţiile potrivite în negocierile cu disidenţii din PSD.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite