Mâine vor începe negocierile pentru schimbarea legii electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul deputaților PSD, Mircea Dușa, a anunțat, luni, că a propus în Biroul Permanent al Camerei Deputaților începerea negocierilor între liderii de grup pentru constituirea unei comisii de modificare a legii electorale, iar propunerea a fost acceptată.

„Astăzi (luni - n.r) am propus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor să începem negocierile de mâine (marţi - n.r.) pentru realizarea unei astfel de comisii. Propunerea a fost preluată şi de cei de la PDL şi agreată în general, şi de mâine ne vom întâlni pentru a discuta această propunere", a precizat Mircea Duşa.

La rândul său, liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, a declarat că Uniunea este de acord cu propunerea PSD pentru constituirea unei comisii de modificare a legii electorale, arătând că în coaliţie s-a discutat că ar fi bine să existe această comisie.

„În Uniune am discutat că ar fi bine să avem această comisie", a spus Mate Andras Levente.

Uniunea Social Liberală solicită puterii formarea unui grup de lucru Putere-Opoziţie pentru elaborarea cât mai rapid a unei noi legi electorale prin care să se evite ca în Parlament să mai existe "alţi Boldea". Anunţul a fost făcut, luni, după şedinţa conducerii USL, de către copreşedintele Uniunii, Victor Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite