Maimuţa şi cubul Rubik

Nu ştiu dacă aţi remarcat reacţiile psd-iştilor şi susţinătorilor la adresa celor din USR, iniţiativei lui Cioloş, România 100, sau celor adunaţi sub simbolul #rezist. Te şochează nu doar prin grobianismul lor, e ceva obişnuit la adepţii PSD, ci prin vehemenţa extremă.

Există două moduri de a înjura pe cineva: modul impersonal, benign, tip imprecaţie folosit când un şofer îţi taie calea sau vecinul dă muzica prea tare, respectiv cel pătimaş, distructiv, malign, în care simţi că emitentul, dacă ar avea posibilitatea, şi-ar extermina destinatarul înjurăturii. Acest ultim mod e folosit cu precădere de tabăra PSD-ALDE, dar şi de “ideologii” lor din media. E un mod special, pe care nu o să-l descoperi niciodată folosit la adresa PNL sau UDMR, formaţiuni faţă de care s-au aflat sau se află vremelnic în opoziţie. Faţă de toţi aceştia se practică înjurătura tandră, parcă adresată fiului rătăcitor pe care îl aştepţi, după ce va bate câmpii, să revină acasă. Nici măcar în reacţiile avute faţă de fostul PDL, adversarul tradiţional, unde mai degrabă era vizibilă frustrarea tip “ridică-te tu, să mă aşez eu”.

M-am întrebat, atunci de unde atâta cantitate de ură? Disproporţionat de mare faţă de o formaţiune sau grupare care cantitativ sunt nu doar minoritare, dar nu ar trebui să reprezinte o ameninţare când la scara Parlamentului este inofensivă operaţional, iar in stradă mobilizează doar câteva mii. Sau într-o unitate de măsură dragă PSD, doar câteva autobuze.

Este oare complexul Irod? Adică pentru că a simţit de unde o să i se tragă, a luat o măsură disproporţionat de exagerată în a omorî toţi pruncii din Betleem?

Eu cred că este mai mult decât atât. Este disperarea dinozaurilor la apariţia noilor specii adaptate mult mai bine mediului. Resursele de hrană se diminuau drastic, iar specii noi, mai mici şi mai agile, dotate cu inteligenţă, aparent inofensive, se dovedeau capabile să reziste condiţiilor de după impact.

Da, există o evoluţie a speciilor nu doar în regnul animal, ci şi în cel social. Specia care încă la noi este minoritară, cunoaşte o dezvoltare fulminantă în ţările civilizate, de lungă tradiţie democratică. Îi întâlneşti în special în ţările nordice. Din specie fac parte acei politicieni pe care îi vezi călătorind la parlament cu bicicleta sau miniştri care vin la guvern cu metroul.

Sunt persoane cărora cartea nu le-a fost untură de peşte, cu studii solide şi cv-uri gemând de nume de instituţii sau universităţi de prestigiu internaţional, nu de doctorate cumpărate ca suvenir la diverse tarabe universitare. Evident însă că această specie mai evoluată are şi ea lipsurile ei. Un exemplar pus în faţa unui băiat cu şcola vieţii şi diplomă la Spiru, va părea mult mai neajutorat, iar luat la trântă se va trezi culcat la pământ. E la fel cum “tocilarul” e subiect de bullying pentru “repetentul” clasei, care eventual îi fură şi pacheţelul de mâncare în râsetele aprobatoare ale colegilor.

În condiţiile în care combustibilul care îi mână pe psd-işti este cel al satisfacerii nevoilor primare, umplerea burţii şi puterea de dominare, în faţa noii specii li se suie sângele la cap pt. că nu şi-o pot explica. Cum să ţi se opună cineva pentru principii? Principiile nu sunt nici comestibile şi nu ţin loc de secretară şi maşină la scară. Când nu înţelegi un mecanism, prima reacţie este de enervare. Apoi dai cu piciorul şi încerci să destructurezi un mecanism care funcţionează pe reguli care îţi depăşesc puterea de înţelegere. Pune-i maimuţei un cub Rubik în mână şi în câteva secunde îl va distruge cu furie. Nu îi înţelege rostul şi nici logica.

Evoluţia speciilor va conduce uşor, uşor, la dispariţia speciei dotate cu muşchi şi supradimensionată. Îmi place concluzia lui Darwin cum că specia care va rezista va fi nu cea mai puternică, nici cea mai inteligentă, ci aceea care se va adapta mai bine noilor condiţii. Ori eu nu văd un psd-ist mergând pe bicicletă sau să i se îndemâne cu internetul. Aşa că viitorul nu le aparţine. Important este să mai fiu şi eu pe aici!