Maidanezi + indolenţă politică şi civică = moarte!

Ionuţ a trăit 4 anişori numai ca să moară ucis de o bestie pe un teren viran din mijlocul Bucureştiului. Aceasta este cruda realitate oricât de mult sau de puţin simpatizăm câinii vagabonzi.

A trebuit, din păcate, să fim martorii unei tragedii (deloc singulară), pentru ca Parlamentul să pună pe agenda de priorităţi legislative un act care să permită eutanasierea maidanezilor. Şi ne bucurăm, post factum, ca întotdeauna, că presiunea mediatică şi scandalul politic generate de această problemă trenată ani de-a rândul de administraţiile locale şi ong-urile de profil şi-au spus cuvântul. Cu toate acestea, nicio viaţă nu se mai poate întoarce.

Cine-i de vină? Un demers de identificare a responsabililor ar fi oarecum tardiv, dar nu de prisos. Tragedia pare a fi urmarea unui cumul de factori care au perpetuat în linişte şi complicitate acest fenomen într-o capitală plină de pretenţii. Interesele mici şi meschine în a sifona banii publici, laşitatea politicienilor care s-au perindat de-a lungul timpului pe la conducerea primăriilor, ignoranţa civică şi lipsa unei mobilizări exemplare a cetăţenilor pentru a pune presiune pe autorităţi în lipsa unei decizii ferme a acesteia, neputinţa zgomotoaselor ONG-uri care au păpat o groază de bani doar pentru a demonstra cu acte în regulă că sunt neputincioase în a diminua/combate un fenomen scăpat de sub control, toţi aceşti factori (şi poate mai sunt şi alţii) au concurat la tragica poveste a băieţelului, Ionuţ.

În toţi aceşti ani, de când în afară de vorbe goale şi promisiuni nu s-a putut proba nimic mai mult, fenomenul a luat amploare transformându-se într-o problemă de siguranţă a cetăţeanului. Au fost muşcaţi oameni, iar frica de aceste animale slobode pe străzile capitalei s-a perpetuat. Nimic mai anormal. Dacă am fi trăit în pădure şi s-ar fi aplicat o lege a supravieţuirii celui mai puternic ar fi fost altceva. Însă, din fericire suntem organizaţi şi contribuim prin taxe şi impozite tocmai ca statul/administraţia să ne asigure siguranţă.

Această chestiune a tolerării maidanezilor miroase extrem de tare a indolenţă politică, administrativă şi civică. Pe modelul,  ai vrea, dar nu ai cu ce. Administraţia şi politicul s-au disculpat cam aşa: am vrea să scăpăm de maidanezi, dar nu avem resurse; am vrea să-i eutanasiem, dar nu avem lege; am vrea să-i putem steriliza, dar nu avem bani; am vrea să îi adunăm pe toţi de pe stradă, da nu avem hingheri. ONG-urile au completat: am vrea să-i sterilizăm pe toţi, da nu avem bani; am vrea ca ei să trăiască bine, dar nu suntem în stare să le asigurăm condiţii ; am vrea să nu muşte oamenii pe stradă, dar nu putem garanta; am vrea să dispară fenomenul, dar nu chiar de tot.

Ţinând cont de lucrurile de mai sus, o întrebare de bun simţ apare: administraţia locală, primarul, funcţionarii statului se află sau nu se află în slujba cetăţenilor? Dacă răspunsul corect este cel afirmativ, atunci  de aici derivă o datorie a acestora de a nu ne da la animale, fie ele şi câini dacă aceştia constituie un potenţial pericol.

Unii politicieni, deşi sunt vechi în meserie, încă nu au înţeles că nu întotdeauna există şi un calcul de oportunitate politică. În astfel de situaţii, când vine vorba de interesul public, de binele şi sănătatea comunităţii, nu mai trebuie să pui în balanţă eutanasierea câinilor vagabonzi cu posibilitatea de a fi mâncat de viu pe la nu stiu ce colţ de bloc sau pe un teren viran din  mijlocul Bucureştiului. Nu stai pe gânduri, nu încerci să ghiceşti în stele, nu te uiţi la puşculiţă, nu pierzi vremea. Pur şi simplu acţionezi pentru a proteja viaţa omului.

P.S. Am simţit nevoia să scriu şi eu câteva rânduri, tocmai pentru că îmi cresc propria odraslă cu toată dragoastea şi dedicaţia unui părinte. Îmi doresc ca această temă să dispară din spaţiul public. Adică, îmi doresc să se creeze atâta presiune cât va fi nevoie pentru ca decidenţii politici să ia decizii, indiferent e natura lor pentru ca fenomenul maidanezilor să fie eradicat complet. Imi doresc ca ei să pună mai press de costurile electorale şi politice viaţa omului. Câinii au dreptul la viaţă, dar nu au dreptul să ne omoare.