stă dovadă istoria uninominalului care a consumat atâtea energii fără să rezolve nimic, ba dimpotrivă, şi gafa din primăvară de a îndemna lumea să nu meargă la vot al unuia din multele grupuleţe de la Uniţi Salvăm. 

De fapt a fost bine să meargă să meargă lumea la vot că aşa s-a construit participarea pentru toamnă; a fost rău să se spună că toţi candidaţii sunt la fel, că e la fel de rău Klaus cu Ponta şi aşa mai departe şi alte lucruri care ne-ar fi putut scufunda în turul doi dacă nu făcea Dragnea mizeriile care au revoltat lumea. Mi-aş dori ca autorii acestor îndemnuri foarte vocale, şi completate cu scuze nu tocmai inteligente (merită ca să vedem câţi suntem, etc) să intre în pauză de reflecţie măcar o vreme şi să ne lase în pace să construim un proces de consultare profesional, intern şi extern, în care să discutăm opţiunile începând de la probleme şi nu invers. Iarăşi fetişizăm votul prin corespondenţă (care nu e sigur în formula actuală) sau liberalizarea accesului (iarăşi sunt de vină, i-am dat drumul într-un raport Freedom House de acum zece ani, despre cartelarea sistemului de partide, dar mă bazez şi eu că citesc oameni inteligenţi care după aceea nu îşi pierd capacitatea de a vedea policolor şi se poartă ca taurii). De asta, fac acum o recapitulare a problemelor si enunţ câteva opţiuni care circulă. Ce trebuie să urmeze e un proces sistematic de evaluare a lor în care să implicăm societatea civilă şi partidele: România curată o să se implice în consultarea asta şi online şi fizic, construind o coaliţie cât mai largă ca soluţiile selectate să aibă şi şanse. Suntem obligaţi de jumătatea de milion de oameni care ni s-au alăturat de alegerile astea, şi care sunt pe bună dreptate foarte preocupaţi de aceste chestiuni.

Problema numărul unu am enunţat-o după primul tur. Trebuie să înregistrăm votanţii din România şi din străinătate, etapă preliminară pentru orice formă de vot corect, ca să nu mai avem morţi, CNPuri false, un total al votanţilor aiuristic şi să deschidem posibilitatea votului electronic. Obstacolul nu e numai că evidenţa populaţiei tot întârzie electronizarea, ci şi că fundamentaliştii de la drepturile omului şi cretinii cu 666 şi-au dat mâna ca şi pe legea nouă să existe excepţii, cu alte cuvinte, oameni neînregistraţi. Asta e o greşeală, şi se poate îndrepta fie schimbând din nou legea (opţiunea 1) fie concepând un sistem mai primitiv şi fizic de preînregistrare. Cine are sugestii pe zona asta să trimită, dar nu mai putem continua fără această triere şi am văzut că oamenii sunt destul de responsabili şi vor găsi timp odată la patru ani să investească în dreptul lor la vot, acuma că au început să ţina la el. Sigur că manual se putea face şi la alegerile astea, dacă nu erau rău intenţionaţi cei care au organizat alegerile: noi am pus mii de oameni să scrie la ambasade să anunţe că vin la vot, la fel şi mai din vreme putea face MAE şi să organizeze câte secţii era nevoie. Personal, aş prefera să nu găsim altă soluţie pentru diaspora decât pentru ţară- oricine trebuie să poată vota oriunde dacă e preînregistrat şi să nu poate vota nicăieri dacă nu e- asta ne mai linişteşte cu frauda, că după turul întâi se corelau cei pe liste suplimentare cu votul Ponta. După al doilea, nu, dar asta nu mai înseamnă decât că scandalul din turul unu a descurajat practica asta în turul doi.

Problema numărul doi (toate sunt legate, ordinea nu e a importanţei) devine mai simplă dacă o rezolvăm pe prima. Avem votanţi prea mulţi în străinătate faţă de câte secţii fizice avem. Putem fie închiria din vreme mai multe (opţiunea 1) sau putem elimina votul fizic (corespondenţă sau electronic) sau să nu voteze toţi în acelaţi timp (votul anticipat, opţiunea 3).

Problema numărul trei sînt condiţiile restrictive la înscrierea partidelor politice noi şi la candidaturile independente. Liberalizarea accesului în politică este justificată prin simpla comparaţie cu legislaţia altor ţări: suntem la nivel de Asia centrală, şi asta e suficient ca să coborâm numărul de persoane necesare să înscrii un partid la o sută, cum mi-a promis dl. Ponta fără să se ţină de cuvânt acum doi ani, sau la trei, cât a pus Monica Macovei într-un proiect de lege recent. Dar nu pentru că nu am face faţă pe legislaţia actuală: nu văd ce problemă ar avea MM să strângă 25 000 de semnături pentru un partid după ce a avut 200 000 pentru prezidenţiale (şi la fel alţi unsprezece candidaţi, nimeni nu a avut probleme) şi nici noi, România Curată şi Uniţi Salvăm, să strângem pentru Nicuşor Dan şi alţi oameni din zona asta care au anunţat că vor participa în alegerile locale, hai că în două luni o facem. Dar agitaţia cu liberalizarea nu se justifică ca panaceu, e absurd să creadă cineva că ne lipsesc partidele noi şi asta era marea problemă . PAC, PAR, UFD, ApR, Noua Republică şi Forţa Civică au propus, în decursul anilor, alternative la partidele principale care fie s-au întors la trunchiurile de bază, fie au dispărut. PPDD s-a umflat ca buretele şi după aceea s-a dezumflat.

Mă tem că valul de entuziasm privitor la crearea de noi partide începe să piardă din vedere problema esenţială: slaba calitate a partidelor actuale, şi morală şi de competenţă, mai ales la nivel national, că primarii mi se pare că se mai descurcă (bun, unii sunt în faliment, etc). E la modă populismul radical, ideea că toate partidele care există deja sunt pline de oportunişti şi corupţi şi trebuie făcut unul nou care va fi altfel, pentru că ar exista o rezervă mare de oameni care abia aşteaptă să facă un partid care nu sunt nici oportunişti, nici corupţi. Am auzit asta pe rând la PAC, la UFD, la ApR, la PPDD şi aşa mai departe în ultimii douăzeci de ani: experienţa arată că atunci când se încropeşte o formaţiune politică nouă exact categoriile astea se ridică la vârf şi se stabilizează, în vreme de celelalte se pierd treptat. Mobilizarea electorală de scurtă durată şi viaţa pe termen lung a unui partid presupun calităţi diferite: şi ideologia lui, toţi sunt corupţi şi numai noi oneşti, nu rezistă la proba timpului şi mai ales la proba numărului- prea puţini sunt oneşti pe organizarea actuală a societăţii. Pentru succesul electoral e nevoie de o ideologie reală. Cu nişte grupuri de oameni care văd în politică o cale de a-şi realiza nişte interese. Restul, stăm în societatea civilă şi controlăm partidele, şi uite că facem progrese. Mai nou, există formule, ca în Franţa, ca societatea civilă să poate susţine liste de candidaţi independenţi (asociaţii de independenţi) în alegerile locale şi regionale. 

Ar fi o soluţie mult mai raţională pentru oraşe corupte să creezi local ceva decât să faci un partid national ca să rezolvi problema Bucureştiului sau a Constanţei. Şi aici sunt necesare modificări legale, dar hai să vorbim despre astea- e mult mai sustenabil să facem asta decât n partide naţionale pe care să ne chinuim să le unim după aceea. Politica este despre agregarea unor interese sau viziuni ale unor grupuri: cu cât mai extinsă agregarea, cu atât mai reprezentativă formaţiunea rezultată. Acele interese sau acele viziuni preexistă asocierii politice şi ar trebui să le putem identifica ca să se pună problema unei mari asocieri de succes. Partidul Facebook care se defineşte doar prin faptul că o mulţime de oameni sunt pe Facebook este un nonsens, cum ar fi şi partidul Dacia Logan sau salteaua Dormeo. O asociere politică nu se defineşte prin mijloacele ei de comunicare sau vreo posesie comună.

Problema de bază a politicii în ţări subdezvoltate ca a noastră e alta însă. Cu excepţia plecării din ţară nu există alternative mai bună pentru căpătuială decât politica.

Citiţi continuarea pe romaniacurata.ro

Text semnat de Alina Mungiu-Pippidi