Era în 1997, iarna. În prim plan îi vedem pe Adrian Năstase - elegant, Miron Mitrea - cu un palton cam proletar şi Dan Ioan Popescu - cu haină de piele ca ilegaliştii de pe timpuri. De peste umărul lui Mitrea se iţeşte capul bonom, cu pălărie şi ochelari, al lui Ion Iliescu. Iar în spatele său, cu pardesiu alb şi cu barbă, îl vedem pe Gabriel Bivolaru. În jurul acestora, o cohortă de PDSR-işti, veniţi cu toţii să protesteze la Parchetul General faţă de îndrăzneala procurorilor de a-l ancheta pe Gabriel Bivolaru, deputat PDSR. Bivolaru a primit cinci ani cu executare.



Dar ce avem noi aici? Iaca încă o fotografie, tot de iarnă. E din 31 ianuarie 2011. Pe treptele PSD Argeş stau aşezaţi, ca la corul Madrigal, o cohortă de PSD-işti. Desluşim şi câteva chipuri familiare: Victor Ponta, Adrian Năstase, Marian Vanghelie (care vorbeşte la microfon), Viorel Hrebenciuc, Titus Corlăţean, Adrian Severin, Victor Socaciu, Robert Negoiţă. Toţi protestează faţă de îndrăzneala procurorilor DNA de a-l ancheta pe Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Nicolescu a primit, prin sentinţă nedefinitivă, trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. Hotărât lucru, oamenii ăştia nu au fler.

 În ultima fotografie, cea din 2011, Ion Iliescu nu apare. Iar acum vine şi spune că PSD nu trebuie să-i apere pe baroni. Să se fi înţelepţit într-atât patriarhul partidului, să fi regăsit el, la bătrâneţe, virtuţile statului de drept? Sau acum o spune doar pentru că şi-o permite, pentru că el personal nu mai are nevoie de baroni şi de sprijinul lor? Înclin spre a doua variantă, deşi accept că aş putea şi greşi.

Însă indiferent de motivaţie, o întrebare se ridică: îşi poate permite Victor Ponta să fie la fel de senin ca Ion Iliescu şi să spună că PSD nu trebuie să-i apere pe baroni? Evident că nu-şi poate permite şi iată de ce.

Într-o lună şi jumătate vin alegerile europarlamentare, unde participarea benevolă la vot a fost, este şi va fi mai mult decât anemică - un 25 la sută ar fi o estimare chiar optimistă. În aceste condiţii, crucială rămâne mobilizarea activiştilor locali ai partidelor, astfel încât fiecare dintre acestea să-şi atragă o pondere cât mai mare din numărul celor care vin la vot. Gradul de mobilizare la vot va dicta apoi fundamental modul de reconfigurare a scenei politice – şi asta pentru absolut toate partidele, căci politicile de alianţe şi negocierile pentru abordarea alegerilor prezidenţiale sunt determinate de rezultatul de la europarlamentare.  Iar în materie de mobilizare, baronii PSD sunt încă o forţă pe care nu o poţi neglija, necum ofensa.

Pe de altă parte, statutul de premier al lui Victor Ponta nu-i mai permite să comită gesturi spectaculoase de frondă împotriva Justiţiei, ca în 1997 sau 2011, când partidul său se afla în Opoziţie. Apartenenţa ţării la Uniunea Europeană, dar şi tâmpeniile mai recente (tentativa de puci şi marţea neagră), care trebuie făcute uitate, îl obligă pe Victor Ponta la o chinuitoare echilibristică între imaginea externă pe care şi-o doreşte şi interesele sale politice pe termen scurt. Aşa că nu-i mai rămâne decât să slobozească televizat mieroase declaraţii în favoarea baronilor care inhalează în aceste zile aerul trist al celulelor.

Dar îl cred baronii pe Ponta când le ia apărarea? Cel mai probabil, nu – şi el simte asta. Şi atunci a recurs la gestul oarecum riscant de a scrie faimosul mesaj pe Facebook, în care pretinsa retragere din viaţa politică a fost doar cârligul de PR. Adevăratul mesaj a fost promisiunea unui viitor luminos după ce vor câştiga bătălii vijelioase şi alegerile din noiembrie. Cu alte cuvinte, Ponta le-a pus baronilor morcovul în faţă, în speranţa că aceştia vor trage pentru el până atunci. Cum ar veni, ca la măgari.