MAE salută decizia Consiliului Federal de a acorda libera circulaţie în Elveţia a cetăţenilor români

MAE salută decizia Consiliului Federal de a acorda libera circulaţie în Elveţia a cetăţenilor români

FOTO IPN

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută decizia Consiliului Federal de a acorda libera circulaţie în Elveţia a cetăţenilor români, începând din 1 iunie. Astfel, pentru a putea rămâne în Confederaţia Elveţiană, cetăţenii români vor trebui să găsească un loc de muncă sau să aibă suficiente mijloace de trai dacă sunt inactivi pe piaţa muncii, precizează MAE.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Ministerul Afacerilor Externe salută decizia de astăzi, 15 mai 2019, a Consiliului Federal al Confederaţiei Elveţiene, care acordă libera circulaţie în Elveţia cetăţenilor români  începând cu data de 1 iunie 2019. Executivul de la Berna a aprobat modificarea Ordonanţei privind libera circulaţie a persoanelor, precizând că la data de 31 mai 2019 încetează aplicarea clauzei de salvgardare care limita libera circulaţie pentru cetăţenii români şi bulgari", arată MAE, într-un comunicat de presă transmis miercuri seară.
 
Conform sursei citate, decizia respectă prevederile Acordului privind libera circulaţie a persoanelor încheiat între Elveţia şi UE şi asigură cetăţenilor din România şi Bulgaria libertate deplină de circulaţie în Elveţia, în aceleaşi condiţii ca ale cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene.
 
Astfel, pentru a putea rămâne în Confederaţie, cetăţenii români vor trebui să găsească un loc de muncă sau să aibă suficiente mijloace de trai dacă sunt inactivi pe piaţa muncii, precizează MAE.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: