Mădălin Voicu: Legea antifumat ar trebui regândită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Mădălin Voicu nu este de acord cu forma legii care interzice fumatul în spaţiile publice, arătând că fumătorilor trebuie să li se pună dispoziţie spaţii pentru fumat. Legea antifumat ar fi trebuit să fie votată, astazi, în Camera Deputaţilor, dar a fost scoasă de pe ordinea de zi.

„Asta nu e lege, după părerea mea, sau forma în care a fost ea prezentată. Nu numai că a fost amânată, dar sper să existe oameni care să gândească lucrurile într-un echilibru care să ne dea dreptul şi nouă, celor care fumăm, să avem un loc în care să putem avea această pretenţie de a fi lăsaţi să rămânem fumători. De acord că ţigara este o chestiune toxică şi care într-adevăr dăunează sănătăţii, dar fiecare îşi asumă într-o formă de libertinism pe care cred eu că democraţia o prevede, să avem sau nu în conştientul sau conştiinţa noastră dreptul de a face acest exerciţiu“, a spus Mădălin Voicu, potrivit Agerpress.

Deputatul PSD mai arată că fumătorii sunt discriminaţi prin această lege. „În condiţiile în care eu ca fumător constat că există rigori de-astea discriminatorii sau absurde ar trebui să ne gândim dacă într-adevăr ne preocupă ceea ce înseamnă toxicul în care trăim, să nu mai circule nicio maşină pe combustibil lichid sau solid, să nu mai existe fabrici, să nu mai existe nimic care poluează atmosfera“, a afirmat deputatul social-democrat.

Propunerea legislativă care interzice fumatul în spaţiile publice nu a mai fost inclusă pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a plenului Camerei Deputaţilor. „Nu ne-a spus nimeni nimic, nici parlamentarii nu ştiau că astăzi nu se va discuta legea“, a spus unul dintre reprezentanţi ONG-uri anti-fumat care au venit la Parlament pentru a lua parte la dezbatere, potrivit Mediafax.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun interzice complet fumatul în spaţiul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, precum şi în unităţile sanitare de stat şi private.

Proiectul de lege a primit, în luna martie, susţinerea a 86 de senatori, fiind înregistrate doar 8 abţineri şi 30 de voturi împotrivă, în ciuda discuţiilor aprinse pe care iniţiativa legislativă le-a generat.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite