Macovei: Am votat împotriva candidaturii lui Trăşculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Macovei
Monica Macovei

Şefa Comisiei de Etică din cadrul ARD, Monica Macovei, susţine într-o postare pe Facebook că ea a votat împotriva candidaturii lui Alin Trăşculescu, deputatul PDL care a fost prins în flagrant luând mită, însă "Comisia a decis altfel prin vot majoritar".

"În urma întrebărilor venite de la jurnaliști, le răspund că eu am votat împotriva candidaturii dlui Alin Trășculescu, dar Comisia de Etică a decis altfel prin vot majoritar. Reamintesc că eu nu am avut drept de veto. În aceste condiții, răspunderea pentru votul dat în Comisie este individuală, a fiecărui membru în parte", a scris duminică Monica Macovei pe pagina sa de Facebook.

Deputatul PDL Alin Trăşculescu este cercetat pentru trafic de influență, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la infracțiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, potrivit DNA.

Udrea a fost prima care s-a lepădat de colegul de partid

Procurorii DNA au remis un comunicat din care reiese că numele Elenei Udrea apare în dosarul mitei. Fostul ministru al Turismului neagă însă orice implicare a sa în acest dosar şi a precizat că Trăşculescu se folosea de numele ei pentru a obţine foloase personale.

"Este regretabil că se întâmplă asemenea lucruri, însă mereu au fost şi vor fi persoane care folosesc numele unor instituţii sau chiar ale unor miniştri pentru a obţine foloase personale", a declarat Udrea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite