Macovei: Poate Ponta şi ceilalţi s-au autodenunţat fiindcă au contribuit la fraudarea scrutinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Macovei face ordine şi în Uniunea Europeană
Monica Macovei face ordine şi în Uniunea Europeană

USL a sfidat de două ori justiţia într-o singură zi prin autodenunţul la DNA a premierului Victor Ponta şi a membrilor BPN ai PSD, dar şi prin refuzul solicitării procurorilor de începere a urmăririi penale în cazul a doi deputaţi, Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely, consideră europarlamentarul PDL Monica Macovei.

"Au intervenit astfel în mod brutal în justiţie, stabilind ca oamenii politici sunt deasupra celorlalţi şi nu răspund pentru faptele lor. Procurorii şi judecătorii nu pot continua cele două dosare, pentru că nu vrea USL", notează Macovei pe blogul personal referindu-se la decizia Camerei Deputaţilor de a respinge solicitările de începere a urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre.

Pe de altă parte, o altă sfidare a justiţiei, în opinia Monicăi Macovei, este "autodenunţul" la DNA a premierului Victor Ponta şi a conducerii PSD, realizat în solidaritate cu Liviu Dragnea, care a fost făcut "sub pretextul fals că ar fi îndemnat oamenii să meargă la vot".

Macovei reiterează că oamenii nu sunt cercetaţi fiindcă au fost la vot sau pentru că au îndemnat cetăţenii să meargă la vot, iar "Ponta şi conducerea PSD ştiu foarte bine asta, doar că mint pentru că le este frică de adevăr: procurorii cercetează fraudarea alegerilor şi atât".

"Cine ştie? Poate Ponta şi ceilalţi ştiu de ce s-au autodenunţat. Poate că au contribuit la fraudarea scrutinului. Dacă eşti sincer de la bun început, pedepsele pot fi mai mici", mai notează europarlamentarul pe blogul personal.

"Între timp, România merge înapoi prin sfidarea justitiei şi a bunului simţ", conchide Macovei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite