Macovei îi cere procurorului general să finalizeze ancheta în dosarul Mineriadei din iunie 1990

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Macovei FOTO Arhiva Adevărul
Monica Macovei FOTO Arhiva Adevărul

Europarlamentarul PDL Monica Macovei i-a solicitat, miercuri, procurorului general Tiberiu Niţu să respecte decizia CEDO din 12 noiembrie 2012, prin care s-a decis că autorităţile române, respectiv organele de anchetă penală, nu au făcut cercetări reale şi rapide care să conducă la condamnarea vinovaţilor de la Mineriada din 13-15 iunie 1990.

„Respectarea unei hotarâri CEDO înseamnă să faci ce ţi s-a imputat că nu ai făcut, iar în acest caz asta înseamnă finalizarea anchetei şi trimiterea în judecată a celor acuzaţi.  La un an şi jumătate de la Decizia CEDO suntem în aceeaşi situaţie: Parchetul General nu a finalizat anchetele în dosarul  Mineriadei din 13-15 iunie 1990“,susţine Monica Macovei, într-o postare pe blogul personal. 

Europarlamentarul PDL atrage atenţia că lacunele cercetării au fost constatate de înseşi autorităţile naţionale. 

„Rezoluţia din 16 septembrie 1998 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie preciza că, până la acel moment, cercetarea nu a permis stabilirea identităţii persoanelor care puseseră efectiv în aplicare decizia executivului de a face apel la ajutorul civililor pentru a restabili ordinea la Bucureşti. Această lacună a cercetării se datora faptului că nu fusese audiată niciuna din persoanele care exercitaseră funcţii cu responsabilităţi la momentul faptelor, în special Preşedintele României în exerciţiu la acea vreme, Prim-ministrul şi adjunctul acestuia, ministrul de Interne, şeful poliţiei, şeful SRI şi ministrul Apărării“, mai scrie Macovei. 

Aceasta aminteşte că este iniţiatoarea unei legi care se află în vigoare din 20 martie 2012 şi care stipulează eliminarea prescripţiei pentru omor şi, prin urmare, există baza legală pentru anchetarea sau redeschiderea anchetelor pentru cei care au comis crime direct sau prin instigare ori complicitate.

„După 24 de ani de la Mineriada 13-15 iunie din Bucureşti, cei care au bătut şi arestat ilegal oameni au rămas, în marea lor majoritate, nepedepsiţi. Au fost şi oameni ucişi, dar criminalii şi complicii lor politici sunt liberi“, a conchis Macovei. 

Citeşte şi:

Poveştile neştiute ale Mineriadei din 1990. Descinderea minerilor în cartierele de ţigani din Bucureşti

La 24 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, „Adevărul” vă prezintă activitatea mai puţin cunoscută pe care minerii din Valea Jiului au avut-o în acele zile în Capitală.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite