Ca atare, nu poţi ignora voturile a milioane de români, nu poţi să caracterizezi parlamentul că oferă un spectacol  „sinistru” şi „jalnic”. Este ca şi cum ai caracteriza la fel milioanele de votanţi care au decis structura parlamentului.

Unde a greşit preşedintele Iohannis, în contextul pandemiei

Situaţia extraordinară generată de pandemie trebuia gestionată de o celulă de criză organizată la Cotroceni, sub conducerea preşedintelui, şi formată din şefii Camerelor Parlamentului,  premier, miniştrii implicaţi în gestionarea crizei, şefii DSU, specialişti din lumea medicală. Această celulă de criză trebuia să funcţioneze permanent, cum s-a întâmplat în perioada stării de urgenţă (dar fara şefii Camerelor), şi să ia deciziile care se impuneau, funcţie de evoluţia crizei adusă de pandemie. Apoi, trebuia respectată cu stricteţe Constituţia, pentru că statul de drept nu este suspendat de pandemie. Iar garantul funcţionării statului de drept şi a funcţionării legale a instituţiilor statului este preşedintele ţării. Preşedintele trebuia să fie un  exemplu în respectarea Constituţiei, a instituţiilor fundamentale, începând cu parlamentul ţării. Nu luptele electorale erau importante acum. Ci salvarea de vieţi omeneşti.

Nu s-a întâmplat aşa. Preşedintele a ignorat, ba chiar criticat de câte ori a avut ocazia PSD, partid care asigură majoritatea parlamentară. A ignorat parlamentul în luarea deciziilor importante privind pandemia. Unde s-a ajuns, vedem acum. Se pierd zeci, sute de vieţi omeneşti, pentru că suntem în vid legislativ şi nu poate fi gestionată pandemia.

Evoluţia gestionării situaţiei generată de pandemie

Am avut două luni de perioadă de urgenţă, gestionată de preşedintele Iohannis şi de guvern. Conform Constituţiei, în  această perioadă se dau ordonanţe militare, prin care se guvernează problemele curente legate de criza în care ne aflăm. Rezultatele au fost bune, pentru că România a înregistrat un număr mic de cazuri de COVID-19, comparativ cu alte ţări europene. S-au dat amenzi multe şi mari, dar Decizia CCR 152/2020 a declarat neconstituţională reglementarea amenzilor prin OUG 1/1999 pentru că nu se defineau clar contravenţiile şi lăsa totul la aprecierea agentului constatator, iar gravitatea sancţiunii nu era în niciun fel corelată cu gravitatea faptei, fiind la rândul ei arbitrară. Şi ce putea să facă CCR, să închidă ochii la astfel de abateri de la Constituţie şi legalitate? De menţionat că ultimele decizii ale CCR au fost luate cu unanimitate de voturi, Inclusiv ale dnelor judecătoare numite de preşedinte, Simina Tănăsescu şi Livia Stanciu. CCR a atras atenţia şi asupra faptului  că restrângerea de drepturi şi libertăţi nu se poate face decât prin lege, pentru că aşa prevede art 53 (1) din Constituţie.

Pe 15 mai s-a terminat starea de urgenţă. În loc să respecte art 53 din Constituţie şi să apeleze la parlament pentru o lege privind starea de alertă şi restricţiile ale drepturilor şi libertăţilor care se impuneau, guvernul a decis aceste restricţii prin  OUG şi HG. Este vorba de carantină, izolare şi internare în spital.

 Decizia CCR nr. 157/2020, referitoare la OUG privind starea de alertă, o consideră  constituţională numai în măsura în care nu restrânge drepturi şi libertăţi. A fost necesară adoptarea unei legi în parlament privind starea de alertă, după un vid legislativ de câteva zile. Adoptarea s-a produs în doar două zile, câte una pentru fiecare Cameră a parlamentului.

Guvernul nu a înţeles nici acum că în Constituţie scrie că doar parlamenul poate adopta restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale.  În loc să treacă din timp  la elaborarea  unei legi pe care s-o înainteze parlamentului, pentru prelungirea stării de alertă a adoptat  restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordin de ministru. Iar acum suntem iarăşi în situaţia  de vid legislativ, care permite unor persoane infectate cu coronavirus să circule  libere în societate, ducând la creşterea numărului de noi cazuri de infectări şi de morţi.

Ultimele discuţii din parlament demonstrează că trebuia găsit un just echilibru între drepturile şi libertăţile fundamentale, pe de o parte, şi necesităţile legate de controlul  pandemiei, pe de altă parte. Este vorba inclusiv de dreptul de a contesta în instanţă deciziile luate de cadrele medicale, de detaşarea medicilor în spitalele unde există deficit de cadre medicale, de controlul respectării procedurilor de carantinare, izolare şi internare în spital a persoanelor infectate de coronavirus. Dar am avut iarăşi 7 zile de vid legislativ în care s-au externat mii de persoane infectate, la cerere, profitând de absenţa legii care să reglementeze restricţiile necesare pentru controlul pandemiei. S-au dus acasă şi au infectat pe membrii familiei şi pe alţi cetăţeni.

Care pot fi consecinţele acestor perioade de vid legislativ?

Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, a prezentat un scenariu înfricoşător referitor la posibila evoluţie a epidemiei de coronavirus în ţara noastră. Dacă actuala rată de reproducere a infecţiei se va menţine la  1,1, atunci la 14 septembrie vom avea 1.880 de noi cazuri confirmate zilnic, conform unor evaluări statistice. Câţi morţi ar însemna o astfel de evoluţie, este greu de spus acum. Zeci, poate sute de morţi pe zi. Şi toate astea pentru că forţele politice nu s-au înţeles, s-au dispreţuit, au pus mai presus de viaţa oamenilor bătălia electorală.

Este posibil ca anul şcolar să nu poată începe în condiţii fireşti, cu elevii la şcoală. După pierderea trimestrulul al doilea din anul şcolar în curs ar fi un dezastru, pentru că şcoala online este doar un prilej să ne furăm singuri căciula, atâta timp cât nu există un control al funcţionării şi rezultatelor ei.

O nouă stare de urgenţă ar paraliza economia, care oricum abia îşi trage sufletul. Putem asista la neputinţa guvernului de a asigura banii necesari funcţionării unui stat mult prea complicat, cu 1,3 milioane salariaţi. Şi să fie nevoie de reducerea drastică a cheltuielilor de funcţionare a statului cu, posibil, zeci de mii, poate sute de mii   de concedieri din sectorul de stat.

Aşa se întâmplă când cei aflaţi la conducerea statului se ceartă, se ignoră, se dispreţuiesc, nu îşi adună energiile şi eforturile,  nici când este vorba de viaţa şi moartea concetăţenilor noştri.