Lupte pe muchie de cuţit în interiorul PNL

Lupte pe muchie
de cuţit în interiorul PNL

Confruntările dintre oamenii susţinuţi de Cîţu sau Orban se anunţă foarte strânse în mai multe filiale. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

În mai multe organizaţii PNL, competiţia pentru şefiile filialelor judeţene va aduce faţă în faţă candidaţi puternici, lupta fiind purtată pentru fiecare vot. Alegerile din teritoriu contează în vederea Congresului, în condiţiile în care şeful de organizaţie are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte o parte din delegaţii care vor vota noua conducere naţională pe 25 septembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Una dintre luptele care se anunţă foarte strânse va fi cea de la şefia PNL Sector 2. În timp ce echipa Cîţu o susţine pe senatoarea Monica Anisie, care l-a trădat de curând pe Ludovic Orban, tabăra preşedintelui PNL o sprijină pe Oana Nicolescu, şefa DSP Bucureşti. Anisie este în prezent preşedinta interimară a filialei, iar Nicolescu este şefa Organizaţiei Femeilor Liberale. Nu în ultimul rând, cele două au şi o relaţie personală, Monica Anisie fiind naşa Oanei Nicolescu.

O viaţă uşoară nu va avea nici Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii şi lider al PNL Vaslui, în competiţia pentru un nou mandat la şefia acestei organizaţii. În timp ce Nelu Tătaru face parte din echipa Cîţu, din partea taberei Orban şi-a anunţat candidatura consilierul judeţean Marius Arcăleanu. La alegerile locale de anul trecut, Arcăleanu a fost aproape să producă o surpriză, după ce a pierdut la doar 3.000 de voturi distanţă alegerile pentru şefia CJ Vaslui, în faţa lui Dumitru Buzatu, cel mai longeviv baron PSD din Moldova. Iar acest lucru se întâmpla fără să aibă sprijinul deplin al organizaţiei sale. 

Prima victorie a echipei Cîţu

Competiţia între cele două mari tabere a avut o primă confruntare cu final imprevizibil. La Târgu-Mureş, deputatul Ervin Molnar (echipa Orban) şi medicul Horaţiu Suciu (echipa Cîţu) s-au întrecut pentru şefia filialei Târgu-Mureş. Favorit era Molnar, persoană intrată în atenţia publică în urma scandalurilor politice de la Apele Române, dat fiind faptul că a fost şeful instituţiei până în decembrie. Cu toate acestea, preşedinte al organizaţiei a fost ales Horaţiu Suciu, care a strâns 135 de voturi, faţă de cele 89 ale contracandidatului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările