Luptă la baionetă între Diaconescu şi Ponta. PP-DD, o nouă amendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai disputate colegii în această campanie electorală este colegiul numărul 6 din Gorj, unde candidează Dan Diaconescu şi Victor Ponta. Liderul PP-DD a fost amendat de Jandarmerie pentru că a depăşit timpul alocat pentru un concert. Dan Diaconescu susţine însă că această amendă vine pentru că s-ar fi suprapus peste manifestarea organizată de Victor Ponta, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu.

”Organizatorul a fost sancţionat de jandarmi cu amenda în cuantum cu 5 mii de lei. În fapt, acea adunare publică trebuia să se desfăşoare în intervarul orar 14.00 - 18.00, însă aceasta s-a prelungit până după orele 20.00”, a explicat purtătorul de cuvânt IPJ Gorj, Daniel Tică.

Dan Diaconescu nu este de acord cu această amendă şi susţine că la mijloc ar fi mâna lui Ponta. ”Miza era ca noi să nu facem o manifestare, în timp ce domnul Ponta o făcea pe a lui în centrul oraşului”, a susţinut Dan Diaconescu.  

Mai mult, liderul PPDD, este decis să mai organizeze un alt spectacol pe 5 decembrie. Problema este că primăria nu îi acceptă cererea.

”Este foarte grav ce se întâmplă, conform legilor scrise şi existente în acest moment în România, în primul rând, autoritatea locală era obligată să dea oricărui partid politic dreptul de a-şi face o manifestare”, a conchis acesta.

Între Dan Diaconescu şi primarul din Târgu-Jiu au existat tensiuni încă de la începutul campaniei electorale. Primăria i-a interzis să organizeze un concert pe 1 Decembrie, pe insuliţa Jiului. În cele din urmă, Dan Diaconescu a avut câştig de cauză în intanţă.

Liderul PPDD este cercetat şi pentru mită electorală, după ce reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj au înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu o sesizare în care susţin că patronul OTV a oferit bunuri pentru a convinge alegătorii să-l voteze. Această plângere a fost făcută chiar cu o seară înainte de a începe camapnia electorală.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite