Ludovic Orban: „Mie nu mi se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban, la Adevărul Live   FOTO: Arhiva Adevărul
Ludovic Orban, la Adevărul Live   FOTO: Arhiva Adevărul

Liderul PNL Ludovic Orban a spus, la Mediaş, în judeţul Sibiu, că venitul celor care lucrează în IT ar trebui impozitat, să nu aibă facilităţi fiscale. Declaraţia a fost făcută sâmbătă, 1 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă.

 Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat că „orice venit trebuie impozitat“ şi că „nu poţi să creezi facilităţi fiscale care îmbracă forma unor privilegii“, potrivit Mediafax.

„Mie nu mi se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. IT-iştii câştigă cel mai bine în România“, a mai adăugat Orban. „A fost o perioadă în care să stimulezi, ca oamenii să se ducă spre zona de IT, acuma nu mi se pare normal, vă spun sincer. De ce? Păi un angajat dintr-o forjă sau un şofer de TIR care muncesc în condiţii extrem de grele trebuie să plătească impozit pe venit şi altul care încasează venituri semnificative şi altul care încasează venituri dintr-o muncă mai mult intelectuală, mentală fără discuţie, de ce să nu plătească impozit? Neutralitatea fiscală e un principiu fundamental. Orice venit trebuie impozitat“. 

Citeşte şi reacţia Olguţei Vasilescu

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite