Ludovic Orban vs Klaus Iohannis. Cine câştigă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orban şi Iohannis/ Facebook L Orban

Războiul intern care timp de patru luni de zile a dinamitat principalul partid aflat la guvernare a intrat în linie dreaptă. Peste numai câteva zile, cei 5000 de delegaţi care vor fi prezenţi la Congres vor putea decide în privinţa rolului pe care Partidului Naţional Liberal îl va mai juca pe scena politică în perioada următoare.

Violenţa fără precedent care s-a manifestat în cadrul acestei curse din interiorul PNL are o explicaţie. Competiţia pentru alegerea viitoarei conduceri a partidului a fost dublată de o altă competiţie derulată în plan secundar. Şi anume, cea pentru desemnarea viitorului candidat al PNL la următoarele alegeri prezidenţiale.

Şi, deşi nu va mai avea dreptul constituţional la o nouă candidatură, Klaus Iohannis va fi unul dintre personajele centrale ale campaniei din anul 2024. Deoarece principala temă de dezbatere a campaniei prezidenţiale va fi bilanţul celor zece ani pe care Klaus Iohannis i-a petrecut la Palatul Cotroceni. Un bilanţ care are mult prea multe bile negre şi mult prea puţine bile albe.

Statutul de preşedinte spectator „care urmăreşte cu atenţie şi îngrijorare” ce se întâmplă în ţară, atunci când nu este la schi, în vacanţe sau participă pe la vreo sindrofie, l-a împins pe Klaus Iohannis mult mai devreme pe curba descendentă a încrederii pe care intră un preşedinte către finalul mandatelor sale. În 2024, Iohannis va fi la un nivel zero din punct de vedere al încrederii. Astfel că, la alegeri prezidenţiale, cine va trece drept candidatul susţinut de Klaus Iohannis sau „moştenitorul” lui Iohannis la Palatul Cotroceni a pierdut din start alegerile.

În acest context, atacurile în rafală pe care Ludovic Orban le-a lansat în ultima perioadă la adresa lui Klaus Iohannis ţintesc mai multe obiective. Astfel:

  • Membrii PNL care vor participa la Congresul din data de 25 septembrie trebuie să înţeleagă că Florin Cîţu este doar marioneta lui Iohannis în această competiţie internă. În calitate de premier, Florin Cîţu este un zombie care mai este ţinut în viaţă doar pentru că este conectat la perfuziile PSD – perfuzii care i-au fost administrate în Parlament în urma blatului dintre Marcel Ciolacu şi Klaus Iohannis. După congres, va fi decuplat de la perfuzii şi va pierde funcţia de premier. În calitate de lider al PNL, Cîţu va fi un preşedinte care va fi legat ombilical de Klaus Iohannis. Cîţu va respira doar dacă i se va da voie de la Cotroceni;
  • Lovind cu putere în Iohannis, Orban le dă de înţeles membrilor PNL că va fi un preşedinte autonom şi că va scoate partidul de sub influenţa nefastă pe care Klaus Iohannis a avut-o şi o are în continuare asupra partidului (sub coordonarea lui Iohannis, PNL a pierdut atât alegerile parlamentare din anul 2016, cât şi pe cele din anul 2020);
  • Viitorul candidat al PNL la alegerile prezidenţiale este o temă care îi preocupă atât pe lideri, cât şi pe membrii partidului. Ludovic Orban şi-a exprimat deja intenţia de a candida la alegerile din 2024. Astfel, dacă cei prezenţi la Congresul din data de 25 septembrie îl vor alege pe Orban drept preşedinte al PNL, de fapt ei vor alege şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din 2024. Dacă, în schimb, vor vota cu Florin Cîţu, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale va fi unul impus de Klaus Iohannis: fie Alina Gorghiu , fie Emil Boc;
  • Prin acţiunile din ultima vreme (susţinerea acordată lui Florin Cîţu, eliminarea USRPLUS de la guvernare, jocurile făcute cu numirile din justiţie etc), Iohannis a ajuns în punctul în care strâneşte o mare lehamite în rândul electoratului şi, în special, în rândul electoratului PNL. Un electorat extrem de dezamăgit de prestaţia acestuia în calitate de preşedinte al României. Prin delimitările pe care le face de Iohannis, Orban încearcă să păstreze acest electorat în „coşul” PNL;  
  • Prin declaraţiile din ce în ce mai acide la adresa lui Iohannis, Orban îşi contruieşte profilul de prezidenţiabil. Un prezidenţiabil care să nu fie perceput de electoratul PNL şi cel nehotărât drept o „prelungire” a lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, aşa cum ar fi percepuţi, de exemplu, Alina Gorghiu sau Emil Boc;

Confruntarea Ludovic Orban – Klaus Iohannis este una demnă de o finală prezidenţială. Dacă va învinge pe 25 septembrie, Orban dovedeşte că are stofă de prezidenţiabil şi îl trimite pe Iohannis direct pe tuşa politicii cu trei ani mai devreme. În  schimb, dacă va pierde această confruntare, răzbunarea lui Iohannis va fi una cruntă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite