Ludovic Orban: Membrii şi simpatizanţii PNL se vor afla astăzi în stradă

Ludovic Orban: Membrii şi simpatizanţii PNL se vor afla astăzi în stradă

Liderul PNL, Ludovic Orban. FOTO Mediafax

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că, duminică seară, membrii şi simpatizanţii formaţiunii se vor afla în stradă pentru a protesta faţă de legile Justiţiei şi revoluţia fiscală a PSD. Pentru duminică seară, începând cu ora 18.00, sunt anunţate manifestaţii atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe din ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am spus la căderea moţiunii de cenzură iniţiată de PNL că nu vom ceda şi vom continua lupta, atât în Parlament, dar şi prin orice alte mijloace legale, pentru a scăpa România din ghearele acestei caracatiţe care încearcă să confişte statul român. Astăzi, membrii şi simpatizanţii Partidului Naţional Liberal se vor afla în stradă alături de acele grupuri active din societate care nu acceptă resemnarea. Împreună, prin vigilenţă, perseverenţă, dar mai ales unitate, vom găsi antidotul pentru a vindeca chiar şi ciuma roşie”, a scris Ludovic Orban, pe pagina sa de Facebook. 
 
Noi manifestaţii sunt anunţate pentru duminică seară în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. 42 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa i-au chemat pe români în stradă să ceară retragerea legilor Justiţiei, respingerea în Parlament a Ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale şi demisia Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările