Ludovic Orban, despre unul dintre cele mai importante proiecte PSD: E cea mai mare escrocherie post-revoluţionară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban. FOTO Mediafax
Ludovic Orban. FOTO Mediafax

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat vineri, la Arad, că ordonanţa de urgenţă referitoare la înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) pregăteşte "cea mai mare escrocherie post revoluţionară" prin punerea sub control politic a tuturor companiilor de stat, el menţionând că liberalii se opun acestui fond.

„Guvernul a adoptat ieri (joi -  n.r.) o ordonanţă de urgenţă care pregăteşte cea mai mare escrocherie post revoluţionară, şi anume aşa-zisul Fondul Suveran de Dezvoltare şi de Investiţii. Persistă în acest demers ticălos de jefuire a celor mai importante şi profitabile companii de stat în încercarea de a atinge câteva obiective. Ce înseamnă acest Fond Suveran de Investiţii? Înseamnă că toate companiile de stat profitabile vor fi puse sub controlul politic al unui om numit de Dragnea, cel mai probabil ministrul Finanţelor sau dacă nu ministrul Finanţelor atunci apropiatul în ale infracţiunilor domnului Dragnea, Darius Vâlcov, care este, după opinia mea, mintea diabolică din spatele acestui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii", a declarat Ludovic Orban.

Potrivit lui Orban, prin Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii Guvernul doreşte să facă rost de banii necesari pentru investiţii ce ar urma să fie derulate fără respectarea procedurilor legale de achiziţie publică sau fără ca acestea să fie generate de un interes public.

Preşedintele PNL a mai spus că, în paralel, prin înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii se urmăreşte şi o preluare ostilă a pachetelor majoritare de acţiuni ale unor companii de stat de către anumiţi finanţatori. În schimb, Ludovic Orban a mai subliniat că liberalii se opun acestei „jefuiri” a companiilor de stat profitabile şi a acuzat PSD că pune aceste societăţi în imposibilitatea de a-şi utiliza resursele pentru programe de investiţii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite