Luaţi şi candidaţi la Preşedinţie, locul e vacant!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
tribuna presedintiei

Klaus Iohannis  a tot aşteptat ca PSD să-şi rupă capul şi el să câştige un nou mandat prin lipsa unei alternative. Aşa a ajuns el însuşi o non-alternativă.

Încă de la fatidicul „ghinion” rostit în campania electorală din 2014 când a fost întrebat de ce marea majoritate a profesorilor nu-şi permit câteva case doar din medidaţii ilegale, Iohannis a dovedit vulnerabilitate în ceea ce priveşte testosteronul necesar funcţiei de preşedinte. Aroganţa aşezată ardeleneşte peste graiul molcom (e nevoie de x1.5 viteza pentru a suna normal) a fost depăşită doar de ţopismul Primei Doamne: ţinute depăşind uşor bunul gust şi bine de tot protocolul diplomatic; restaurări de vile de protocol şi vacanţe exotice pe fondul unei epuizări nervoase la „serviciu”.

Reacţiile întârziate, ezitările rapide şi „o să vedeţi”-urile atunci când declama marţial „aşa nu se mai poate” au culminat cu climaxul nominalizării d-nei Viorica Dăncilă pe un post despre care dumneaei a învăţat târziu dacă se scrie cu cratimă sau legat. Iar acum, nominalizarea Cati Andronescu. Sublim!

Toate calculele analiştilor, toate presupoziţiile unui „joc” subtil al preşedintelui Iohannis pe scena mare a politicii pălesc în faţa unei realităţi din ce în ce mai evidente: funcţia aceasta îl oboseşte pe dl. profesor. Sau, poate doar este leneş. Iar aici mă gândesc la proiectul de ţară (anunţat, cu comisie înfiinţată, abandonat).

Lista de „eşece” ale lui Iohannis este lungă şi identificabilă pe google, iar tocmai dimensiunea gargantueliană a întârzierilor şi gafelor declanşează întrebarea: „Cine are şanse la Prezidenţiale?”

Răspunsul meu personal este „oricine, în afară de următorii:”.

  • Liviu Dragnea are şanse să devină preşedinte doar dacă suspendă Constituţia, parlamentul şi restul instituţiilor democratice. S-ar putea, totuşi, să nu aibă nevoie să le suspende fiindcă le are în mare parte pe persoană fizică.
  • Gabriela Firea, prin mişcarea cu nominalizarea lui Cati Andronescu, pare a negocia o pace cu finalizare în nominalizare pe candidatură. Asta dacă mişcarea nu a fost o oribilă trădare a prietenei ei politice, d-na Andronescu.
  • Din partea PSD poate doar Corina Creţu să mişte ceva în front, dar doar cu o cristalizare a nemulţumiţilor dizidenţi. Deocamdată pare doar supărată că nu o să mai fie nici măcar europarlamentar, ce să mai vorbim de comisar european. Până la discursul de candidat la Preşedinţia României sau măcar de premier, mai are drum lung.
  • Tăriceanu chiar voia şi e(ra) destul de aproape de o potenţială candidatură reală la Preşedinţie. A fost calmat de Statul Paralel. Gurile rele spun că însuşi Dragnea a mişcat ceva de s-au pus rotiţele Statului Paralel în mişcare. Cine să-i mai înţeleagă?
  • PNL dacă se trezeşte, caută să susţină un candidat independent, dar fără să îl violeze ca imagine publică (a se vedea Cioloş pus în 2014 pe afişe fără să fie întrebat). La ora actuală, însă, PNL se odihneşte.
  • Dacian Cioloş este şi mai ezitant decât Corina Creţu şi pare că politica îl deranjează profund. Îl văd ca pe un bun profesionist, bun pe executiv, fără a fi în lumina reflectoarelor pe scena mare a politicii. Ca preşedinte ar putea fi un bun Iohannis reloaded.
  • Dinspre USR încă nu s-a ridicat nici o voce cu profil de prezidenţiabil, singurul vocal fiind Dan Barna. E încă fragil şi se clatină substanţial după proaspăta ieşire din paradigma de ong în Parlament şi intrarea în logica de partid parlamentar. Se mişcă bine, dar e clar la început. Electrizează, însă, masele prin discursuri de 1.5 volţi (reper: 1x baterie AAA).
  • PMP pare pe blat cu Dragnea. Discursurile şi declaraţiile politice sunt de opoziţie, însă jocurile şi mişcările din Parlament nu.

Şi ca să nu las doar critici în acest editorial, încerc un profil ideal al unui Preşedinte dezirabil: un bun profesionist din mediul privat, fără vulnerabilităţile afacerilor cu Statul şi banii săi publici; cu un discurs vehement şi argumentat; un „jucător” care să nu trăiască din leafa de la Bugetul Naţional (prin urmare, neşantajabil).

În pre-campanie să fie capabil de negociere şi diplomaţie (lobby şi networking) pentru a obţine susţinere din tot spectrul politic; în campanie, ferm, centrat pe discursul sentimentului naţional orientat spre Europa (nu cred că este careva care să îşi cumpere maşini ruseşti sau telefoane mobile saudite; nimeni nu emigrează în est). Are nevoie de relaţii solide în mediul rural şi diaspora (structuri electorale - de aici nevoia de susţinerea măcar a unei părţi din mai toate partidele). Are obligatoriu nevoie de un proiect naţional, inclusiv cu direcţii de guvernare.

Se bagă careva?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite